Contestație pentru 9,65 la Bac versus „Creangă era poet, nu?” Cum ar putea vreodată vorbi aceeași limbă?

S-a încheiat și pârjolul examenelor din acest an – deopotrivă bacalaureatul și capacitatea națională. Părinții (sau majoritatea lor) care au trăit experiența furcilor caudine în acest an pot răsufla ușurați. Or fi slăbit, poate s-au activat mai multe suferințe latente, poate au avut nevoie de cine știe ce fel de sprijin pentru a-și susține, la rândul lor, copii care au travesat aceste examene. Se încheie și niște capitole cu acest prilej. Pentru că traversarea aestor etape nu e facilă nici pentru copii, dar nici pentru familii – au fost (pentru unii) perioade de pregătire mentală și academică. Copii buni sau foarte buni (ca în fiecare an) au „ratat”, iar această experiență le poate marca parcursul viitor – poate nu atât din punct de vedere academic, cât al încrederii în forțele proprii. Râuri de lacrimi curg an de an când copii buni nu reușesc să depășească presiunea examenului pentru a-și atinge potențialul.

Cert este că, din nou, foarte vizibil se conturează fenomenul bulelor disjuncte.

M-a marcat săptămâna trecută experiența unor prieteni al căror copil era extrem de supărat, hotărât să facă și contestație pentru că una dintre lucrările sale de bac a fost notată cu o notă mult prea mică din perspectiva sa și a profesorilor cu care împărtășise felul în care se prezentase la examen. A luat 9,65 (!!!) și supărarea sa era de-a dreptul viscerală. La polul opus, în bulă disjunctă, evident, absolventul de liceu care a dat interviu unei televiziuni la poarta școlii. Întrebat ce a scris Creangă, răspunsul său dezinvolut a fost: „Creangă era poet, nu?” Desigur, putea să glumească (oare?) sau să încerce să atragă notorietate, cu orice preț, în această perioadă în care pentru unii pare mai important ca orice să fie cunoscuți. Dar tot este clar că pe cei doi foști elevi îi despart, la figurat, oceane. Atitudinea față de școală, cunoștințe, față de muncă, respectul față de propria persoană sunt doar câteva dintre aspectele în care se poziționează la poli opuși. Factori cheie în evoluția copiilor sunt părinții, mediul, profesorii, instituția de învățământ, posibilitatea de pregătire suplimentară (care face diferența adeseori între rezultatele foarte bune și cele excepționale, de pildă). Dar mai presus de orice au capacitatea elevului și dorința sa de a învăța sau nu. Adina Rada, business development architect Alfa Mindsnet, este de părere că în această ecuație cel mai mult cântărește magia pe care o poate dezvolta profesorul. „Învățarea este influențată de mulți factori: mediul familial al elevului, abilitățile și motivația. Dar cel mai important factor din cadrul școlilor este predarea și calitatea profesorilor și a instructorilor, conform unei cercertări din 2018, OECD TALIS (Teaching and Learning International Survey – Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică), care se concentrează pe profesorii de gimnaziu”. Ce poate face școala, în acest context? Sondajul derulat de BUSINESS Magazin săptămâna trecută pe LinkedIn se leagă de ce îmbunătățiri pot fi aduse sistemului de educație pentru a-l face mai performant, pentru a-l aduce în pas cu vremurile. Și pentru ca la finalul studiilor să ajungă mai mulți copii. În plus, cei care termină studiile să aibă… un rost, nu numai o diplomă pe care o pot pune într-un dosar sau ramă și apoi să meargă la muncă într-un domeniu în care studiile parcurse nu au relevanță.   

Ioana Mihai-Andrei este redactor-șef Business Magazin