Home Politic Constitutia, saraca
Politic

Constitutia, saraca

Dincolo de toata discutia referitoare la oportunitatea unui premier tehnocrat - imbratisata de Traian Basescu la doar o zi dupa ce o reprosase partidelor - din infruntarea de pe scena politica reiese o dilema: cine va avea in fata actul de convocare a alegerilor anticipate?

Constitutia, saraca
Constitutia, saraca · Foto: Business Magazin

Pentru ca legea fundamentala permite, dar nu obliga presedintele sa convoace un scrutin anticipat, Traian Basescu a vrut sa se asigure ca mesajul sau de avertisment se intipareste bine in memoria parlamentarilor, cu scopul de a-i determina sa accepte daca nu prima, macar o eventuala a doua nominalizare pentru postul de premier.

Astfel, Basescu – intr-o interpretare cvasi-personala a Constitutiei – a avertizat ca poate dizolva Parlamentul a doua zi dupa al doilea tur al alegerilor prezidentiale, cu conditia ca pana atunci parlamentarii sa-i fi respins de doua ori premierii desemnati. (Situatie pe care pare ca si-o doreste si este dispus sa sacrifice pentru asta personaje onorabile precum Lucian Croitoru, fost viceguvernator si consilier al guvernatorului BNR.)

Pe langa ineditul amenintarii presedintelui – care devine tot mai incisiv in confruntarea directa in care s-a angajat cu majoritatea parlamentara – disputele referitoare la cine are dreptul sa impuna un sef de guvern par deja o sarja amicala pe marginea Constitutiei. Insa ea arata cat de departe este dispus sa mearga actualul sef al statului pentru a se asigura nu doar de loialitatea premierului, ci si de castigarea celui de-al doilea mandat.

Cel mai probabil, Lucian Croitoru va incheia in curand fara glorie perioada de premier desemnat, pentru ca niciunul dintre partidele majoritatii parlamentare – PSD, PNL, UDMR si grupul minoritatilor – nu a cedat la solicitarile sale de a se alatura unei formule guvernamentale care sa nu fie condusa de edilul de la Sibiu, Klaus Johannis.

Si daca Traian Basescu se va tine de o alta promisiune, plecarea lui Croitoru ar putea insemna venirea in locul sau a unui om politic din PD-L, o varianta neindoielnic mult mai putin dezirabila pentru restul partidelor. Dar, dat fiind modul cum presedintele a ales sa joace totul pe o singura carte – Constitutia, fireste – nu este exclus ca unii sa fie inclinati sa accepte orice alta varianta care nu duce la alegeri anticipate.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună