Home Panorama Confort pentru patrupezi
Panorama

Confort pentru patrupezi

Atunci când își amenajează locuințele, tot mai mulți oameni se gândesc și la confortul animalelor de companie, care nu mai presupune doar achiziționarea unui culcuș moale sau a unui ansamblu de joacă și zgâriat. În măsura posibilităților, nevoile animalelor sunt…

Confort pentru patrupezi
Confort pentru patrupezi · Foto: Business Magazin

Atunci când își amenajează locuințele, tot mai mulți oameni se gândesc și la confortul animalelor de companie, care nu mai presupune doar achiziționarea unui culcuș moale sau a unui ansamblu de joacă și zgâriat.

În măsura posibilităților, nevoile animalelor sunt luate în calcul de la început, când se proiectează locuința, scrie Wall Street Journal, și astfel se prevăd diverse facilități pe gustul lor. Printre acestea se numără vizuini pentru câini, care le permit patrupezilor să stea retrași atunci când nu au chef de interacțiune, dar totuși să rămână aproape de cei ai casei, ele având avantajul că, dacă spațiul o permite, se pot amenaja și ulterior. Asemenea vizuini pot fi adăugate în bucătărie în spații de depozitare neutilizate, sufragerie, sub scări sau unde consideră proprietarul. Alți proprietari de câini aleg să instaleze pentru aceștia locuri speciale în care să le facă baie și să le aranjeze blănița, unii dintre ei optând să decoreze zona din jurul cădiței și dușului pentru căței cu marmură, pentru aspect și rezistență. Cererea de soluții pentru confortul animalelor de companie este în creștere, conform firmelor de arhitectură care proiectează spații adecvate. Se cer și soluții pentru pisici, cum ar fi locuri de cățărat pe bibliotecă, unde să poată sta izolate și de unde să poată vedea întreaga încăpere, sau trasee de plimbat prin casă la înălțime prevăzute cu locuri de ascuțit gheruțele și ascunzători.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună