În condițiile tensiunilor globale actuale, cel mai sigur aliat pe care îl avem este Bruxellesul: fără bani europeni – încă 100 de miliarde de euro – vom “îngheța”. Alte surse de finanțare nu prea există, sau dacă există sunt extrem de scumpe, iar alți aliați economici nu prea există

Toată lumea crede că banii sunt pe toate drumurile și că putem avea acces la ei când vrem noi. Și dacă se poate dobânzile să fie cât mai mici, ca în Europa, iar termenele de plată să fie cât mai mari. 

România a ajuns astăzi așa cum este, la un PIB de 350 de miliarde de euro (valoarea adăugată produsă de economie într-un an) față de 30 de miliarde de euro în 2000, de exemplu, pentru că a beneficiat în primul rând de:

– fonduri europene, mai ales după aderarea la Uniunea Europeană (asta apropo de retorica celor împotriva Bruxellesului)  – 100 de miliarde de euro, din care am dat înapoi 30 de miliarde și am rămas cu 70 de miliarde;

– investiții străine – peste 100 de miliarde de euro;

– liniile de finanțare externe luate de bănci și de multinaționale – 40-50 de miliarde de euro;

– banii românilor care lucrează în străinătate și pe care i-au trimis în țară – peste 100 de miliarde de euro.

Toate aceste surse de finanțare au contribuit la creșterea economică, au contribuit la creșterea capitalului privat românesc, care la rândul lui a avut bani să investească și el, au contribuit la scăderea dobânzilor la lei, stabilitatea cursului valutar leu/euro, au contribuit la creșterea salariilor atât în valoare nominală, cât și în valoare reală – salariul mediu net a depășit 1.000 de euro, cât și la recuperarea decalajelor față de Uniunea Europeană – în urmă cu 20 de ani eram la 35% față de media UE, acum am ajuns la 78%. 

Problema este că în acest moment o parte din aceste surse financiare scad din motive economice – repoziționarea investițiilor, rentabilitate mai mică, tensiunile sociale care încep să apară în România după două decenii de liniște, defavorabilitate pentru Uniunea Europeană și NATO, de schimbări politice interne, apariția curentului suveranist etc.  

După un vârf în 2022 de peste 10 miliarde de euro, investițiile străine au scăzut la 5 miliarde de euro anul trecut și nu știu dacă ne putem baza pe o valoare mai mare în următorii ani. Din cauza birocrației administrative, atragem fonduri europene mult mai puțin decât își prognozează guvernul în buget. Spre exemplu, anul trecut am luat numai 6 ,miliarde de euro, când ar fi trebuit să luăm 12 miliarde de euro. Anul acesta guvernul și-a trecut în buget 16 miliarde de euro și sunt mari semne de întrebare dacă vom reuși să luăm jumătate. Oricum, guvernul Ciolacu 2, care este aproape identic cu Ciolacu 1, pare că nu realizează importanța atragerii fondurilor europene prin grăbirea proiectelor care țin de administrația publică. Mai bine pierdem 3 miliarde de euro sau cât o fi decât să rezolve problema numirilor politice în consiliile de administrație ale companiilor, asta ca să dau doar un exemplu. Mai bine finanțează din buget investițiile, împrumutându-se la dobânzi de peste 7%, decât să ia bani europeni cu o dobândă mult mai scăzută. Banii din buget pot fi împărțiți mai bine în proiecte decât banii europeni. Oricum plătim cu toții acest lucru. 

De asemenea, investitorii străini care finanțează datoria publică a României încep să-și mai reducă din expunerea pe titlurile de stat românești din cauza riscului politic și social. 

Spre exemplu, la ultima ieșire pe piața internațională cererea pentru obligațiunile românești nu a fost chiar atât de ridicată ca în anii anteriori, chiar dacă dobânzile oferite de România au fost în creștere. 

În acest an necesarul de finanțare al guvernului este de 213 miliarde de lei (în lei și valută), echivalentul a peste 42 de miliarde de euro, bani care trebuie atrași obligatoriu, indiferent cine va fi la Cotroceni sau la Palatul Victoria. 

Piața financiară locală – bănci, Pilonul II de Pensii, populația – poate să susțină o parte din această finanțare, dar nu poate acoperi tot. 

Ministerul Finanțelor este în acest moment principalul cumpărător de bani din piață, stabilind nivelul de dobândă la peste 7% la lei, chiar 7,9%, și 6% la euro, chiar 6,75%, cel puțin pentru persoanele fizice.

Dacă economia nu mai crește ca în ultimii 15 ani, și pare că nu mai crește în același ritm, și banii care se acumulează atât la nivelul persoanelor fizice cât și la nivelul companiilor nu vor mai crește atât de mult. 

Dacă această tensiune geopolitică va continua mai mult timp și va crește în intensitate, s-ar putea ca România să fie afectată mai mult decât ne așteptăm, pentru că toată lumea va da câțiva pași înapoi – atât investitorii străini, multinaționalele, băncile străine cât și capitalul românesc, atât al companiilor românești cât și al persoanelor fizice. Deja se vede cum capitalul românesc acumulat în ultimii 10-15 ani pleacă să se ascundă în zone mai sigure. 

Mugur Isărescu, guvernatorul BNR, a menționat în ultima conferință de presă că BNR începe să facă planuri de rezervă pentru cazul în care, după alegerile prezidențiale, ne vom trezi cu ieșirea liniilor de finanțare externe prin nereînnoirea lor.

Toate companiile românești, toți antreprenorii români invocă accesul mai dificil la finanțarea bancară și dobânzile mari pe care le percep băncile. Dar băncile au bani de credite dacă au depozite și oferă dobânzi la credite în funcție de dobânzile la depozite. Dacă dobânzile la depozite sunt mari pentru că Ministerul Finanțelor oferă dobânzi mari ca să atragă bani, de unde să dea băncile dobânzi mai mici la credite? Numai statul poate să cumpere bani din piață cu o dobândă de 7,9% și apoi să ofere credite companiilor cu dobândă subvenționată, adică cu o dobândă mult mai mică. Această pierdere se duce în bugetul general al statului, pe care îl plătim cu toții. 

Tot Mugur Isărescu, în ultima conferință, a invocat mai apăsat ca niciodată necesitatea atragerii fondurilor europene, nu de alta dar aceste fonduri europene care ne sunt alocate prin PNRR și prin fondurile europene din exercițiul financiar curent, peste 100 de miliarde de euro, au dobânzi mici sau sunt nerambursabile și există. 

Pentru celelalte fonduri dobânzile sunt mari sau chiar s-ar putea să nu mai fie, și aici mă refer la scăderea investițiilor străine, reducerea expunerii investitorilor străini pe datoria publică – Doamne ferește să fim aruncați la categoria “Junk” -, reducerea banilor trimiși în țară de către românii care lucrează în afară. 

Să nu uităm că Mugur Isărescu a spus că prețul tensiunilor politice și sociale actuale se vede în nivelul mult mai ridicat al dobânzilor la lei.

Ca să nu mai vorbim de faptul că Ministerul Finanțelor, adică guvernul, indiferent de numele lui și de coloratura politică, va avea nevoie de foarte mulți bani în continuare pentru acoperirea deficitelor bugetare și pentru finanțarea datoriei publice, care este în creștere. Să nu uităm că datoria publică va crește de la 52% din PIB, cât este acum, spre 62% din PIB în următorii șapte ani, iar asta înseamnă o datorie publică nominală din ce în ce mai mare. Toți acești bani pentru finanțarea statului trebuie luați de undeva.

Ca să nu mai vorbim de faptul că și economia privată are nevoie de bani, va avea nevoie de din ce în ce mai mulți bani, mai ales dacă vremurile vor fi tulburi, așa cum se anunță. 

În acest moment, într-un mod realist, fondurile europene, acești 100 de miliarde de euro în următorii șapte ani, sunt cea mai ieftină și cea mai palpabilă sursă de finanțare pentru România, pentru economia României, pentru sectorul de stat și sectorul privat. Avem nevoie de acești bani pentru a avea încă un deceniu de creștere economică, pentru a susține companiile românești, pentru a susține echilibrele macroeconomice – inflație mai mică, scăderea dobânzilor la lei, stabilitatea cursului valutar. 

Pentru celelalte resurse de finanțare nimeni nu știe cum vor evolua lucrurile în tensiunile globale care se prefigurează la orizont, în războaiele comerciale care se anunță, îm schimbările de securitate care sunt repuse pe masă. 

Înainte să vină alții – chinezii, arabii, rușii (mulți invocă necesitatea unor relații bune cu Rusia) și chiar și americanii -, cel mai puternic aliat al nostru din punct de vedere economic, financiar, social, politic este Uniunea Europeană, Bruxellesul. Americanii sunt cel mai important furnizor de securitate pentru România, dar nu sunt cel mai important investitor din punct de vedere economic, investițiile realizate de americani fiind doar de 10% din totalul investițiilor străine. Poate pentru americani România este o piață prea mică din punct de vedere economic, preferând mai degrabă să aducă investițiile în Polonia. Dacă am fi avut un PIB dublu, dacă americanii ar fi avut investiții directe mari în România în zona de resurse (Exxon cu gazele din Marea Neagră), lucrurile ar fi stat altfel.  

Poate nu toată lumea agrează birocrația și politice de toate felurile de la Bruxelles, dar până una alta Uniunea Europeană pune în continuare pe masă bani reali – 100 de miliarde de euro pentru următorii șapte ani. 

Înainte ca antreprenorii români, companiile românești să aducă în discuție Bruxellesul, poate ar fi bine să nu uite că fără banii europeni nu prea vom mai avea creștere economică, iar indicatorii macroeconomici vor deveni extrem de volatili. 

În aceste condiții nici salariile nu vor mai crește, nici capitalul românesc nu va mai crește.