Complex de 324 locuințe în zona Mihai Bravu. Cum va arăta proiectul de 20 de milioane de euro - VIDEO
Grupul israelian Gindi va investi 20 de milioane de euro, din surse proprii, în complexul rezidențial pe care îl dezvoltă în zona Mihai Bravu din București și a desemnat compania Danya Cebus constructorul proiectului.
Complexul, denumit GViTown, cuprinde 324 de locuințe, este construit pe Șoseaua Vântului din sectorul 3, și este dezvoltat în parteneriat cu firma Real-Sol, deținută de Shimon Galon, fostul șef al companiei de dezvoltare imobiliară GTC.
Proiectul fi dezvoltat în patru faze, în primă etapă urmând să fie construite 81 de apartamente – studio-uri și apartamente cu 2 camere, cu suprafețe începând de la 50 metri pătrați.
“Am început deja construcția complexului și avem încredere că este un produs bun, bine adaptat pieței românești. Este un moment bun ca dezvoltatorii să reia proiectele începute în România înainte de izbucnirea crizei, având în vedere că cererea de locuințe noi este încă uriașă, în timp ce dezvoltările de calitate au fost modeste în ultimii șase-șapte ani”, a declarat, într-un comunicat Galon.
Prețurile de vânzare a locuințelor din complex încep de la 54.500 de euro, iar finalizarea primei etape a proiectului este prevazută pentru primavara anului viitor, urmând ca livrarea completă să se realizeze la sfârșitul anului 2017.
Proiectul va fi lansat la ediția din această primăvară a Târgului ImobiliarNațional – tIMOn care va avea loc între 16 și 19 aprilie, în Piața Constituției.
Gindi Group este specializat în domeniul construcțiilor rezidențiale de lux, dar și pentru clasa medie, iar în ultimii zece ani a dezvoltat peste 5.500 de apartamente în 12 orașe din Israel, inclusive Tel Aviv.
Proiectul GViTown este primul dintr-o serie de investiții pe care Gindi Group intenționează să le realizeze pe piața românească, potrivit reprezentanților companiei.
Firma Real-Sol, înființată anul trecut de Shimon Galon, care a fost implicat în dezvoltarea mai multor proiecte imobiliare, precum complexul de birouri City Gate din București, America House și Europe House, dar și complexul de locuințe Rose Garden de lângă Obor, asigură servicii integrate în domeniul imobiliar – financing, engineering & marketing – atât pentru dezvoltatori cât și pentru clienții finali.