Competențele au o relație cât se poate de directă cu productivitatea. Au și cu remunerația?

De Ioana Mihai-Andrei, redactor-șef Business Magazin

Fie ele grupuri de WhatsApp, TikTok sau pop-up-uri de cine știe ce soi, sunteți precis expuși glumițelor de tot felul. Mărturisesc că unele mă irită, cu altele rezonez, unele mă amuză, în cazul unora îmi scapă ideea comică, mi se par mai degrabă penibile sau veritabile motive de îngrijorare sau depresie. Mai sunt și cele pe care le încadrez la rubrica… „Așa. Și?”. Ei bine, zilele acestea am primit un soi de astfel de… zicere: „Dacă fac o treabă în 30 de minute, reușesc că o fac pentru că am petrecut zece ani să mă perfecționez. Merit bani pentru timpul investit în perfecționare, nu pentru cel alocat sarcinii”. Primul gând a fost din rubrica „Așa. Și?”. Ulterior, mi-am dat seama că paleta de competențe care se încadrează în acest segment al perfecționării trece dincolo de abilitatea de a tasta, de a identifica o speță legală sau de a face calcule complexe. Sunt corelări, conexiuni, abordări și fațete în diverse tipuri de activități care se pot dobândi doar prin experiență. Sigur, unii dintre noi au (sau nu) zestrea naturală de a asimila mai ușor, de a mirosi un context, de a simți un tipar uman, dar pentru cei care nu au pur și simplu abilitatea înnăscută de relaționare, de pildă, șansa de a se perfecționa rezidă în exercițiu continuu, conștient sau nu. Pentru copii, colectivitățile sunt veritabile rampe de lansare pentru că au nu doar prilejul să învețe prin imitație, ci să-și însușească tehnici de socializare, de a percepe, pricepe și stabili limite, de a dezvolta abilități stimulați de mediu, context, situație. În esență, inteligența emoțională a copiilor este de regulă mai ridicată decât a adulților, pentru că ulterior în majoritatea formelor de învățământ este stimulată mai mult inteligența rațională. Chiar și inteligența locomotorie – atât cât are fiecare – pierde masiv teren pentru că (prea mulți) copii nu au timp, energie, interes pentru mișcare; sau pur și simplu nu au această șansă.

AI face lucrurile mai iute, mai bine, nu obosește, nu se plânge, nu se supără. Doar că deocamdată este la nivel de copil de școală și evoluția cea mai mare abia urmează. E drept, orice domeniu visează să integreze într-o formă sau alta această unealtă în activitate, pentru a avea mai mult vânt în vele. „Tehnologia vine să ajute, să simplifice, să automatizeze, de aceea sunt de părere că rolul tehnologiei este unul pozitiv, în direcția optimizării și creșterii productivității muncii, în orice activitate. Iar în ultimii ani asistăm la o accelerare a acestui impact în toate domeniile. Cel mai mare impact asupra meseriilor viitorului cred că îl va avea inteligența artificială. Nu cred că putem anticipa cu foarte mare acuratețe cât de mult și în ce ritm ne va schimba AI meseriile, întrucât suntem într-o etapă în care AI învață de la noi și noi învățăm să lucrăm cu ea”, spunea Aurelia Mihai, head of talent (recruitment, learning and development) în cadrul Auchan, în cadrul conferinței ZF HR Trends 2024.

Dar, cel puțin în viitorul apropiat, AI – și roboții pe care ar putea să îi coordoneze la un moment dat – nu va putea să pună faianță, să potrivească vopseaua de păr în nuanța preferată de clientă sau să gestioneze conflictele copiilor de diverse vârste. Sau să ia decizii în funcție de starea colaboratorilor umani, care vor avea de jonglat, în continuare, cu nenumărate variabile cu care se confruntă în prezent în viața profesională și personală. Astfel, performanța, productivitatea oamenilor sunt influențate în mod dramatic de aceste variabile (starea de sănătate proprie sau a celor apropiați, calitatea somnului, conflicte de diverse soiuri sau poate grija pentru locul de parcare, rate șamd) pe care cred că AI nu va avea cum să le înțeleagă și gestioneze în următoarele zeci de ani.

Cât privește subiectul banilor în relație cu experiența, cred că tipul de organizație este cel care poate spune dacă ecuația este de gradul 1, 2 sau tip integrală. În corporații remunerația se face de regulă în funcție de „banda” în care se încadrează angaja­tul – ca grad, nivel, ani petrecuți în organizație; există un prag minin și altul maxim pentru salarizare în funcție de încadrare. Iar competențele, de regulă, sunt evaluate. În tărâmul bugetarilor lucrurile sunt mult mai fluide și adeseori am aflat (noi toți) de situații în care oameni cu experiență sau competență zero sau îndoielnică au preluat funcții care cer mult mai mult de la CV. În sfera antreprenorială, angajații sunt plătiți după cât de mult contează munca lor și de ce sunt dispuși să facă – fie ca efort, fie ca presiune (de ex. „Plec dacă nu primesc bonus, mașină, doi oameni în echipă etc.”).

„Somnul nu ți-l dă nimeni înapoi, iar experiența nu ți-o ia nimeni”, spunea nu de mult o colaboratoare. Experiența sub toate formele – profesională, emoțională, etc. – este suma tuturor întâmplărilor prin care trece fiecare dintre noi. În cazurile fericite, peste experiență sau înaintea ei stau IQ-ul ridicat, ceea ce dublează șansele de reușită. Asta mă duce cu gândul la fimul „Miss Sloane”, al cărei personaj principal, chiar cea care a dat titlul peliculei, este de o perspicacitate ieșită din comun. „Lobby înseamnă să anticipezi mișcările adversarilor și să iei măsuri pentru combaterea acțiunilor lor. Câștigătorul este mereu cu un pas înaintea adversarilor săi.”      ■