Companiile românești încep să ridice glasul: Dacă avem cel mai bun an economic din istorie (PIB va atinge 280 de miliarde de euro), de ce dobânzile - ROBOR-ul - sunt așa mari, de ce cresc taxele și impozitele?

Marți, 6 septembrie, la Brăila, am avut Conferința ZF România irigabilă, organizată împreună cu Banca Transilvania, unde au fost cei mai importanți fermieri din Brăila, Galați, Constanța, Călărași, Ialomița, Buzău, Tulcea, adică zona de sud-est a țării.

Tema principală a fost legată de cum se poate dezvolta sistemul de irigații din România astfel încât anii secetoși, cum este cel de acum, să nu aducă pierderi atât de mari.

Pentru cei care și-au dezvoltat sisteme de irigații proprii, anul agricol 2022 a fost bun, chiar foarte bun, pentru că au avut recolte iar prețurile au crescut foarte mult, astfel încât la finalul anului vor avea mai mulți bani în conturi. Bineînțeles, au crescut și inputurile, ceea ce înseamnă că vor avea și o creștere de cheltuieli, dar și așa rezultatul este pozitiv.

Pentru cei fără irigații anul agricol 2022 a fost foarte prost, aproape nu au recoltat nimic, mai ales cei care au avut porumb, care a fost cea mai afectată cultură.

Estimările indică că în 2022 România va avea 23-24 de milioane de tone de cereale, sub anul 2021, care a fost cel mai bun din istoria agricolă a României, cu 33-34 milioane de tone de cereale, dar peste 2020, care a fost cel mai prost an agricol din ultimul deceniu, cu numai 19 milioane de tone de cereale.

Irigațiile revin în atenție atunci când este secetă, cum este în acest an. După distrugerea sistemului de irigații creat în comunism s-a pus prea puțin în loc, iar cine este de vină pentru acest lucru revine tot timpul în atenție. Nici acum nu se știe clar ale cui sunt canalele, cine trebuie să aducă apa, ce facem cu energia, cine o plătește, unde sunt pompele etc.

În acest moment România are sisteme de irigații pentru numai 500.000-600.000 de hectare de teren agricol. Într-un mod realist, se poate crea un sistem de irigații pentru numai 2 milioane de hectare din cele 9-10 milioane de hectare de suprafață arabilă pentru simplul fapt că există apă numai pentru 2 milioane de hectare.

Conferința ZF România Irigabilă. România poate iriga doar două din cele zece milioane de hectare din suprafața arabilă, însă efectiv doar 500.000 de hectare văd apa pe canalul de irigații

 “Visăm să irigăm 3 milioane de hectare în sezon, dar dacă fiecare fermier folosește minimum 200 ml/mp, nu ne ajunge debitul. N-au fost irigate niciodată 3 milioane de hectare, 2 milioane de hectare sunt fezabile la debitele din România de astăzi. Și dacă nu facem lacuri de acumulare, nu putem iriga. Dacă vrem să irigăm 2 milioane de hectare cu 6 ml pe zi, o să ne speriem ce costuri avem”, a spus Nicușor Șerban, de la Grup Șerban Holding, unul dintre cei mai mari fermieri din România, care exploatează peste 13.000 de hectare.

El a venit cu ideea ca ANIF – Agenția Națională de Îmbunătățiri Funciare – să devină o societate comercială de stat, să fie listată la Bursă ca să poată să atragă capital și credite, astfel încât să dezvolte infrastructura de irigații din România, așa cum face Transelectrica cu rețeaua de energie electrică sau Transgaz cu rețeaua de gaze, iar fermierii să cumpere apă de la ea, ca oricare alt produs. Ideea lui nu prea a fost împărtășită de toată lumea. De ce să plătim pentru apă, dacă apa vine din ploaie?

Până să se facă o strategie națională în domeniul sistemului național de irigații (irigațiile nu sunt incluse în PNRR și lumea întreabă de ce), fiecare fermier încearcă să-și rezolve problemele pe cont propriu.

Inevitabil, discuțiile au ajuns și la partea financiară, respectiv la dobânzile din piață, la liniile de finanțare acordate de bănci, la asigurări (companiile de asigurări nu prea vor să facă asigurări la secetă), la subvențiile pe care statul ar trebui să le acorde fermierilor care produc mâncare (omul poate trăi fără energie, dar fără apă și mâncare nu), la prețurile produselor agricole și nu în ultimul rând la procesare (Noi suntem fermieri, noi nu știm să facem procesare, aici trebuie să vină cineva care știe acest lucru).

Având credite în spate, fermierii sunt loviți de creșterea dobânzilor – ROBOR a crescut de la sub 3% anul trecut la 7-8% în acest an, deci suma plătită pe dobânzi este de trei ori mai mare. Spre exemplu, Banca Transilvania acordă credite cu o marjă de 3-3,5% peste ROBOR.

În ultimii 4-5 ani dobânzile nu erau o temă la aceste conferințe pentru că erau mici, dar acum au revenit în prim-plan, iar lumea este foarte nervoasă.

Tiberiu Moisă, director general adjunct (vicepreședinte) la Banca Transilvania a încercat să explice că ceea ce se întâmplă acum cu această creștere exponențială a dobânzilor reprezintă un dezechilibru care vine de fapt dintr-un dezechilibru anterior, când dobânzile au fost mult prea mici față de cât ar fi trebuit să fie, iar ceea ce se întâmplă acum este o încercare de a se ajunge al un echilibru. Dobânzi de referință ca acum doi ani, de 1-2%, nu vor mai fi, iar dobânzile reale, de echilibru, ar trebui să fie între 5-6%.

Dacă răspunzi că dobânzile la ROBOR țin cont de dobânda la care se împrumută statul, de peste 8%, imediat întrebarea este de ce statul se împrumută la o dobândă atât de mare? Pentru că are deficit bugetar și are nevoie de bani cu care să-l acopere, si îi ia din piață. Dar de ce are deficit? Pentru că dă subvenții în agricultură ca să acopere anul agricol secetos!

Mai toată lumea se gândește mai degrabă la o conspirație mondială, locală, care a dus la această creștere a dobânzilor, decât la un rezultat care vine dintr-o situație din piață.

Bineînțeles că toată lumea se întreabă unde este BNR în acest peisaj și de ce permite creșterea atât de mult a dobânzilor, pentru că firmele nu pot să să plătească aceste creșteri de dobândă.

O parte dintre fermieri se uită către euro și văd că acolo dobânzile sunt mult mai mici, chiar foarte mici comparativ cu ROBOR și se întreabă de ce România nu a adoptat euro, că oricum toți folosim și calculăm în euro.

Aceleași întrebări retorice sunt și pe partea de energie: dacă noi avem gazul nostru de ce prețurile trebuie să crească, dacă noi producem energie de ce prețurile trebuie să crească?

Inevitabil, remarca este că ne-am vândut energia și gazele și băncile la străini, care fac prețurile, și noi nu mai avem nicio putere. La fel și în agricultură, noi muncim, dar traderii, care sunt străini, fac jocurile pe piață.

Unde este statul român?

În ciuda anului agricol secetos, pentru mulți fermieri nu este un dezastru, mai ales pentru cei care au sisteme de irigații, iar conturile lor sunt pline, la fel cum parcările sunt pline de mașini străine din import, care contribuie la creșterea deficitului comercial.

Paradoxal, în plină criză, cu cea mai mare inflație din ultimii 20 de ani, 2022 va fi cel mai bun an economic din istoria României, cu un PIB care va atinge 280 de miliarde de euro, de șapte ori mai mult ca în urmă cu 20 de ani, și cu 150% mai mare față de momentul intrării în Uniunea Europeană.

Dar fermierii, ca de altfel toată lumea, au întrebări simple: dacă avem cel mai bun an economic din istorie, de ce cresc dobânzile, de ce ROBOR-ul este așa mare, de ce cresc taxele și impozitele?

Băncile, BNR, economiștii explică mult prea puțin care este situația actuală, de ce am ajuns aici și ce se poate face astfel încât situația să se îmbunătățească. Adică cum pot să scadă dobânzile, cum poate să scadă inflația, cum vom ieși din această criză.