Companiile crypto anunță concedieri masive în crypto winter
Companiile crypto anunță concedieri masive în crypto winter: Coinbase dă afară 1.100 de angajați, 18% din total. BlockFi, Crypto.com și Gemini sunt printre companiile care concediază sute de oameni.
Compania Coinbase Global, care operează una dintre cele mai mari platforme de tranzacționare pentru criptomonede din lume, va concedia aproximativ 1.100 de angajați, ca parte a unui plan de reducere a costurilor anunțat săptămâna aceasta, potrivit CoinDesk, scrie Ziarul Financiar.
Coinbase, companie listată la bursa din New York, a anunțat inițial în luna mai că va încetini ritmul angajărilor, iar ulterior a semnalat că nu va mai angaja deloc.
Planul anunțat astăzi reprezintă o reducere cu 18% a forței de muncă, ceea ce înseamnă că vor mai rămâne sub 5.000 de angajați în firmă până la sfârșitul trimestrului. Coinbase estimează că va cheltui peste 40 de milioane de euro drept cheltuieli de restructurare.
„Se pare că intrăm într-o recesiune după mai bine de 10 ani de boom economic”, a transmis Brian Armstrong, CEO-ul Coinbase, într-un mesaj adresat angajaților, în care acesta discută despre o așa-numită „crypto winter”.
CEO-ul recunoaște că firma „a crescut prea rapid” în contextul unu val de creștere a pieței crypto, în contextul în care avea doar 1.250 de angajați la începutul anului 2021.
Acțiunile Coinbase au scăzut cu aproape 80% în 2022, în contextul în care scăderea prețurilor activelor digitale a afectat semnificativ volumele de tranzacționare ale platformei.
Coinbase este doar cel mai recent exemplu dintr-o listă mai lungă de companii crypto care concediază zeci sau sute de oameni acum că piața este în scădere.
Spre exemplu, platforma BlockFi a anunțat că va renunța la 20% dintre angajați, în timp ce platforma Crypto.com va concedia 400 de oameni. Înainte de acestea două, gemenii Winklevoss au anunțat că vor concedia 10% din forța de muncă a companiei Gemini, în timp ce platforma de exchange Rain din Orientul Mijlociu va da afară câteva zeci de persoane.