Home Actualitate Comisia Europeană propune noi sancțiuni...
Actualitate

Comisia Europeană propune noi sancțiuni împotriva Rusiei

Comisia Europeană a formulat, vineri, o propunere în sensul consolidării regimului de sancțiuni împotriva Rusiei, fiind dispuse și măsuri suplimentare care vizează importurile de aur și sectorul tehnologic. Comisia Europeană a adoptat o propunere formulată împreună cu Înaltul Reprezentant pentru…

Comisia Europeană propune noi sancțiuni împotriva Rusiei
Comisia Europeană propune noi sancțiuni împotriva Rusiei · Foto: Business Magazin

Comisia Europeană a formulat, vineri, o propunere în sensul consolidării regimului de sancțiuni împotriva Rusiei, fiind dispuse și măsuri suplimentare care vizează importurile de aur și sectorul tehnologic.

Comisia Europeană a adoptat o propunere formulată împreună cu Înaltul Reprezentant pentru Afaceri Externe și Politici de Securitate în sensul unui nou set de măsuri pentru menținerea și consolidarea eficienței celor șase pachete de sancțiuni ample și fără precedent impuse de Uniunea Europeană Rusiei. “Setul de măsuri de astăzi, pentru menținere și aliniere, clarifică o serie de prevederi în sensul intensificării certitudinii juridice pentru operatori și pentru aplicarea de către statele membre. Este vorba de avansarea alinierii sancțiunilor UE la cele aplicate de aliații și partenerii noștri, în special cei din Grupul G7. Foarte important este faptul că setul de măsuri reafirmă poziția determinată a Comisiei Europene de a proteja securitatea alimentară în întreaga lume”, anunță instituția, conform unui comunicat postat pe site-ul propriu și vizualizat de agenția MEDIAFAX.

“Războiul brutal al Rusiei împotriva Ucrainei continuă cu aceeași intensitate. Prin urmare, propunem astăzi înăsprirea sancțiunilor cu efecte grele împotriva Kremlinului, aplicarea lor mai eficientă și prelungirea până în ianuarie 2023. Moscova trebuie să suporte în continuare un preț mare pentru agresiunea sa”, afirmă Ursula von der Leyen, președintele Comisiei Europene.

“Sancțiunile UE sunt dure și au efecte dureroase. Continuăm să îi vizăm pe apropiații lui Putin și ai Kremlinului. Măsurile de astăzi reflectă abordarea noastră coordonată cu partenerii noștri, inclusiv cu Grupul G7. În plus față de aceste măsuri, voi prezenta Consiliului introducerea pe lista sancțiunilor a unor persoane și entități suplimentare, pentru blocarea activelor și limitarea deplasărilor”, a afirmat, la rândul său, Josep Borrell Fontelles, Înaltul reprezentant UE pentru Afaceri Externe și Politici de Securitate.

Noile măsuri conțin interdicții suplimentare pentru importurile de aur rusesc și intensificarea controlului privind importurile de tehnologii avansate și de uz dual. De asemenea, vor fi înăsprite criteriile de aplicare a măsurilor de blocare a activelor.

Comisia Europeană subliniază că sancțiunile UE nu vizează în niciun fel comerțul cu produse agricole între Rusia și națiuni terțe. Textul propus clarifică scopurile unora dintre sancțiunile economice.

Propunerile Comisiei Europene au nevoie de aprobarea Parlamentului European și a Consiliului Uniunii Europene pentru a intra în vigoare.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună