Home Actualitate Comercianții calcă pedala reducerilor la...
Actualitate

Comercianții calcă pedala reducerilor la maxim în speranța că vor atrage un consumator mult mai prudent, care în primele zile din 2026 se întreabă mai întâi cât are de plătit pentru impozitele noi la casă și mașină

Retailerii se întrec în promoții și reduceri mai agresive și mai timpurii decât oricând în încercarea de a-i aduce pe români în magazine. Le iese sau oamenii sunt mai preocupați de câți bani trebuie să scoată din buzunare pentru noile impozite?

Comercianții calcă pedala reducerilor la maxim în speranța că vor atrage un consumator mult mai prudent, care în primele zile din 2026 se întreabă mai întâi cât are de plătit pentru impozitele noi la casă și mașină
Comercianții calcă pedala reducerilor la maxim în speranța că vor atrage un consumator mult mai prudent, care în primele zile din 2026 se întreabă mai întâi cât are de plătit pentru impozitele noi la casă și mașină · Foto: Business Magazin

♦ „Până la 60% reducere“ este mesajul campaniei de pe site-ul producătorului și retailerului de încălțăminte Musette ♦ La H&M sunt „promoții actualizate cu reduceri de până la 70%“, în timp ce la U.S. Polo Assn „TOTUL are 50% reducere“ ♦ Îi determină însă promoțiile agresive pe români să cumpere sau altele sunt prioritățile la început de 2026?

Retailerii se întrec în promoții și reduceri mai agresive și mai timpurii decât oricând în încercarea de a-i aduce pe români în magazine. Le iese sau oamenii sunt mai preocupați de câți bani trebuie să scoată din buzunare pentru noile impozite?

„Impozitul pentru apartament și pentru locul parcare a ajuns de la 500 de lei anul trecut la 800 de lei în 2026. E o diferență considerabilă. (…) O să ocolesc pentru o vreme site-urile și magazinele de haine, deși văd mai multe reduceri și mai mari decât în alți ani“, spune Alina.

La începutul fiecărui an, vitrinele magazinelor de haine, cosmetice, echipa­mente sportive și accesorii sunt tapetate cu mesaje care indică faptul că a venit vremea ofertelor.

Anul acesta însă, această perioadă a început chiar din decembrie, la scurtă vreme după ce s-a terminat etapa Black Friday – și ea o sărbătoare, ați ghicit, tot a discountu­rilor. Așadar, sunt reduceri după reduceri, un semn clar că retailerii încearcă să îi atragă pe români în magazine într-o perioadă de prudență și incertitudine.

„Observăm că cei mai mari jucători apelează la reduceri mai agresive, iar asta e un semnal că retailul non-food își tempe­rează avântul. Oamenii sunt mai cumpătați și o vedem și noi în cifrele de vânzări. De aceea am crescut nivelul reducerilor și acum în ianuarie, dar și în decembrie și de Black Friday, ca să putem susține nivelul bugetat al vânzărilor“, explică și un antreprenor din retailul de încălțăminte, care a construit una dintre cele mai mari afaceri de profil din România.

Cumpărarea românilor se suprapune în ianuarie cu un alt fenomen. Multe persoane se grăbesc să își plătească impozitele și dările la stat pentru a beneficia de o reducere de 10%. Ori sumele acestea dezechilibrează bugetele familiilor, bugete deja aflate sub presiune de mai multă vreme pe fondul inflației persistente și a tuturor celorlalte probleme din economie.

„Cred că există o presiune psihologică și oamenii cumpără doar ce e la reducere. Mulți când văd prețul întreg la un articol aleg să nu cumpere, îl consideră prohibitiv. De când am început campania de reduceri, vânzările merg foarte bine. (…)“, spune CEO-ul unuia dintre cele mai mari nume din moda românească.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună