COMENTARIU: Întru apărarea oii

De mai bine de 24 de ore curg miliarde de biți de-a lungul și de-a latul internetului, formând un melanj în care se amestecă caragielesc frunze, miniștri, umor mai mult sau mai puțin forțat, alte elemente de faună și floră, manageri sau ziariști.

Din toată această afacere cele mai șifonate ies oile, așa că o să îmi permit să le iau apărarea în acest text.

Să pornim discuția cu actualul brand de țară al României, care, dincolo de faptul că a fost cumpărat dintr-o bază de date oarecare, suferă, în opinia mea, la capitolul concept. A circulat pe internet, la momentul adoptării imaginii o fotografie cu logo-urile a 35 de state: în cazul a 12 din acestea era prezentă culoarea verde, în 11 cazuri apăreau frunze, 12 au fonturi jucăușe (an fost tentat să le zic tembele), șase au soarele prezent sau sugerat iar șapte au apă; logo-ul românesc le are pe toate cele enumerate. Original, nu?

Să trecem la miniștri. N-am fost prezent la discuția ștabilor din turism, așa că nu mă pronunț. M-aț fi așteptat, însă, din partea ministrului Agriculturii ca în loc să emită idei despre frunze și oi, să facă ceva în privința efectivelor. O statistică pe care am mai invocat-o, dar care merită amintită spune că pe vremea lui Ștefan cel Mare aveam o oaie la doi români, în timp ce în 2010 mai existau 1,7 oi la zece români; între timp efectivele par să mai fi crescut, dar nu atât de mult încât să-i permită domnului Daia să devină filozof și poet.

Și ca să mai aveem un termen de comparație, trebuie spus faptul că în Noua Zeelandă, o țară căreia oile nu-i put, raportul este de 6 oi la un om. Poate asta o fi explicația faptului că de Paști mâncăm miel provenit “down under”, tot așa cum de ziua națională 90% din fasole și 60% din cârnați vin din import.

Mielul lui Dumnezeu stă la baza creștinismului, iar Jan van Eyck l-a pictat magistral pe unul dintre panourile Altarului din Gent, cea mai furată operă de artă din istoria lumii.

Egiptenii îi reprezintă pe zeul Khnum, stăpân al apelor reci și creatorul tuturor lucrurilor care au fost, care sunt și care vor fi, care a creat toți zeii și a făurit omul pe o roată de olărit și pe zeul Hershef, al fertilității,drept bărbați cu capete de berbec.

Grecii au legenda lânii de aur, iar oile îl ajută pe Ulise și pe camarazii săi să scape din peștera ciclopului Polifem. Oaia stă pe blazoanele comunelor Aussonne și Carcassonne din Franța, iar în Madagascar oile nu sunt mâncate, pentru că oamenii cred că cei dragi se reîncarnează în oi.

În cartea Apocalipsei, Mielul stă în picioare, cu șapte coarne și șapte ochi, reprezentând cele șapte Duhuri ale lui Dumnezeu trimise pe pământ. “Cînd a luat cartea, cele patru făpturi vii și cei douăzeci și patru de bătrîni s-au aruncat la pămînt înaintea Mielului, avînd fiecare cîte o alăută și potire de aur, pline cu tămîie, cari sînt rugăciunile sfinților”, spune apoi Biblia. Imaginea din Apocalipsă o veți găsi pictată pe zidurile mânăstirii bendictine Pomposa de lângă Ferrara, Italia, dar și în basilica San Marco din Veneția.

Zic că atunci când o să facem cuvenitele diferențe între dezbatere reală și hăhăială cronică și între a spune și a face, poate că o să merităm o oaie pe blazon.