Home Actualitate Comandant al SI, ucis într-un raid al tr...
Actualitate

Comandant al SI, ucis într-un raid al trupelor speciale americane în Siria

Forțele speciale americane au ucis un comandant de rang înalt al Statului Islamic în timpul unui raid ce urmărea capturarea lui în estul Siriei, în noaptea de vineri spre sâmbătă, a anunțat secretarul american al Apărării, Ash Carter, relatează CNN.

Comandantul SI Abu Sayyaf s-a opus capturării și a fost ucis în cadrul unui raid la al-Amr, a declarat el într-un comunicat.

Carter a declarat că a ordonat raidul la comanda președintelui Barack Obama, iar toate trupele americane s-au întors în siguranță.

Abu Sayyaf era implicat în operațiunile militare ale SI și a contribuit direct la operațiunile ilicite de petrol, gaz și financiare ale organizației teroriste“, a declarat el.

Soția lui, o irakiancă pe nume Umm Sayyaf, a fost capturată, iar în prezent se află în detenție militară în Irak, a anunțat purtătoarea de cuvânt a Consiliului Național de Securitate, Bernadette Meehan, într-un comunicat.

Umm Sayyaf “a jucat un rol important în activitățile teroriste ale SI și poate a fost complice în ceea ce pare să fie aservirea unei femei yazidi salvată noaptea trecută”, a precizat Carter.

Umm Sayyaf ar fi implicată în trafic de persoane și luări de ostatici.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună