CNSAS: Conferința Națională "Comunismul Românesc", joi și vineri în Capitală
Conferința Națională "Comunismul Românesc", aflată la cea de-a cincea ediție, va fi organizată joi și vineri în Capitală, tema din acest an fiind deportarea etnicilor germani în lagărele sovietice, urmând a se acorda o atenție deosebită minorităților etnice și religioase în perioada comunistă.
Conferința Națională “Comunismul Românesc” (CNCR), inițiată în octombrie 2010 de Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS) și Institutul de Istorie “Nicolae Iorga”, va avea loc, joi și vineri, în sala de conferințe a institutului, reunind specialiști din ambele instituții și nu numai.
Ca și cele patru ediții de până acum, ediția din acest an este organizată cu sprijinul Fundației “Konrad Adenauer”.
Conferința din acest an are ca temă deportarea etnicilor germani în lagărele sovietice și va acorda o atenție specială chestiunii minorităților etnice și religioase în perioada comunistă și problemei accesului la sursele primare ale comunismului românesc după trecerea a 25 de ani de la prăbușirea regimurilor comuniste din Europa Centrală și de Est.
În deschidere, joi, de la ora 14.00, va fi vernisată expoziția “Deportarea etnicilor germani din România în lagărele sovietice la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial”, realizată de CNSAS.
Printre prelegerile care vor fi susținute în cadrul conferinței, se numără “Literatură și ideologie în anii 1970. Surse, teme, concepte”, “Politica PCR față de minoritatea maghiară, 1945-1989”, “«Cuba-Da, Yankeii-Nu!». Atacul asupra Legației SUA de la București din 19 aprilie 1961”, “Parazitismul social. Reguli și norme pentru societatea omului nou” și “Munca la feminin în România comunistă, expresie a dezechilibrelor de gen”.
La eveniment vor lua cuvântul specialiști din CNSAS, Institutul de Istorie “Nicolae Iorga”, Institutul Național pentru Studiul Totalitarismului, Institutul de Istorie “A.D. Xenopol”, Iași, Institutul de Cercetări Socio-Umane “Gheorghe Șincai”, Târgu-Mureș, Universitatea din București, Universitatea “A.I. Cuza” Iași, Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc (IICCMER), Arhivele Naționale ale României, Arhivele Diplomatice din cadrul Ministerului Afacerilor Externe etc.
Conferința are un caracter interdisciplinar și se adresează tuturor celor interesați de analizarea comunismului românesc.