Home Afaceri CME vinde operatiunile din Ucraina
Afaceri

CME vinde operatiunile din Ucraina

Central European Media Enterprises (CME) a incheiat un acord de vanzare a operatiunilor din Ucraina, respectiv Studio 1+1 si televiziunile Kino, catre Harley Trading Limited, companie detinute de Igor Kolomoisky, pentru 300 de milioane de dolari, potrivit Mediafax, care citeaza un anunt al grupului american.

La aceasta suma se adauga aproximativ 19 milioane de dolari pentru finantarea cheltuielilor grupului Studio 1+1, in perioada dintre semnarea acordului si finalizarea tranzactiei. Cumparatorul urmeaza sa plateasca CME suma de 30 de milioane de dolari la 1 februarie 2010, iar restul la finalizarea vanzarii, anticipata pentru a doua jumatate a lunii aprilie 2010.

“Vanzarea operatiunilor din Ucraina este cea mai buna optiune strategica pentru CME in actualul mediu de afaceri. Ne vom putea concentra pe operatiunile detiunte in Uniunea Europeana si tarile care vor sa adere la UE. Vanzarea va asigura CME o mai mare flexibilitate operationala si strategica, va creste lichiditatile si va permite concentrarea pe dezvoltarea afacerilor in domeniul televiziunii si radioului, Internetului si continutului. Voi ontinua colaborarea cu Igor Kolomoisky, care va ramane director si actionar al CME”, spune Adrian Sarbu, presedinte si director general al CME.

“Am colaborat cu CME timp de trei ani si am un mare respect pentru ceea ce a realizat pe piata ucraineana. CME a construit un brand puternic cu Studio 1+1 si a dezvoltat mai multe talente in ultimii 13 ani. Voi continua sa dezvolt statiile operate cu succes de CME in trecut”, a afirmat Igor Kolomoisky.

CME care opereaza retele de televiziune in sase state din Europa Centrala si de Est.

Posturile de televiziune ale companiei sunt localizate in Bulgaria (PRO.BG si RING.BG), Croatia (Nova TV), Cehia (TV Nova, Nova Cinema, Nova Sport), Romania (Pro Tv, Pro Tv International, Acasa, Pro Cinema, Sport.ro si MTV), Slovacia (TV Markiza, Doma), Slovenia (POP TV, Kanal A, TV Pika) si Ucraina (Studio 1+1, Studio 1+1, Kino).

CME este listata la bursa electronica Nasdaq, din Statele Unite, precum si la Bursa de Valori de la Praga.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună