Claudiu Cazacu, XTB: Varianta Pro a modelului de AI Gemini, de la Google, devine accesibilă din 13 decembrie, prin intermediul Google Cloud. Economia și piața muncii sunt în pragul unor transformări de proporții
Varianta Pro a modelului de Inteligentă Artificială de la Google, denumit Gemini, devine accesibilă clientilor începând cu 13 decembrie, prin intermediul Google Cloud, în timp ce varianta mai simplă, Nano, va fi utilizată de dezvoltatorii de aplicații mobile cu sistem…
Varianta Pro a modelului de Inteligentă Artificială de la Google, denumit Gemini, devine accesibilă clientilor începând cu 13 decembrie, prin intermediul Google Cloud, în timp ce varianta mai simplă, Nano, va fi utilizată de dezvoltatorii de aplicații mobile cu sistem Android.
Varianta cea mai capabilă, Ultra, a obținut un scor mai ridicat decât al experților umani în testul MMLU, care acoperă domenii variate precum fizică, istorie, medicină sau etică, verificând atât cunoștințe, cât și abilitatea de a rezolva probleme. Ultra a depășit Chat-GPT4 la 30 din 32 de teste, potrivit Google, deși în unele situații diferențele de scor sunt minore.
În același timp, OpenAI lucrează la versiunea 5, care ar putea accentua precizia și amploarea sarcinilor pe care le poate prelua.
OpenAI a dezvoltat un model care procesează textul și, separat, altul pentru audio (voce) și altul pentru video, în timp ce Google are o arhitectură comună.
”Este ușor de intuit faptul că după etapa de dezvoltare, sistemele vor schimba fundamental interacțiunea cu echipamentele electronice, cu alți utilizatori sau dinamica din piața muncii. Există un procent ridicat de preocupare față de necunoscut, prezent atât printre companii cu modele de business care pot fi afectate de progresul AI, cât și printre angajați. Fiecare versiune de produs AI extinde semnificativ plaja domeniilor care ar putea fi afectate de capabilitățile sistemului. Chiar și fără proiecțiile din viitor cu privire la inteligența artificială, doar implementarea tehnologiilor deja anunțate aduce schimbări majore”, comentează Claudiu Cazacu, consultant de strategie la XTB România
Potrivit unei analize XTB, lansarea Google Gemini a venit la pachet și cu numeroase controverse, fiind dezbătută comprimarea timpului într-un video demonstrativ editat, care nu «curge» în timp real. Potrivit lui Claudiu Cazacu, fluiditatea este importantă pentru interacțiunea utilizatorilor cu acest serviciu, iar timpul de răspuns din video nu oglindește, deocamdată, realitatea.
Cu toate acestea, optimizarea performanței este, mai degrabă, o chestiune de timp. Direcții noi pot fi, astfel, intuite, însă consecințele în lumea reală sunt dificil de bănuit în prezent. Sistemele multimodale – care preiau și oferă rezultate în format video și audio, nu doar text – sunt deja aici.
Pentru mulți angajați din diverse domenii, noua „realitate” se va traduce într-o serie de beneficii. Printre acestea se numără: mai mult timp economisit, mai multă ușurință în derularea sarcinilor și disponibilitatea de a fi creativi sau de obține echilibrul între serviciu și viață personală.
Pentru alții, însă, AI va reprezenta o provocare. Cel mai probabil, aceștia vor dispune de o fereastră de timp limitată pentru a putea învăța noi abilități pentru o eventuală reconversie profesională.
În paralel, unele domenii noi, care au nevoie de forță de muncă, ar putea fi create tocmai în urma schimbărilor aduse de AI în sistemul economic.
„În cele din urmă, integrarea AI în viața de zi cu zi va permite și efectuarea de sarcini rezervate până acum oamenilor, cu un grad tot mai mare de dificultate și creativitate. Chiar dacă ne aflăm încă la ani buni distanță de o implementare eficientă tehnic și economic, subestimarea necesității de pregătire și aderarea la ideea că momentul decisiv este încă îndepărtat ar putea să nu fie cea bună strategie”, spune Claudiu Cazacu.
În ceea ce privește reglementarea acestui setor, Uniunea Europeană conduce momentan la nivel global, oferind primul cadru coerent.
„Având în vedere riscurile și forța tehnologiei, regulile sunt necesare, cu toate că unii observatori consideră că este prea devreme, iar avântul AI de pe continent trebuie stimulat în orice condiții. Un echilibru între nevoia de progres și siguranță este esențial, din punctul nostru de vedere”, mai spune Claudiu Cazacu.