City Grill angajează 400 de persoane. Care sunt beneficiile primite de angajații grupului
Grupul City Grill, una dintre cele mai mari companii din industria ospitalității din România, angajează 400 de persoane pentru posturile de ospătar, picol, barman, bucătar sau hostess în toate locațiile din portofoliu. Locurile de muncă sunt deschise pentru persoanele care…
Grupul City Grill, una dintre cele mai mari companii din industria ospitalității din România, angajează 400 de persoane pentru posturile de ospătar, picol, barman, bucătar sau hostess în toate locațiile din portofoliu. Locurile de muncă sunt deschise pentru persoanele care au cel puțin diplomă de absolvire a liceului, atât necalificați, cât și cu experiență, din București și zonele limitrofe.
„Anul acesta, prioritatea strategică a întregului Grup City Grill este să investim resurse importante în recrutare, training, dezvoltare și recompensarea tuturor membrilor echipelor care lucrează pentru brandurile din portofoliu”, a menționat Daniel Mischie, CEO al Grupului City Grill. „Mai mult, ne propunem să ne dezvoltăm și să deschidem două locații noi până la finalul lui 2017, tocmai de aceea ne dorim să găsim cât mai mulți oameni pasionați de domeniu, comunicativi și dornici să lucreze într-un mediu plăcut, alături de o echipă tânără.” Potrivit informațiilor trimise de reprezentanții companiei, angajații Grupului City Grill beneficiază de un salariu motivant, discount-uri în locațiile din portofoliu, training-uri profesionale și de dezvoltare – de la cursuri de vânzare sau servire la training-uri de comunicare –, diferite petreceri dedicate și decont transport. Mai mult decât atât, fiecare locație recunoaște și premiază angajații lunii și oferă bonusuri de performanță.
Grupul City Grill mai angajează și pizzeri, ajutori de bucătar, spălători de veselă, șefi de tură, magazioneri, operatori și asistent manager.
Fondat în 2004 de către Dragoș Petrescu, Grupul City Grill deține în portofoliu șapte branduri – restaurantele City Grill, Trattoria Buongiorno, Hanu’ Berarilor, Caru’ cu Bere, Pescaruș, Hanu’ lui Manuc și Cafenelele City Cafe – și 17 locații.