Cine vrea să se înscrie la cel mai disputat concurs de frumusețe din România?

Acum mulți ani, un bancher român proaspăt numit într-o poziție de top a fost chemat de acționarul principal – un grup străin, care i-a cerut să-și desemneze un succesor, adică cine ar fi cel mai potrivit să îi ia locul, solicitare cu care nu se mai întâlnise niciodată. Cum adică, nici bine nu am fost numit și vor să mă schimbe?! Când a cerut explicații, i s-a spus că acest lucru face parte din politica de management, de succesiune. 

Când au venit în România, final de anii ’90 și început de 2000, multinaționalele au venit și cu politicile lor de leadership, de a căuta tot timpul oameni în companie sau în afara ei care pot fi numiți în poziții de top, care pot și vor să-și asume responsabilitatea de a conduce, care pot fi lideri, care pot duce activitatea companiilor mai departe în orice moment, indiferent de situație. 

Multinaționalele investesc sute de mii și milioane de euro anual în programe de leadership pentru a avea lideri, o cheltuială pe care companiile românești au înțeles-o mult mai târziu.

Aceste idei din cultura capitalistă, de a căuta tot timpul lideri pe care să îi scoată în față, au pătruns mai greu în firmele românești, acolo unde se merge pe ideea “să nu investești în nimeni, ca să nu ne ia locul”. În acest fel s-au prăbușit multe afaceri românești atunci când fondatorii au dispărut, când liderul a dispărut. 

Am pornit de la aceste exemple pentru a ajunge la situația actuală din politică când, de zece zile, odată cu anularea alegerilor prezidențiale și implicit reluarea alegerilor, toată lumea “bună”, toată elita României caută un președinte proeuropean, proNATO, atlantist, independent, cu școală, cu limbi străine, recunoscut etc., care să fie în stare să se confrunte cu cei trei lideri ai polului suveranist – Călin Georgescu, George Simion și Diana Șoșoacă. 

Dintr-odată, toată lumea “bună” – și aici mă refer la elita politică, dacă om avea-o, elita socială, elita educațională, elita culturală, elita economică – s-a trezit într-o situație politică care tinde să scape de sub control și care amenință parcursul euroatlantic al României de după 2000, odată cu intrarea în NATO și Uniunea Europeană. 

Aici nu este vorba că dacă vine cineva la Cotroceni sau Palatul Victoria din polul suveranist vom ieși din NATO și Uniunea Europeană, ci s-ar putea să ne trezim izolați politic și economic din toate punctele de vedere. 

Odată cu această situație, lumea realizează că partidele tradiționale, care au stat aproape tot timpul la putere din 1990 încoace, nu prea au lideri, nu au succesori valabili. 

Ironic, chiar și Ceaușescu știa că avea un succesor, pe Ion Iliescu, care avea experiență politică. 

Partidele tradiționale PSD și PNL, de la care se așteaptă acum un miracol prin găsirea unui lider comun, nu au politică de cadre. 

La fel de ironic, comuniștii, așa cum au fost ei, pot da lecții în această privință, de a găsi lideri care să preia puterea. Dar înainte să preia puterea să fie validați de organizații, de sistem.

Dacă liderilor politici actuali nu le place politica de cadre a comuniștilor, poate preiau politica de cadre a multinaționalelor și tot ar fi un mare progres. 

O țară întreagă, o elită, caută acum un candidat pentru Cotroceni, care să fie în stare să se bată cu suveraniștii și să câștige voturile poporului pe care, din analfabeți funcționali lipsiți de educație financiară etc., nu i-a scos. 

Toată lumea caută un candidat valabil printre academicieni, printre profesori – Daniel David, care nu știu dacă cei din afara Clujului știu cine este -, printre actori – până sâmbătă, înainte să moară, și Mircea Diaconu era pe listă, printre sportivi – regele Hagi, președinte, printre antreprenori – Țiriac, Șucu, Dragoș Anastasiu, Felix Pătrășcanu etc., printre IT-iști – Daniel Dines, printre drumari – dacă tot face autostrăzile Moldovei, de ce nu ar fi bun Umbrărescu ca președinte? -, printre ziariști etc. Să nu-i uităm pe Isărescu, Kövesi, Funeriu, Paleologu – fiul, sau pe Nicușor Dan, care a zis că trebuie o analiză serioasă în această privință. 

Pentru că se merge pe ideea ca actualii lideri ai partidelor proeuropene să nu intre în cursa pentru Cotroceni – Ciolacu, Bolojan, Lasconi -, se caută candidați valabili printre vechii și actualii lideri – Victor Ponta, Crin Antonescu, Emil Boc etc.

Drama este că în acest moment nu prea există nimeni proeuropean, proNATO, euroatlantist, care să stea în picioare și să facă față valului public ridicat de suveraniști, populiști, un val antisistem.

Marea majoritate a politicienilor de la noi, a elitei politice, sociale, culturale, economice, de business, sunt personaje de televizor, de talkshow-uri, de interviuri, care au ieșit prea puțin din arealul lor.  

Cu toții îi blamăm pe cei 5 milioane de români care au votat cu suveraniștii, manipulați sau nu, dar problema nu este acolo. Sistemul, establishment-ul – cum spun americanii, statul paralel, cum se spune la noi, a adus România într-o asemenea situație în care 24 de ani de lupte europene și euroatlantice au fost aruncate în aer într-o noapte, în câteva ore, de TikTok.

Iohannis a fost absent și, ca în buna tradiție politică de la noi, nu și-a desemnat un succesor valabil. Cu această ocazie, Serviciilor Secrete, câte or fi ele, li s-a tras vălul, și am descoperit că poate nu sunt ceea ce am crezut noi că sunt.

Pentru că preferă să stea pe margine, elita de business nu a avut propuneri și nici nu are. Cum poate comunitatea de business, care a creat atât de multă valoare adăugată – în 2000 PIB-ul era de 35 de miliarde de euro, iar acum este de 350 de miliarde de euro, care face afaceri de 500 de miliarde de euro pe an, care plătește taxe și impozite de 150 de miliarde de euro, să lase pe mâna politicienilor viitorul lor? Ca o sugestie, poate nu ar fi rău ca Romanian Business Leaders, de care a  mai auzit cât de cât lumea, să vină cu un candidat din rândul antreprenorilor români.

Antreprenorii, patronii, oamenii de afaceri cred că politicienii le înțeleg problemele și vor acționa în consecință, ceea ce arată cât de departe este gradul de înțelegere a politicii. 

Odată ce au preluat un post, o poziție, un sat, o comună, un oraș, un partid, toți, sau aproape toți, nu știu cum să facă să rămână cât mai mult acolo, să devină parte a sistemului, mai mult sau mai puțin corupt/fanariot, și să lase lucrurile așa cum sunt. 

Din păcate, creșterea economică a României din ultimii 24 de ani, creșterea salariilor, creșterea pensiilor, creșterea nivelului de trai, viața bună care s-a instaurat cel puțin la vârf, nu au avut darul să consolideze și cursul politic și social al României, care a fost lăsat în seama politicienilor.

Dacă nici Ciolacu, care a dat cele mai mari majorări de pensii și salarii din istorie, nu a reușit să convingă suficient poporul să-l voteze – nici pe el, nici PSD (față de 2016, PSD are voturile la jumătate) -, atunci ce să mai zicem de alții?

Rezultatul politic – decizia de anulare a alegerilor prezidențiale, apariția de nicăieri a lui Călin Georgescu, câștigarea de teren din punct de vedere politic și social a partidelor AUR, SOS, POT -, manipulat sau nu, ne-a arunca într-un haos de imagine fără precedent. 

Piețele financiare – leul și dobânzile, capacitatea de împrumut a statului – sunt sub o presiune fără precedent, toți finanțatorii externi au intrat în alertă, analiștii externi, de care depind foart multe investiții și împrumuturi, ne-au pus pe o listă roșie, mai multe tranzacții au fost amânate instantaneu, investițiile private au fost încă o dată amânate, deja bugetele sunt tăiate, în sectorul privat nici nu se mai pune problema de majorări salariale, ci doar de păstrarea jobului, în cea mai optimistă variantă, iar anul economic și de business 2025 este pus sub semnul întrebării, chiar înainte de a începe. 

Atâta timp cât partidele tradiționale nu găsesc un lider, nu inventează un lider care să fie valabil și care să facă față valului suveranist, situația va fi complicată și vom avea mai multe semne de întrebare decât răspunsuri, ceea ce nu ne va ajuta deloc. 

În celebrul discurs televizat, după anularea alegerilor prezidențiale, Klaus Iohannis, președintele României, s-a întrebat retoric: “Eu ce fac mai departe?”. 

Pentru el și-a găsit un răspuns, dar pentru noi, pentru România, care este răspunsul? 

Și revin la politica de succesiune – cine poate să îi ia locul?

Nu de alta, dar tare mă tem că suntem la începutul unei perioade tensionate – economia nu ne ajută, nemulțumirea politică față de sistem, față de UE, față de NATO, față de americani crește, din spate vin tinerii analfabeți funcțional, cum li se spune ironic de către elită, și care vor să preia puterea.