Cine va conduce Iranul după Khamenei? Bătălia pentru putere de la Teheran intră într-o fază critică după eliminarea liderilor-cheie ai regimului
Moartea ayatollahului Ali Khamenei, survenită în urma atacurilor coordonate ale Statelor Unite și Israelului asupra Iranului, a aruncat Republica Islamică într-una dintre cele mai periculoase crize politice din istoria sa modernă. În timp ce conflictul militar continuă să escaladeze, o…
Moartea ayatollahului Ali Khamenei, survenită în urma atacurilor coordonate ale Statelor Unite și Israelului asupra Iranului, a aruncat Republica Islamică într-una dintre cele mai periculoase crize politice din istoria sa modernă. În timp ce conflictul militar continuă să escaladeze, o întrebare domină capitalele lumii: cine va conduce acum Iranul și ce direcție va lua una dintre cele mai influente puteri ale Orientului Mijlociu?
Răspunsul este departe de a fi clar. Chiar și Washingtonul admite că situația a devenit imprevizibilă. Președintele american Donald Trump a declarat că operațiunea militară a eliminat majoritatea figurilor considerate anterior succesorii probabili ai liderului suprem iranian, afirmând că atacurile au „scos din joc aproape toți candidații”. Potrivit acestuia, planurile strategice construite în jurul unor posibili înlocuitori au devenit inutile, deoarece aceștia nu mai sunt în viață. În același timp, afirmațiile că oficiali iranieni ar fi încercat să contacteze administrația americană au fost respinse categoric la Teheran, unde liderii politici au transmis că negocierile cu Statele Unite nu sunt luate în calcul, potrivit presei internaționale.
Constituția Iranului prevede că liderul suprem trebuie ales de Adunarea Experților, un organism format din 88 de clerici care dețin autoritatea religioasă și politică finală asupra statului. Conform Times.com, până la desemnarea unui succesor, conducerea țării a fost preluată temporar de un consiliu interimar format din președintele Masoud Pezeshkian, șeful justiției Gholam-Hossein Mohseni-Eje’i și ayatollahul Alireza Arafi. Această formulă de tranziție încearcă să mențină stabilitatea într-un moment extrem de tensionat, marcat simultan de proteste interne, presiuni economice și atacuri militare externe menite, potrivit adversarilor Iranului, să slăbească ordinea revoluționară instaurată în 1979.
Citiți continuarea pe zf.ro