Cine sunt oameinii care ar fi de fapt în spatele celei mai mari surprize produsă în ultimii ani în Europa, respectiv decăderea lui Victor Orban

Maghiarii de rând au plătit un preț piperat pentru statul capturat al lui Viktor Orbán, unde familia și prietenii acestuia se îmbogățeau în timp ce nivelul de trai stagna. Alegătorii au întors prin vot pagina, iar acum întrebarea este dacă Ungaria poate face față schimbării după 16 ani de „democrație iliberală”.

Există o explicație scurtă și frivolă pentru căderea lui Viktor Orbán: autocratul maghiar a fost aruncat lupilor de soția sa, Anikó Lévai. Conform unei versiuni puțin mai lungi a poveștii, vinovata nu a fost doar o singură soție, ci două: cea a lui Orbán și Judit Varga, acum fosta soție a lui Péter Magyar, adversarul victorios al premierului. Cherchez la femme… Așa cum Honoré de Balzac a sugerat cândva că în spatele fiecărei mari averi se află o crimă, Alexandre Dumas a sugerat în Mohicanii din Paris că în spatele fiecărui mister complex este implicată o femeie (sau două).

Ca mulți alți parveniți din orașe mici care s-au îmbogățit în timpul domniei de 16 ani a lui Orbán, Lévai s-a îndrăgostit de titlurile aristocratice, stemele, palatele nobiliare și familiile menționate în Almanach de Gotha (inventarul autorizat al aristocrației europene). Și nu a fost singură în ascensiunea sa pe scara socială. Miniștrii lui Orbán mergeau regulat la vânătoare cu arhiducii și dețin companii împreună cu conți și baroni. Un prinț de Habsburg a fost numit ambasador în Franța, apoi în Spania, în timp ce un alt Habsburg a reprezentat Ungaria la Vatican. Una dintre scriitoarele de discursuri ale lui Orbán, Katalin Bánffy, a fost contesă transilvăneană.

Lévai a cultivat compania femeilor aristocratice. A scris rezumate pentru cărțile lor, a susținut organizațiile lor caritabile, a făcut lobby pentru sprijin din partea statului pentru pasiunile lor, a călătorit cu ele și le-a vizitat conacele și castelele. Una dintre acestea, Katalin Mikes, a redobândit după Revoluția din 1989 vechea reședință a familiei din Transilvania (acum în România, dar încă cu o populație maghiară considerabilă) și a primit mai târziu un miliard de forinți (3,2 milioane de dolari) de la contribuabilii maghiari pentru a reconstrui castelul baroc.

Lévai, o prietenă apropiată a norei de atunci a contesei (descendentă a unei alte familii aristocratice maghiare), își petrecea vacanțele la castelul restaurat. Aici a început scandalul care s-ar putea să fi dus la sau grăbit căderea lui Orbán, deoarece Mikes avea un confident de încredere, al cărui fiu, un vechi membru al Bisericii Reformate, era director adjunct al unui orfelinat din mediul rural maghiar.

După ani de suspiciune și inacțiune, poliția l-a arestat pe director și l-a acuzat de abuz sexual asupra unor băieți timp de peste un deceniu. A fost condamnat la opt ani de închisoare. Endre Kónya, fiul confidentului lui Mikes, a fost condamnat la peste trei ani de închisoare pentru că a încercat să forțeze victimele directorului să-și retragă mărturiile prin intimidare și să le cumpere tăcerea cu bani.

Scandalul care a accelerat prăbușirea politică a lui Viktor Orbán a pornit de la grațierea unui bărbat condamnat pentru intimidarea victimelor unui caz de abuz sexual într-un orfelinat. Grațierea, acordată de președinta Katalin Novák și susținută de cercuri apropiate familiei Orbán, a provocat un val de indignare publică și a expus ipocrizia unui regim care și-a construit imaginea pe discursul despre „protecția copiilor” și valorile conservatoare.

În aprilie 2023, pentru a comemora vizita Papei Francisc în Ungaria, președinta de atunci, Katalin Novák, l-a grațiat pe Kónya. Grațierea nu a fost raportată oficial, iar știrea a apărut accidental în februarie 2024. În vara precedentă, la câteva luni după grațiere, Novák a publicat fotografii din vacanța ei de o săptămână cu familia la castelul lui Mike. Episcopul principal al Bisericii Reformate din Ungaria, Zoltán Balog, care a avut o relație personală strânsă cu Novák, a recunoscut public că a făcut lobby pentru grațiere.

În calitate de consilier spiritual de încredere al lui Orbán, lui Balog i s-a permis să-și păstreze episcopatul, dar a fost forțat să demisioneze din conducerea Bisericii Reformate Romane. Nu după mult timp, au început să circule zvonuri că Lévai intervenise personal în numele Kónyei. Știrea a provocat un val de indignare. Novák a fost anterior ministrul afacerilor familiei într-unul din guvernele lui Orbán, într-o echipă care a interzis studiile de gen din programele universitare, a adoptat o „lege a pedofililor” pentru a stigmatiza homosexualitatea, a interzis parada Pride de la Budapesta și a ordonat librăriilor să ascundă vederii cărțile care conțin chiar și cea mai ușoară referire la sexualitate pentru a proteja „siguranța și bunăstarea copiilor nevinovați”.

Conform „Legii privind protecția copilului” din 2021, educația sexuală este responsabilitatea părinților, iar școlilor le este interzis să predea orice conținut care se abate de la „tradiția modelului familial heterosexual”. Filosoful conservator britanic Roger Scruton, o stea  călăuzitoare pentru antiliberalismul central-european, a indicat calea către astfel de reglementări de tip război cultural, argumentând că „jurisdicțiile liberale, în general, tolerează răul provocat copiilor de acest tip de libertate sexuală”.

Prin contrast, „vechea moralitate se baza pe presupunerea că copiii sunt atât necesari, cât și vulnerabili și că pot fi vătămați în multe feluri, nu în ultimul rând de o cultură a libidinozității, în care copiii sunt inițiați prin lecțiile oficiale de educație sexuală…” (Nu există educație sexuală oficială în școlile maghiare, dar în Ungaria există un lanț de cafenele cu tematică inspirată din Scruton, subvenționate de contribuabili, unde susținătorii lui Orbán se pot întâlni și pot absorbi ideile diluate ale filosofului mort.)

O ipocrizie atât de imensă

În lunile premergătoare grațierii, Novák a fost cea mai populară politiciană din Ungaria, dar și-a luat rolul în mare parte ceremonial prea în serios pentru gustul lui Orbán. A călătorit prin lume, a negociat cu lideri străini și a folosit un ton ceva mai blând când a vorbit despre Ucraina. Spre deosebire de Orbán, ea nici măcar nu a exclus posibilitatea ca Rusia să fi fost cea care a început războiul, așa cum sună retorica Moscovei.

Orbán a găsit în scandalul grațierii oportunitatea ideală de a scăpa de un potențial rival și a forțat-o pe Novák să demisioneze, transformând un ultraj moral într-o criză politică. Intuiția politică și norocul, se pare, l-au părăsit în cele din urmă. Procesul legal pentru grațierile prezidențiale impunea ministrului justiției să-l consilieze pe președinte și să contrasemneze decizia. La momentul grațierii, ministrul justiției era Varga, soția de atunci a lui Magyar, care se pare că a sfătuit-o pe Novák să nu-l grațieze pe Kónya, dar a contrasemnat după ce Novák a decis să o facă oricum.

Momentul decisiv a venit odată cu apariția lui Péter Magyar, fost apropiat al sistemului Orbán și fost soț al ministrei justiției Judit Varga. Într-un interviu urmărit de milioane de oameni, Magyar a vorbit public despre corupția, lăcomia și degradarea serviciilor publice din Ungaria. Faptul că un insider a rupt regula tăcerii într-un regim bazat pe loialitate totală a creat impresia unei fisuri reale în sistemul construit de Orbán.

Între timp, Varga demisionase deja din minister în iulie 2023 pentru a conduce partidul Fidesz al lui Orbán în Parlamentul European și a demisionat și din Adunarea Națională când a izbucnit scandalul. La momentul grațierii, Varga se afla și într-un divorț urât și extrem de public cu Magyar. În seara de după demisia sa din 2024, Magyar a acordat un interviu portalului de televiziune online Partizán. (Nu a avut altă modalitate de a-și transmite mesajele deoarece toate posturile de televiziune, cu excepția RTL, deținută de grupul german Bertelsmann, sunt fie conduse de guvern, fie controlate de aliații lui Orbán.) Peste 2,5 milioane de oameni, o treime din electoratul ungar, au urmărit emisiunea. Interviul a făcut senzație.

Magyar, anterior o figură relativ marginală în cercul lui Orbán, și-a apărat fosta soție și a vorbit despre amploarea ilegalității și corupției guvernului, lăcomia prietenilor lui Orbán (în special a ginerelui său, acum unul dintre cei mai bogați oameni din Ungaria), precum și despre serviciile publice care se prăbușesc și sărăcia în creștere a țării. Aceasta a fost prima dată când cineva care deținea în mod evident informații sensibile de primă mână a vorbit public împotriva regimului.

Desigur, nimic din ce a spus Magyar nu era o noutate pentru maghiari. Dar venind de la o persoană din interior, într-un regim care își ia în serios jurămintele de omertà, a fost semnalul unei rupturi politice. Magyar a devenit instantaneu o celebritate – și, pentru unii, un potențial salvator național, o figură chinuită care a decis să-și părăsească viața privilegiată de dragul țării.

Guvernul lui Orbán a încercat cu disperare să-l discrediteze. Serviciile secrete au recrutat-o pe noua sa iubită pentru a le înregistra conversațiile. Au început să circule zvonuri despre viața sa privată și comportamentul sexual. Se pretindea că ar fi existat tranzacții comerciale nefaste, spălare de bani și chiar conexiuni secrete cu Ucraina. Dar Magyar părea să fie făcut din teflon. Fiecare scandal nou născocit nu făcea decât să-i dovedească invincibilitatea.

Cel mai maghiar candidat

Magyar a decis curând să intre în politică și să se răzbune pe Orbán. S-a dovedit a fi un operator uimitor de capabil, curajos și neobosit, mobilizând rapid un partid politic latent și călătorind prin țară practic nonstop. În doi ani, a vizitat aproape fiecare localitate, fie ea mare sau mică. Partidul pe care l-a ales, Tisza, exprimă poziția sa politică. Tisa este al doilea fluviu ca mărime al țării și este cunoscut drept „cel mai maghiar fluviu”, deoarece curge în întregime în fostul Regat al Ungariei, spre deosebire de Dunărea „cosmopolită”. Magyar a vrut să-i atragă nu doar pe adversarii înrăiți ai lui Orbán, ci și pe susținătorii săi nemulțumiți.

Prin urmare, deși Magyar pare a fi un liberal conservator de centru-dreapta proeuropean, el a păstrat cu abilitate tăcerea cu privire la problemele fierbinți care au polarizat electoratul: imigrația, drepturile LGBTQ și posibila aderare a Ucrainei la UE. Opoziția față de Orbán a fost întotdeauna puternică în capitala Budapesta, unde locuiește aproximativ 20% din populația Ungariei. Timp de 27 din cei 36 de ani de la căderea comunismului, Budapesta a avut un primar liberal.

De la începutul secolului al XX-lea, dreapta politică din Ungaria a numit Budapesta „orașul păcatelor”; cosmopolit, liberal și, până în 1944, cu o populație evreiască numeroasă care a jucat un rol important în viața culturală și artistică. Ca în multe alegeri europene recente, cu cât orașul sau satul era mai mic și cu cât populația era mai puțin educată, cu atât oamenii erau mai predispuși să sprijine partidele antiliberale. Orbán a afirmat cu mândrie că baza Fidesz nu este formată din intelectuali urbani cu capete fragile ca de ou, ci din adevărații maghiari, care întruchipează virtuțile presupuse tradiționale. Este o poveste familiară. Regretatul politolog Richard Hofstadter își amintea că, în 1926, Hiram W. Evans, Vrăjitorul Imperial al Ku Klux Klanului, „a scris un eseu emoționant despre scopurile Klanului, în care a portretizat problema majoră a vremii ca fiind o luptă între «marea masă de americani din vechea stirpe de pionieri» și «liberalii corciți intelectual».”

Toate valorile morale și religioase ale „americanilor nordici”, se lamenta Evans, erau subminate de grupurile etnice invadatoare și batjocorite de intelectualii liberali. Totuși, Evans se aștepta să „readucă puterea în mâinile cetățeanului obișnuit, nu foarte cult, nu excesiv de intelectualizat, ci complet neatins și nu deamericanizat, de rasă veche”, deoarece „toată acțiunea vine mai degrabă din emoție decât din raționament”. Și aceste „emoții și instinctele pe care se bazează” sunt „fundamentele civilizației noastre americane, chiar mai mult decât marile noastre documente istorice”.

De asemenea, știind că nu se putea baza pe sprijinul intelectualilor, pe care îi disprețuia, Orbán a purtat un război de lungă durată împotriva instituțiilor culturale și academice ale Ungariei. După cum a spus unul dintre consilierii și lobbyiștii săi de la Bruxelles, Frank Füredi, fost membru al Partidului Comunist Revoluționar Britanic, renăscut ca sociolog naționalist libertarian: „Cel mai important teatru al războiului cultural este războiul împotriva trecutului”.

Victoria lui Péter Magyar reprezintă nu doar o revoltă împotriva lui Orbán, ci și o reacție mai amplă împotriva modelului autoritar. După 16 ani de „democrație iliberală”, mulți maghiari au ajuns să considere sufocantă viața într-un stat construit pe conflict permanent, propagandă și divizare. Concluzia textului este că oamenii continuă să revină, în cele din urmă, la ideea de democrație liberală, chiar și după perioade lungi de autocrație.

O componentă cheie a poveștii naționaliste eroice promovate de Orbán este ideea că Occidentul a trădat în mod repetat Ungaria. Tratatul de la Trianon din 1920 costase Ungaria Mare două treimi din teritoriu și populație. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, Winston Churchill și Franklin Roosevelt s-au aliat cu Stalin, lăsând Ungariei ca opțiune în apărarea Occidentului de bolșevism doar alinierea cu Germania nazistă. În 1944, chiar și naziștii au ocupat țara.

Ocupația nazistă a avut loc odată cu acceptarea guvernului colaboraționist al amiralului Miklós Horthy. Dar, conform versiunii lui Orbán despre trecut, germanii au fost cei care au deportat peste 430.000 de evrei, majoritatea fiind uciși la Auschwitz. Maghiarii erau complet nevinovați, chiar dacă doar câteva zeci de experți naziști în exterminare au venit în Ungaria cu Adolf Eichmann. În discursul lui Orbán, Ungaria – unde 52.000 de funcționari publici au organizat uciderea a aproape o jumătate de milion de concetățeni în doar 57 de zile – a fost singurul învingător moral al celui de-al Doilea Război Mondial, luptând împotriva sovieticilor, americanilor, britanicilor și, în cele din urmă, chiar și a Germaniei lui Hitler. Această poveste este inversul a ceea ce ungurii învățau din cărțile de istorie comuniste după 1948.

În această interpretare, deși Ungaria fusese o țară fascistă în perioada interbelică și ultimul aliat al lui Hitler, preluarea puterii de către comuniștii de după război a transformat Ungaria într-un membru al coaliției antifasciste și, în acest fel, retroactiv, într-un aliat al Uniunii Sovietice, unul dintre învingătorii din cel de-al Doilea Război Mondial. Scopul pentru Orbán, nu mai puțin decât pentru comuniști, era să transforme înfrângerea în victorie într-o țară care câștigase ultima dată un război acum 541 de ani, când regele Matthias ocupase Viena. De asemenea, se potrivea perfect cu tradiția eroică altruistă care susține, conform lui Orbán, că Ungaria o continuă: apărarea valorilor creștine împotriva Occidentului decadent, secular și relativist moral, cu ajutorul unor oameni precum președintele rus Vladimir Putin, care încă iau creștinismul în serios.

Rădăcinile reacției antireacționare

Democrația liberală, cu contestarea sa politică intrinsecă și alegerile ale căror rezultate nu pot fi cunoscute în avans, poate părea un lux: luarea deciziilor politice – cu excepția cazurilor în care securitatea națională este în joc – este de obicei un proces lent de deliberare, dezacord, dezbatere și compromis. Toate acestea îi privează pe cetățeni de stabilitatea, autoritatea spirituală și politică și securitatea pe care le poate promite un lider autocrat. Și pentru că dușmanii democrației liberale au dreptul să facă campanie și să fie aleși, ordinea constituțională le permite să câștige, să preia puterea și să desființeze democrația. Asta s-a întâmplat în Ungaria. Când Orbán, care fusese prim-ministru între 1998 și 2002, s-a întors la putere în 2010, a lansat o contrarevoluție împotriva sistemului politic liberal-democratic pe care Ungaria îl stabilise după 1989. Guvernul său a început prin a demonta controlul și echilibrul instituțional, pluralismul mass-media, independența sistemului judiciar, autoguvernarea locală, libertatea academică și separarea bisericii de stat, pentru a consolida un regim reacționar precum cel favorizat de Evans, bazat pe politici și propagandă naționaliste, rasiste, xenofobe și homofobe.

Alegerile din 12 aprilie au fost o revoltă împotriva contrarevoluției. Nu a existat nicio retorică ideologică nouă, niciun slogan sau cerere din partea tinerilor, în afară de aceea că Orbán și regimul său ar trebui să plece: Duceți-vă dracului, dispăreți pentru totdeauna, rușilor, înapoi la voi acasă! A fost o contra-contrarevoluție. Mulți observatori au îngropat aproape complet democrația liberală, considerând-o o relicvă a secolului trecut și salutând – sau jelind – zorii autocrației post-liberale. Însă despre istoricul autocrațiilor post-liberale, cum ar fi Statele Unite (unde satisfacția consumatorilor este la un nivel minim istoric), și în special Ungaria, cu greu poate fi spus că anunță o nouă eră politică. Ceea ce s-a întâmplat în Ungaria sugerează că grupuri mari de oameni încă mai cred că nu există o alternativă dovedită la autocrație decât democrația liberală pe care Orbán se presupunea că o îngropase. Așadar, întrebarea corectă nu este de ce apar autocrațiile, ci opusul: de ce oamenii, iar și iar, în ciuda tuturor obstacolelor și eșecurilor, încearcă să construiască, să salveze și să reconstruiască democrațiile liberale? Exemplul maghiar pare să arate, încă o dată, că în timp grupuri mari de oameni consideră regimul autoritar sufocant. Li se pare insuportabil să fie tratați nu ca indivizi, ci ca membri ai unor grupuri rivale ostile. Li se pare insuportabil să trăiască într-o stare de război politic permanent, deoarece regimul evocă constant dușmani împotriva cărora să apere națiunea, patria, credința, puritatea etnică, tradițiile, ordinea și stabilitatea. Și li se pare insuportabil că autocrația îi sărăcește.

O țară în curs de nedezvoltare

Speranța medie de viață pentru bărbați în Ungaria este de 73,7 ani – cu șase ani sub media UE și printre cele mai mici din blocul comunitar. Ungaria are cele mai mari rate ale mortalității din Europa pentru mai multe tipuri de cancer, iar până la sfârșitul anului 2025, unu din zece pacienți aflați în îngrijire postoperatorie a suferit o infecție dobândită în spital – printre cele mai mari rate din Uniune. În patria lui Ignác Semmelweis, „salvatorul mamelor” care a descoperit legătura dintre mortalitatea în rândul femeilor care abia au născut și lipsa spălării mâinilor, consumul de dezinfectant pentru mâini pe zi de îngrijire în spitale este printre cele mai scăzute din Europa. Tendințele demografice indică, de asemenea, stagnarea Ungariei. În ciuda eforturilor autoproclamatului „guvern prietenos cu copiii” al lui Orbán, rata fertilității a scăzut, ajungând la 1,31 copii per femeie în 2025, cel mai mic nivel din ultimii 14 ani. Cu o rată a mortalității mai mare decât rata natalității, declinul populației se accelerează, exacerbat de opoziția oficială față de imigrație. Alți indicatori de dezvoltare spun o poveste similară.

Succesul regimului Orbán s-a bazat pe un model de „democrație iliberală” care a slăbit presa independentă, justiția, autonomia universitară și pluralismul politic, în timp ce a promovat naționalismul, retorica antioccidentală și războaiele culturale. În paralel, apropiații lui Orbán s-au îmbogățit masiv din contracte cu statul și fonduri europene, într-o țară unde nivelul de trai a stagnat, sărăcia și inegalitatea au crescut, iar Ungaria a ajuns printre cele mai corupte state din Uniunea Europeană.

În ultimii 16 ani, Cehia, Polonia și Slovacia au făcut o treabă mai bună în ceea ce privește reducerea sărăciei. Ungaria se clasează alături de Bulgaria pe ultimul loc în Uniunea Europeană în ceea ce privește puterea de cumpărare și nivelul de trai. În 2020, Oficiul Central de Statistică al Ungariei a susținut că 9,5% dintre copiii maghiari trăiau sub pragul sărăciei. După ce Eurostat, agenția de statistică a Comisiei Europene, și-a publicat propriile constatări, autoritatea maghiară a trebuit să revizuiască brusc cifra la 20,9%. Ungaria se distinge nu numai printr-o inegalitate extremă a veniturilor, ci și printr-o inegalitate a distribuirii avuției în creștere rapidă. Zece procente din populație dețin 72% din activele țării, în timp ce cei mai bogați 50% dețin doar 5%. (În Germania, unde cei bogați au avut mult mai mult timp să-și acumuleze averea, cei mai bogați 10% dețin 60% din activele materiale ale țării, în timp ce procentul din China este de aproximativ 68%.) Primii 1% din populație dețin aproximativ 33,7% din averea gospodăriilor, așa cum primii 1% din SUA dețin 34,8%. În 2025, cei mai bogați 100 de maghiari reprezentau 14% din avuția totală, în creștere față de 2,5% în 2005. Opt din cei mai bogați zece maghiari sunt legați direct de Orbán, printre ei fiind inclusiv membri ai familiei și colegi de școală din copilărie. Spre exemplu, cel mai bogat om din Ungaria este considerat Lőrinc Mészáros, prieten din copilărie cu Orbán, fost primar în satul unde a copilărit, prosper om de afaceri, abonat la contractele cu statul și aliat de încredere al fostului premier. Averea acestuia ar fi crescut cu 284.400% în ultimii 15 ani, potrivit presei maghiare. Unii observatori consideră că Mészáros este de fapt frontmanul afacerilor clanului Orbán. Potrivit Transparency International, Ungaria are cea mai mare rată a corupției din UE. Țara a primit aproape 60 de miliarde de euro de la UE în timpul domniei de 16 ani a lui Orbán, echivalentul a 3% din PIB-ul din această perioadă și aproximativ jumătate – în dolari americani din 2023 – din totalul pe care SUA l-au furnizat Europei în cadrul Planului Marshall de după cel de-al Doilea Război Mondial. Cel puțin o treime din aceste fonduri au ajuns în buzunarele a 13 oligarhi din anturajul lui Orbán.

A doua șansă a Europei

În ciuda avertismentelor venite din partea opoziției democratice maghiare și a observatorilor străini, UE a părut mult timp incapabilă sau nedoritoare să ia în considerare amenințarea autocratică reprezentată de Orbán. Folosind banii contribuabililor maghiari și europeni, Orbán a cumpărat favorurile Germaniei. Oferind reduceri enorme de taxe și investiții supraevaluate în infrastructură (în drumuri, aerodromuri, construcția de canalizare și capacitate electrică) finanțate cu fonduri UE, Ungaria a fost transformată în cel mai important centru de asamblare externă pentru companiile auto germane din afara Germaniei și Chinei. Pe lângă industria auto, alte mari companii germane, precum Bosch și Siemens, au profitat și ele de generozitatea guvernului maghiar. Într-un fel, Orbán a luat Germania ostatică, ceea ce a garantat inacțiunea cancelarului de atunci, Angela Merkel. Ungaria lui Orbán era pur și simplu prea importantă pentru economia germană pentru a fi lăsată să falimenteze. Când Orbán, cu sprijinul Rusiei și al Chinei, s-a simțit suficient de sigur, a început să aducă companii chinezești de automobile și baterii în Ungaria. Țara urma să fie centrul de producție auto al Chinei în UE, subminând probabil în mod definitiv stabilitatea producătorilor auto germani. Statul maghiar, cu ajutorul acoliților lui Orbán, a cumpărat aeroportul din Budapesta și l-a transformat în centrul de marfă al Chinei în UE, subminând nu numai interesele economice ale UE, ci și securitatea acesteia. Abia în acest moment UE a început să ia în considerare situația. Apoi a venit invazia la scară largă a Ucrainei de către Rusia în 2022, când Ungaria a devenit calul troian al Kremlinului în UE, împiedicând în mod repetat sprijinul european pentru Ucraina. Cu ajutorul Patrioților pentru Europa, o grupare parlamentară europeană de extremă dreapta radicală înființată la inițiativa sa, Orbán a promovat o viziune a Europei ca un conglomerat de state etno-naționaliste, „suverane”, punând capăt efectiv proiectului european postbelic.

Victoria lui Magyar oferă Europei a doua șansă

De-a lungul carierei sale politice, Orbán a insistat: „Nu sunt persoana care are dreptate, ci cea care va avea dreptate”, ceea ce sugerează că nu doar că poate prevedea ce urmează, dar și că se poate asigura că lucrurile se desfășoară așa cum a prezis. Cu abilitate politică, sincronizare bună și încredere în sine, Orbán a reușit de mult timp să emane un aer de infailibilitate. Dar de când a izbucnit scandalul grațierii, permițând apariția unei noi opoziții, Orbán și guvernul său au făcut greșeli grave una după alta. Autocrații care se conving de infailibilitatea lor, care se izolează și care ascultă doar de cei care le cântă în strună devin incapabili să recunoască realitatea, norocul îi abandonează. Defectele se văd. Piedestalul se clatină.   

Text de István Rév, profesor emerit de istorie și științe politice la Universitatea Central Europeană și director fondator al Blinken OSA Archives din cadrul CEU. Textul a fost publicat în Project Syndicate.

Traducere și adaptare: Bogdan Cojocaru