Cine sunt bogații României, cu averi fabuloase, de care mulți dintre oamenii din țara noastră nici nu au auzit. Unii sunt atât de discreți încât nici poze cu ei nu există
Au construit unele dintre celE mai mari companii românești. Au dezvoltat adevărate „imperii”, al căror business ajunge până la miliarde de euro anual. Au vândut afaceri pentru care au încasat zeci sau chiar sute de milioane de euro. Investesc în…
Au construit unele dintre celE mai mari companii românești. Au dezvoltat adevărate „imperii”, al căror business ajunge până la miliarde de euro anual. Au vândut afaceri pentru care au încasat zeci sau chiar sute de milioane de euro. Investesc în continuare în real-estate, agricultură, producție sau retail. Fac banii să se miște și astfel țin economia în priză. Și totuși, mulți dintre ei sunt necunoscuți publicului larg. Sunt printre cei mai discreți oameni de afaceri locali.
Unii au lăsat dintotdeauna ca munca lor să vorbească pentru ei. Alții au ales să se retragă treptat din prim-plan, deși continuă să facă jocurile în culise. Există însă și cei care au dus discreția la rang de artă. Astfel, nu doar numele lor, ci și businessurile pe care le-au construit cărămidă cu cărămidă în capitalism sunt ținute departe de ochii curioșilor. Nu de puține ori, nu există nici măcar o imagine cu acești antreprenori care se pot plimba agale, nestingheriți, pe Calea Victoriei, spre exemplu, îmbrăcați în haine ale unor branduri de lux „tăcut” (quiet luxury – trad.), care costă mii de euro, dar care nu „strigă” numele niciunui brand. Și nimeni nu ar ști cine sunt ei.
Și totuși, cine sunt cei mai discreți oameni de afaceri locali?

1. Zoltan Teszari, Telecom – Digi/ RCS&RDS
Istoric:
A intrat în afaceri cu o tonetă de înghețată în Oradea, orașul în care s-a născut, după care, la începutul anilor ’90, a intuit potențialul uriaș al serviciilor de televiziune. A urmat construcția treptată, prin achiziții și dezvoltare organică, a unui imperiu în telecom, care este prezent acum și în alte țări din Europa. Deși despre afacerea pe care a creat-o – Digi – există informații și date financiare, dar nu numai, despre fondatorul ei, antreprenorul Zoltan Teszari, detaliile sunt (prea) puține.

2. Alin Niculae, Energie – Oscar Downstream, Real estate
Istoric:
Alin Niculae a dezvoltat de la zero cea mai mare companie petrolieră din România care nu face parte dintr-un grup internațional. Afacerea Oscar Downstream a apărut pe piață la începutul anilor 2000, fiind înființată de antreprenorul care văzuse potențial în vânzările en-gros de carburanți pentru companii. Apoi, odată ce afacerea a crescut, el a început să parieze și pe imobiliare, fiind astăzi unul dintre cei mai importanți investitori din real-estate din București.

3. Sacha Dragic, Pariuri – Superbet, Fonduri de investiții, Logistică
Istoric:
Sacha Dragic este fondator și executive chairman al Superbet Group, activ pe piața de pariuri sportive și gaming de mai bine de 15 ani. Deși businessul a fost fondat și dezvoltat inițial local, în urmă cu 4-5 ani a început expansiunea internațională. Acum, grupul are operațiuni pe mai bine de zece piețe și vizează o extindere globală, în contextul în care antreprenorul a atras în acționariat fondul de investiții Blackstone, unul dintre cele mai mari din lume. Sacha Dragic este implicat și în alte businessuri, precum fondul de investiții Mozaik Investments, societatea de brokeraj Investimental, dar și în real-estate și altele.
4. Horia Ciorcilă, Banca Transilvania, Real estate, Industria hotelieră
Istoric: Bancherul-antreprenor Horia Ciorcilă, unul dintre fondatorii și apoi președintele Băncii Transilvania, a început să construiască în urmă cu 25 de ani, în două camere înghesuite de pe malul Someșului din Cluj, alături de alți oameni de afaceri, povestea unei bănci private. Practic, istoria Băncii Transilvania a început în 1994, în Cluj-Napoca, la inițiativa a 13 oameni de afaceri, ideea fiind aceea de a crea o bancă locală, un brand „de Cluj“. Astăzi, Ciorcilă s-a retras din prim-plan când vine vorba de Banca Transilvania, care a ajuns între timp cea mai mare bancă din România după active. El e implicat și în alte afaceri, din domenii precum hotelărie, sport și real-estate.

5. Roxana Maftei, Retail farmaceutic – Farmacia Tei
Istoric:
Era anul 1992 când antreprenoarea Roxana Maftei fonda Farmacia Tei, o unitate de retail farma amplasată, după cum îi spune și numele, în cartierul și pe bulevardul (Lacul) Tei. Trei decenii mai târziu, businessul arată cu totul altfel, iar viitorul abia începe să se scrie, după ce fondatorii Dedeman au intrat în 2022 în acționariat pentru a da un boost expansiunii.
Prima unitate Farmacia Tei, deschisă acum trei decenii și cea care dă numele întregului business, a fost între timp închisă și relocată. Acest proces se întâmpla acum cinci ani. S-au inaugurat însă alte farmacii sub acel brand atât în Capitală, cât și dincolo de ea. Totodată, din companie s-a desprins o nouă divizie – un lanț de supermarketuri cu articole pentru copii, Bebe Tei.
6. Dan Stoicescu, Sindan București (vândută către Actavis)
Istoric:
Dan Stoicescu (astăzi în vârstă de 71 de ani) este cel care în 2007 a încasat, conform datelor de la acea vreme, aproape 150 mil. euro de la grupul Actavis pentru compania farma Sindan, pe care o fondase cu 15 ani în urmă. El s-a retras atunci și din business, și din lumina reflectoarelor, mutându-se în Elveția. Ce a făcut apoi? Antreprenorul declara în 2008 că el crede că viața poate fi prelungită prin nanotehnologie și inteligență artificială, dar și prin dietă și printr-un stil de viață controlat. În 2008, Stoicescu declara pentru New York Times că „prefer să cheltui bani pe genomul meu decât pe un Bentley sau pe un avion“. Nu există informații despre ce face astăzi.

7. George Brăiloiu, Crypto, Real-estate
Istoric:
Omul de afaceri George Brăiloiu, unul dintre cei mai discreți antreprenori locali, care a activat inițial în energie, are astăzi investiții masive în crypto și real-estate. Conform datelor Business Magazin, el este unul dintre cei mai mari câștigători români din activitatea de cryptomonede.

8. Octavian Crețu, Ape minerale – Romaqua
Istoric:
Acționarul majoritar al Romaqua, producătorul Borsec, spunea anterior că intrarea pe piața apelor minerale a fost al doilea plan al său de business, după ce încercarea de a prelua de la stat producătorii de medicamente Sicomed și Biofarm a eșuat.
Grupul din industria băuturilor Romaqua, cu peste 2.000 de angajați în prezent și afaceri de circa 1 mld. lei, se numără printre marile businessuri pornite de antreprenori români în primii ani după căderea regimului comunist, punctul de plecare fiind privatizarea companiei de stat Comchim prin metoda MEBO (Management Employee Buyouts, preluarea companiei de către management și salariați).

9. Anca Vlad, Retail farmaceutic și distribuție – Grupul Catena – Fildas Trading
Istoric: A vrut să fie chimistă, însă a intrat la Academia de Studii Economice (ASE) datorită unei profesoare care i-a spus că are înclinații înspre partea economică, spre nemulțumirea părinților care erau amândoi ingineri. Munca a început-o încă din timpul liceului, când lucra într-un laborator de chimie, înlocuind laborații care plecau în concediu. Iar apoi, „ca orice ASE-ist care vrea un bănuț”, conform chiar declarațiilor sale anterioare, a lucrat ca ghid la mare.
Astăzi, Anca Vlad este cea mai puternică antreprenoare din România prin prisma businessului pe care l-a creat, e vorba de grupul Catena-Fildas, care a raportat pentru 2022 afaceri cumulate de 2,5 miliarde de euro din farmacii și distribuție de medicamente. Ea s-a retras însă treptat din lumea reflectoarelor, lăsând businessul să vorbească.
10. Roger Akoury, Real estate, MARe (Muzeul de Artă Recentă)
Istoric:
Numele omului de afaceri Roger Akoury, originar din Liban, a fost multă vreme legat de cel al grupului farma A&D Pharma, ce cuprindea, printre altele, lanțul de farmacii Sensiblu. El, alături de ceilalți antreprenori fondatori, a vândut businessul în urmă cu câțiva ani către fondul de investiții Penta Investments, într-una dintre cele mai mari tranzacții locale, evaluată la 350-400 de milioane de euro. Antreprenorul a vândut și un alt business pe care l-a cofondat, retailerul de optică medicală OPTIblu, pentru a-și concentra atenția în ultima perioadă pe zona de artă de care e pasionat. El e, de altfel, și colecționar de artă. Una dintre cele mai recente investiții cunoscute ale sale este MARe – Muzeul de Artă Recentă, care și-a deschis porțile la început de octombrie 2019, în cartierul Primăverii din București.

11. Radu Dimofte, Real estate, Băneasa Shopping City, Practic SA, Retail restaurante – Sphera Franchise Group
Istoric:
Unii dintre cei mai cunoscuți antreprenori locali prin prisma businessurilor create și a poveștilor țesute în jurul lor sunt partenerii Gabriel (Puiu) Popoviciu și Radu Dimofte.
Unii dintre primii oameni de afaceri locali din capitalism, cei doi au construit – împreună sau separat – businessuri în domenii diverse, de la imobiliare și malluri, la restaurante și retail. Cei doi au pornit la drum cu importul de calculatoare, dar au continuat apoi pariind pe afaceri de mari dimensiuni, aducând local francizele Pizza Hut (1994), KFC (1997) și Taco Bell (2017). Tot ei sunt unii dintre cei mai mari proprietari de spații comerciale stradale din București.

12. Sorin Crețeanu, Real estate – Comnord
Istoric:
Omul de afaceri Sorin Crețeanu e un important actor în real-estate prin firma Comnord, dar el controlează și producătorul de materiale de construcții Procema, un business ajuns la peste 700 mil. lei anul trecut.

13. Robert Ludovic, Este cofondator al Amethyst. A fost acționar-fondator la A&D Pharma și Anima, dar a făcut exit.
Istoric:
Unul dintre cei mai discreți oameni de afaceri din industria farma și din sectorul medical, Robert Ludovic, este fondatorul mai multor businessuri precum A&D Pharma (retail și distribuție farma), Amethyst (radioterapie) sau Anima (policlinici). Din cele două din urmă, el a făcut exit. Acum, pe profilul său de pe rețeaua de socializare de business LinkedIn, el apare CEO al Quartz Healthcare din Luxemburg și fondator Amthyst.
14. Emanuel Muntmark, Energie – Monsson
Istoric:
Emanuel Muntmark, un om de afaceri suedez extrem de discret, este supranumit regele eolienelor, după ce a fondat, dezvoltat și vândut mai multe proiecte în domeniul energiei verzi. Acum, el controlează Monsson, cel mai mare dezvoltator local de proiecte eoliene și solare. Recent, Monsson a cumpărat „Casa cu Lei“, una dintre clădirile istorice de referință din Constanța.

15. Ioannis Papalekas, Real estate – Globalworth (pe care a vândut-o către miliardarul ceh Radovan Vitek)
Istoric:
Ioannis Papalekas a fost multă vreme unul dintre cei mai puternici, dar și discreți investitori din imobiliarele românești. De orgine grec, el a activat pe plan local în România de la începutul anilor 2000, dezvoltând Globalworth, cel mai mare proprietar de birouri din România, care s-a extins și în Polonia. Papalekas a vândut pachetul de acțiuni pe care îl deținea la Globalworth în 2020, iar o parte din bani urma să îi investească în industria ospitalieră din Grecia și Cipru, conform celor mai recente date.
16. Gabriel Comănescu, Energie – GSP
Istoric:
Gabriel Comănescu este cel mai puternic antreprenor din Constanța, controlând Grup Servicii Petroliere (GSP), singurul jucător românesc din forajul marin. El mai deține și alte businessuri, printre care și hotelul Vega din Mamaia, cotat la cinci stele.

17. Frații Dragoș și Adrian Pavăl, Retail DYI – Dedeman
Istoric:
Frații Dragoș și Adrian Pavăl, fondatorii Dedeman, cea mai mare afacere antreprenorială românească după cifra de afaceri, care au investiții și în alte domenii precum real-estate sau piața de capital, s-au retras în ultimul deceniu din prim-plan.

18. Dragoș Dobrescu, Real estate – Monolit
Istoric:
Omul de afaceri Dragoș Dobrescu, unul dintre cei mai discreți investitori imobiliari din piața locală, controlează grupul de firme Monolit. Informațiile publice despre el sunt extrem de puține, fiind cunoscut inițial despre antreprenor faptul că dezvoltă clădiri de birouri de dimensiuni mici și medii.
19. Augustin Oancea, Energie – Tinmar Energy
Istoric:
Augustin Oancea este cel mai puternic antreprenor din energie, controlând Tinmar Energy, o companie de furnizare de energie fondată în 2001 și care a ajuns la afaceri de 9,2 mld. lei anul trecut.
CITITI AICI MATERIALUL INTEGRAL