Cine sunt „ăștia”: profesorul român care predă la Oxford o disciplină de care puțini au auzit: „De fiecare dată când mă întorc în țară, descopăr lucruri bune”

Marius Turda este membru al Facultății de Istorie a Universității Oxford – una dintre cele mai vechi și prestigioase din lume. De anul trecut este și profesor al Universității Oxford Brookes după ce, timp de 14 ani, a trecut – în cadrul aceleiași universități – prin toate etapele profesionale tipice disciplinei. Dar, înainte de a ajunge aici, în călătoria sa profesională el a avut mai multe „stații”. A plecat din Maramureș, s-a oprit în Baia Mare, apoi București, Budapesta și ulterior la Londra, înainte de a se stabili într-un orășel britanic cunoscut dincolo de toate pentru universitățile sale de prestigiu care au dat lumii unii dintre cei mai cunoscuți politicieni, antreprenori și executivi.

„M-am născut și am copilărit în Maramureș. Școala generală și liceul le-am absolvit la Baia Mare, iar în 1992 am plecat la București pentru studiile universitare, pe care le-am făcut la Facultatea de Istorie”, povestește Marius Turda. În 1994 a mers la Budapesta cu o bursă de cercetare care i-a facilitat contactul cu o serie de istorici maghiari de la Institutul de Istorie al Academiei de Științe Maghiare. „Aceștia m-au ajutat cu sfaturi profesionale în privința subiectelor de cercetare care mă interesau și, poate și mai important, m-au îndemnat să citesc și să cunosc tradițiile istoriografice maghiare.”

Acest lucru a contat foarte mult în formarea sa profesională pentru că a putut să înțeleagă morfologia internă a două culturi, aparent opuse, cea română și cea maghiară, după cum spune chiar el. După ce a terminat studiile de masterat și doctorat, în 2002, a predat timp de un an la Londra, pentru ca apoi, în 2003, să primească o bursă post-doctorală de trei ani care l-a dus în Oxford și care, în același timp, i-a oferit șansa să se ocupe de un domeniu complet nou, și anume istoria medicinei – în sensul larg.

„Aceasta este perioada când subiectele pentru care am devenit cunoscut pe plan profesional, mai ales istoria eugenismului și a biopoliticii, au căpătat un contur clar.”

Eugenismul este, conform definiției din DEX, o teorie care susține ideea inegalității biologice și intelectuale a raselor umane, care sunt împărțite în inferioare și superioare.

Conform altor definiții, eugenismul este o teorie care urmărește îmbunătățirea biologică (genetică) și socială a populației. Scopul ei principal este acela de a încuraja reproducerea indivizilor sănătoși și respectiv de a descuraja reproducerea celor considerați a fi „bolnavi.

Termenul modern – eugenism (eugenics) – a fost propus de englezul Francis Galton în 1883. În perioada interbelică, mai ales, eugenismul a devenit partea principală a unei agende biopolitice mai largi, care includea, pe lângă controlul reproducției, și igiena rasială, igiena socială, sănătatea publică și planificarea familială, cercetarea rasială a minorităților sociale și etnice, precum și sterilizarea și eutanasierea acestora. În secolul al XX-lea, eugenismul a creat un discurs științific cu scopul specific de a îmbunătăți calitățile biologice ale populației și de a-i proteja sănătatea.

Pe de altă parte, biopolitica se referă, potrivit DEX, la studiul influenței factorilor biologici asupra politicii. Pentru Iuliu Moldovan, medic român și membru corespondent al Academiei Române în 1920, biopolitica (titlul cărții scrise de el în 1926) însemna politica națională a unui stat care controlează și administrează organismul etnic al națiunii. În prima jumătate a secolului al XX-lea, biopolitica și eugenismul au primit un larg și entuziast sprijin din partea a numeroși oameni de știință și politicieni. La rândul său, Marius Turda a scris o serie de cărți și lucrări precum Eugenics and Nation in Early Twentieth Century Hungary, Crafting Humans: From Genesis to Genetics and Beyond, Religion, Evolution and Heredity sau Teleology and Modernity.

Cum a ajuns Marius Turda să studieze și să predea eugenismul și biopolitica? „Am plecat din țară în 1997, când am primit o bursă de masterat la Universitatea Centrală Europeană din Budapesta. Motivul (pentru care am plecat – n.red.) a fost dorința de a studia, dar a contat și situația dificilă din România, atât în domeniul universitar, cât și social și economic.”

Astăzi românul este membru al Facultății de Istorie a Universității Oxford – una dintre cele mai vechi și prestigioase din lume – unde a organizat numeroase seminarii și conferințe în ultimii 15 ani. În 2012 și 2013 a fost directorul Institutului Cantemir de la aceeași universitate, pe care de altfel tot el l-a fondat.
„Din 2004 am început să predau și la Universitatea Oxford Brookes, unde am trecut prin toate etapele profesionale tipice disciplinei, devenind profesor deplin în 2018. Tot la Universistatea Oxford Brookes am creat în 2006 Grupul pentru Studierea Rasei și a Eugenismului, iar din 2015 conduc Centrul de Umanități Medicale la aceeași universitate.”

Oxford Brookes, universitatea unde predă Marius Turda, are o istorie de circa 150 de ani, primele informații despre această școală publică datând de la 1865. La momentul acela se înființa Oxford School of Art, o precursoare a celei care în 1992 a primit statutul de universitate și și-a luat numele de Oxford Brookes în memoria fostului său conducător John Henry Brookes. Prin comparație, University of Oxford (al cărei membru al Facultății de Istorie este Marius Turda) are o istorie de aproape un mileniu.

Ce presupune jobul actual al profesorului român? „Predau la anii I, II și III, precum și la programul de masterat.” La această muncă se adaugă scrisul și cercetarea, precum și socializarea academică pe care o presupune jobul său. „O zi obișnuită conține combinația între viață de familie, discuțiile cu studenții și pregătirea prelegerilor.”

Recunoaște că nu se gândește să se întoarcă în România, ba chiar afirmă că a luat această decizie acum mai multă vreme. Totuși, vine des atât din motive profesionale, cât și de familie.

De altfel, cel mai dor îi e de oameni, de părinți și de prieteni, pe când cel mai puțin duce lipsa sistemului de transport, mai ales a trenurilor. „La fel (de puțin dor îmi e – n.red.) și de căminele studențești din București în care am stat în anii ’90.” Ultima dată a fost în România în luna mai, la Cluj-Napoca, unde a adus expoziția Știință și Etnicitate II: Biopolitică și Eugenism în România, 1920-1944, care acum poate fi văzută atât la Muzeul Minovici din București, cât și la Facultatea de Sociologie din Cluj. „De fiecare dată când mă întorc în țară, descopăr lucruri bune și mai ales întâlnesc oameni care fac lucruri minunate, în ciuda dificultăților administrative, politice sau economice. Mentalitatea oamenilor s-a schimbat foarte mult.”

În contextul actual, consideră că dacă ar fi să aleagă trei lucruri care ar trebui îmbunătățite la România, ar merge pe educație, corectitudine profesională și respectul față de celălalt.

„Spre exemplu, traficul este mai redus în România comparabil cu Anglia, însă este mult mai dezorganizat și periculos. Cafeaua este la fel de bună, însă scena culinară cred că este mai diversă și mai atractivă în Londra decât în București sau Cluj, de exemplu.”

Iar dacă totuși ar fi să revină definitiv, i-ar plăcea să o facă din postura de antreprenor: „Mi-ar plăcea să deschid un restaurant, gătitul fiind una dintre pasiunile mele”.