Cine sunt „ăștia”: Povestea tinerei din România care lucrează la descifrarea misterelor Universului. A plecat din Covasna, iar acum lucrează într-o echipă internațională de cercetători

Cătălina Oana Curceanu s-a născut la Brașov, a locuit apoi în copilărie în Covasna, iar liceul și facultatea le-a terminat la București – la Măgurele mai exact – unde a studiat Fizica și unde a absolvit ca șef de promoție.

În urmă cu circa trei decenii a plecat cu o bursă în Italia, unde locuiește și astăzi și unde este prim-cercetător la Institutul Național de Fizică Nucleară de lângă Roma. Tot aici, conduce de câțiva ani un grup de cercetare care efectuează experimente în fizica nucleară și cuantică.

Din grupul pe care-l conduc fac parte 20 de persoane – cercetători, ingineri, doctoranzi. Nu coordonez un business propriu-zis, ci proiecte fundamentale de cercetare cu o valoare vizibilă – adică aparatele pe care le construim și folosim – de milioane de euro”, spune cercetătorul român. Însă valoarea reală a ceea ce fac Cătălina Oana Curceanu și echipa sa este mult mai mare, ținând cont de faptul că tehnologiile și metodele pe care le inventează pentru a descoperi cum funcționează universul ar putea produce în viitor noi tehnologii care ar avea o valoare de business de zeci sau chiar sute de milioane de euro, după cum precizează chiar ea.

Cum a ajuns Cătălina Oana Curceanu să studieze și să încerce să înțeleagă universul? E o poveste care începe în copilărie, povestește ea.
„M-am născut la Brașov, însă părinții s-au mutat când aveam doar câteva luni la Sfântu Gheorghe (județul Covasna).” A studiat până în clasa a VIII-a la Sfântu Gheorghe, la actualul Colegiu Național  „Mihai Viteazu”, după care liceul l-a făcut la Măgurele, lângă București, „la excepționalul Liceu de Matematică și Fizică nr. 4 – faimos în toată România întrucât pregătea intens copii din toată țara în fizică și matematică de vârf”. Ulterior a studiat fizica la facultatea de la Măgurele, absolvind în 1989 ca șef de promoție, cu specializarea în fizică nucleară și fizica particulelor elementare.

„În 1991 am venit cu o bursă de studiu la institutul de fizică de la Frascati, cel mai mare institut de cercetare italian în fizică nucleară, Laboratori Nazionali di Frascati dell’Istituto Nazionale di Fisica Nucleare (LNF-INFN), în cadrul unui grup care efectua un experiment, OBELIX, la CERN-Geneva.” În acest experiment și-a realizat teza de doctorat. Între timp, după mai multe concursuri, a ajuns prim-cercetător la LNF-INFN, unde de câțiva ani conduce un grup de cercetare care efectuează experimente în fizică nucleară și cuantică.

„Am plecat din țară în 1991, cu o bursă de studiu în Italia, întrucât mi s-a oferit această posibilitate. Mai mult, în cadrul științei nu există bariere – întreaga lume este «casa ta».”
A început cu experimente de fizică nucleară la CERN (Geneva), după care a propus ea însăși experimente la acceleratorul DAFNE de la Frascati, la laboratorul subteran de la Gran Sasso și în Japonia, la KEK și J-PARC.

„Mi-am făcut propriul grup de cercetare și am mai multe proiecte finanțate de ministere din Italia, proiecte europene și internaționale, în special în cadrul fizicii nucleare și cuantice.”
Ține să precizeze că în cercetarea de vârf, în special în fizică, este absolut normal să pleci din propria țară, oricare ar fi aceasta. „Am în grupul meu tineri din toată lumea, care lucrează cot la cot pentru a descoperi misterele universului. Față de univers, Terra este oricum extrem de mică și noi, cercetătorii, ne simțim oriunde acasă.”

Cum arată o zi obișnuită pentru un om care caută să descifreze o serie de secrete care au fascinat dintotdeauna omenirea? Răspunsul e simplu. Nu există o zi obișnuită. „Fiecare zi este altfel întrucât în fiecare zi facem ceva în plus față de ieri: o nouă descoperire (mai rar) sau o nouă bucățică pentru aparatul pe care-l construim pentru a măsura ceva ce nimeni nu a reușit s-o facă până acum; un nou proces al quarcilor, o nouă proprietate cuantică.”

Cătălina Oana Curceanu are mai multe proiecte finanțate de statul italian sau de diferite instituții – StrangeMatter, finanțat de MAECI; SICURA, finanțat de Regione Lazio și, evident, proiecte finanțate de INFN (institutul pentru care lucrează ca prim-cercetător) –, de Europa și de instituții internaționale (FQXi). „Îmi petrec parte din timp cu procedurile necesare pentru a duce mai departe aceste proiecte, dar și propun altele pentru viitor.”
Ceea ce face cercetătoarea româncă împreună cu grupul său sunt proiecte care studiază lumea quarcilor „stranii” la acceleratoarele DAFNE de la Frascati și J-PARC din Japonia și eventuale procese care nu sunt prevăzute de actuala mecanică cuantică, la laboratorul subteran de la Gran Sasso și în cadrul proiectului TEQ.
„Pe lângă cercetarea de bază, avem și proiecte care aplică ceea ce învățăm. Studiem de exemplu quarcii în domeniul social, cum ar fi performanțele detectoarelor de radiație extremă ce pot fi folosite în aeroporturi sau în evenimente publice pentru a preveni un eventual atac cu surse nucleare.” Pentru un om obișnuit, munca Cătălinei Oana Curceanu pare mai complicată ca o limbă străină necunoscută, însă de rezultatele ei se bucură direct sau indirect o lume întreagă.
Cercetătorul român a plecat din țară acum aproape trei decenii, însă revine frecvent acasă. Mai mult, colaborează cu IFIN-HH – un grup de la institutul de la Măgurele – participând la experimentele pe care aceștia le conduc.
„E ca și cum țara mea – România – este mereu cu mine. În rest, la ora actuală, nu mă gândesc să mă întorc în țară întrucât am proiecte multe aici în Italia și în alte laboratoare din lume, pe care vreau să le văd realizate.”
În viitor nu exclude posibilitatea de a reveni în România – poate cu un proiect de cercetare. Nu taie de pe listă nici alte oportunități, cum ar fi cea a antreprenoriatului.
„Dacă, și când va fi cazul, voi considera toate posibilitățile – inclusiv aceea de a deveni antreprenor cu proiecte de vârf în domeniul tehnologiilor moderne, precum cele cuantice. Este însă cineva în România gata să investească în aceste proiecte în mod serios?”
Până atunci, revine periodic în țară pentru a-și vizita familia, de care recunoaște că îi e cel mai dor. Ultima dată a fost în România în aprilie.
„De când am plecat, în 1991, s-au schimbat atât de multe încât mi-e greu să fac o listă. Cel mai vizibil lucru este că de când am plecat s-a născut o nouă generație! La oră actuală, în România, există o nouă populație de adulți care s-a născut după ce am plecat eu din țară. Viitorul este al lor!”
Familia Cătălinei Oana Curceanu a rămas în România, mai exact surorile Luminița și Mona, alături de familiile lor. Nepoții Adina, Eric, Anastasia și Sara, pe care îi menționează cercetătorul român, sunt principalul imbold pentru fiecare vizită nouă.
„Îmi mai este dor câteodată și de Sfântu Gheorghe și de centrul Bucureștiului, care, în ciuda aglomerației, îmi place mult. Și, dacă mă gândesc bine, mi-e dor de un anumit mod de a gândi și de a vorbi, specific, foarte specific, Ardealului (te gândești înainte să vorbești – de multe ori te gândești de două ori) – este modul care m-a ajutat să devin ceea ce sunt.”
La polul opus, cel mai puțin dor îi e de cei care vorbesc și vorbesc, și se plâng, și iar vorbesc (de multe ori doar despre bani), de cei care-și etalează bogăția cu mașini de lux și alte obiecte de lux, dar care nu au citit o carte de ani de zile. „Nu mi-e dor nici de «lasă că ne înțelegem noi», de șefii autoritari fără autoritate, de (încă) un mod de gândire tipic anilor ’80 (din secolul trecut! Da, mai există încă!). Nu mi-e dor de cei care «se dau mari» – și sunt mulți – mai ales la București, de cei fără suflet și fără idealuri.” Recunoaște că ar mai fi multe de adăugat, dar se oprește aici.
Astfel, dacă ar fi să aleagă doar trei lucruri care ar trebui îmbunătățite în România, ar merge pe educație în toate formele ei. Mai exact, pe o școală care să fie prețuită și respectată, inclusiv prin salarii mai mari, care să-i atragă pe cei mai buni spre cariera de profesor. „E necesar respectul pentru școală și educație – începând de la politicieni. Sunt necesare investițiile în școala publică.”
Cercetătorul român vorbește apoi despre utilitatea unor investiții mai mari în cercetare și atragerea cercetătorilor străini în România. Pentru acest lucru trebuie să existe și un sistem de selecționare a proiectelor în care să fie implicate comisii internaționale prestigioase care să aleagă cele mai competitive idei.
„Nu în ultimul rând, trebuie să existe o alianță între industrie și cercetare, între dezvoltarea tehnologică și cercetare – cu posibilitatea de a inventa, breveta și aplica invențiile, cu oferte avantajoase pentru tineri.”
Pentru că viitorul e al lor, al celor tineri!