Cine sunt „ăștia”: Când „acasă” e în jurul lumii

Florian Ioniță este corporate engineering systems owner în cadrul jucătorului elvețian din industria farma Novartis. Numele funcției pe care o deține sună la fel de complicat ca jobul său. Cel puțin pentru un necunoscător. Când vine vorba să sumarizeze o zi din viața de la birou, executivul român care locuiește la Basel, în Elveția, spune că lucrează în prezent cu două laptopuri, două telefoane, patru displayuri și câteva minți de geniu în background pentru fabricarea unei linii de producție complet digitale.

Iar când nu lucrează, folosește una dintre cele trei valize mereu pregătite pentru a schimba avioanele către Germania, Elveția sau România, cu precădere. Dar și atunci este întotdeauna însoțit de geanta diplomat cu telefoane, tablete și baterii externe, pentru un acces nelimitat la informație și comunicare fără limite.

Și totuși, ce presupune jobul său actual? „Aș concluzia că este un job ce presupune gândire în viitor, contacte cu sute de colegi din lume și intuiție pentru a ști cum putem lucra la capacitate și eficiență maximă pentru companie”, spune executivul român. De exemplu, în acest moment, el este implicat împreună cu colegii săi din Novartis la proiectarea unei fabrici de medicamente complet digitale. „Viitorul trebuie fructificat în acțiuni în timp real, având în vedere că în industria noastră progresul și inovația medicinei cere automat susținere din partea de inginerie.”

Florian Ioniță și-a început cariera la Centrala Nucleară din Cernavodă când încă era student. Uitându-se în urmă, el afirmă că toată cariera sa a fost complet influențată de sfaturile primului său manager (Ian Horne). Un rol major a jucat și intuiția sa personală cu privire la viitorul omenirii – atât din punctul de vedere al mediului de business, cât și politic. „După primele experiențe internaționale, respectiv în Spania și Olanda, în timpul recesiunii din 2008-2009, am înțeles imediat unde, când și în ce direcție trebuie să îmi îndrept cariera.”

Mutările au fost, în general, „foarte inspirate”, având acces mereu la mediul de business internațional și la ultimele noutăți din domeniile sale de interes, respectiv inginerie și IT.

Executivul român lucrează pentru Novartis de doi ani și jumătate, perioadă în care a ocupat mai multe funcții, lucrând atât în München, Germania, cât și în Basel, Elveția. Înainte de Novartis însă, Florian Ioniță și-a construit o carieră internațională, lucrând în Barcelona, Spania, pentru compania de logistică Vanderlande, în Singapore pentru gigantul din energie Eni, în România pentru grupul GSP din Constanța, sau în Copenhaga, capitala Danemarcei, pentru Maersk Drilling, un alt grup din domeniul energiei. Care este elementul de legătură în acest puzzle? Domeniul IT. „Prima plecare cu impact major, atât din punct de vedere personal, cât și profesional, a fost în SUA, în 2006. Am mers pentru doar patru luni, împins de nevoia financiară de a-mi continua studiile cu orice preț.”

Absolvent al Universității Ovidius din Constanță (cu o diplomă în inginerie mecanică), el deține și un executive MBA de la Tiffin University. „Viața internațională a început din necesitatea de a evolua. A continuat datorită deschiderii către nou, către viziune și un mediu profesional bazat strict pe valoarea adăugată adusă unei poziții dintr-o companie.”

A revenit în țară timp de doi ani și jumătate (între 2011 și 2014) – perioadă în care a lucrat pentru GSP Holding, grupul de companii specializate în forajul marin și în construcții offshore deținut de omul de afaceri constănțean Gabriel Comănescu. Despre perioada aceea spune că a învățat „exact cum nu trebuie să fie un mediu de lucru. Poate am fost ghinionist, însă cum mereu extrag ce-i mai bun, am fugit rupând pământul cu o mare lecție, atât profesională, cât și personală.”   

Și totuși, la întrebarea dacă se gândește să se întoarcă în țară, răspunsul este simplu: „Da, evident”. Doar că pe termen mediu, sau chiar lung. Un motiv este diferența mare dintre veniturile executivilor din top management și ale celor din zona de execuție. Spre exemplu, un director de fabrică din România are un salariu de opt ori mai mare decât un muncitor, raport care se regăsește și în alte țări din regiune, în timp ce în Europa de Vest decalajul este mult mai mic, de 3 la 1, potrivit datelor companiei de consultanță și executive search Korn Ferry.
„Din păcate, românii expați sunt, momentan, doar relativ luați în calcul de corporațiile internaționale și mai ales de companiile locale. Astfel, sunt bariere încă din start. Se preferă angajarea expaților străini și nu a noastră.”

Dacă ar fi să revină sau când o va face, va fi din poziția de angajat. „Cel puțin asta îmi oferă limita mea intelectuală. Încă nu sunt capabil să generez o idee sau model de business care să-mi ofere șansa de a avea un angajat care să poată primi exact ceea ce eu pretind de la un angajator. Mai bine să fiu eu un angajat eficient, decât un angajator cu oameni parțial sau complet nefericiți și limitați.” 

Deși a locuit în toate colțurile lumii, vine acasă frecvent și este de părere că puține lucruri s-au schimbat în ultimii ani. Curățenia, infrastructura, calitatea în servicii (exceptându-le pe cele din HoReCa), dar mai ales modul de a gândi și acționa al oamenilor sunt lucruri care nu s-au schimbat prea mult în ultimii 10 ani. „De apreciat sunt excepțiile orașelor Sibiu și Cluj-Napoca, unde trecerea timpului este vizibilă, generându-mi întrebări vizavi de ce anume este diferit în aceste medii.”

Este de părere că principalele două schimbări care ar trebui să aibă loc în România ar trebui să fie în domeniile educației și sănătății, deoarece o societate educată și sănătoasă este și va rămâne „autodezvoltatoare, verticală și ajustabilă la schimbările globale”. Câteva exemple în acest sens sunt Olanda, Singapore și Coreea de Sud.  

De ce anume vă e cel mai dor din România?

Consider că dorul de România are momentele lui. În acest moment, se limitează la familie – incluzând labradorul meu Buddy -, la timpul frumos cu prietenii la „cârciumă” și la libertatea în sensul deplin al cuvântului. Apreciez și mă simt excelent în vestul Europei, însă uneori lipsa de flexibilitate, alături de modul strict de a petrece timpul liber sunt câteva chestiuni problematice aici. În schimb, România oferă oameni zâmbitori, pozitivi și foarte deschiși atunci când sunt în timpul liber și petrec. Mă hrănesc cu aceste momente când revin în țara. Mersul la piață aproape zilnic și (încă) posibilitatea de a achiziționa alimente în kilograme și nu pe bucată adaugă mereu un zâmbet acasă. Sunt foarte, foarte multe locuri, lucruri și medii frumoase în România, însă personal nu am găsit balanța până acum. Poate vârsta, poate mentalitatea, poate dorința de a face totul fără granițe sunt impedimente

Dar la polul opus, de ce vă e cel mai puțin dor?

De limitele inexplicabile ale oamenilor, șocante, aș spune. Trăim într-o lume complet deschisă, cu acces la orice informație în timp real, dar noi încă adormim fără a învața ceva peste zi, fără a ne întreba ce putem face să progresăm, să schimbăm lucrurile, să evoluăm. Simplu și direct cu aplicație în orice domeniu și mediu. 

Cum e traficul în România față de unde locuiți? Dar cafeaua și scena culinară?

Aș evita subiectul doar prin prisma faptului că ies din casă sau birou și intru pe autostradă cu trei benzi pe sens, coborând apoi direct în centrul orașului. Poate Copenhaga, München sau Basel sunt excepții. Prietenii fac glume și spun că înainte de întoarcerea în România este bine să încerc construcția unei autostrăzi private. 

Pe de altă parte, nefiind un băutor de cafea aș spune că în general viața din cârciumile din România (așa numesc eu orice locație indiferent de nivelul ei) este printre cele mai plăcute din lume. Așa cum menționam anterior, partea care mă atrage cel mai mult acasă este cea de veselie și timp fain. Din punct de vedere culinar sunt foarte mulțumit acasă. Varietatea și libertatea locurilor sunt exemplare. Faptul că în orice oraș din țară, la orice oră, poți merge la cumpărături sau poți ieși la cârciumă este extraordinar.