Cine și cum duce mai departe companiile, brandurile, capitalul românesc?

Pentru corporatiști, pentru cei care nu au afaceri, companii, branduri, pentru cei care nu au proprietăți multiple, active și investiții financiare semnificative, pentru cei care nu au făcut averi de milioane, zeci de milioane și chiar miliarde după căderea comunismului și apariția capitalismului, problema succesiunii în business nu există. Dar pentru cei care au avut șansa să facă toate cele de mai sus, succesiunea în companiile românești, transferul averii acumulate este o mare problemă pentru că, dacă nu o fac acum, când sunt în picioare, există riscul ca totul să se prăbușească, să se risipească după dispariția fondatorului. A se vedea cazul Dinu Patriciu. O dată pe lună, la emisiunea ZF/CEC Bank pentru afaceri românești discut cu Mihai Stănescu, managing partner la RoCouch, despre problema succesiunii în afacerile românești: cum ducem mai departe companiile românești, cum facem ca brandurile românești să existe și să reziste și la a doua generație, cum ducem mai departe capitalul românesc. În cei 35 de ani de capitalism, așa cum a fost el, s-a acumulat destul de mult capital românesc, mult mai mult decât credem, prin companiile create, prin holdingurile constituite, prin activele imobiliare și financiare deținute, prin miliardele de euro care sunt parcate în Elveția, Dubai, Europa, America sau în fundațiile constituite în Luxemburg și Liechtenstein, vezi cazul Ion Țiriac. Capitalismul românesc încă nu a acumulat suficientă experiență pentru a face tranziția de la prima generație la a doua generație. Fondatorii continuă să țină companiile, afacerile și proprietățile în mâinile lor și nu sunt atât de multe exemple prin care au reușit să dea mai departe businessul urmașilor direcți sau să constituie echipe de management stabile care să conducă afacerile mai departe. Oamenii de afaceri, patronii români, încă nu au suficientă încredere pentru a da businessul din mână, în special urmașilor. Dar de multe ori acești urmași nu vor să preia afacerile familiei, nu vor să se “chinuie” în businessul sălbatic, așa cum au făcut-o și o fac părinții lor, nu au abilități de business, pur și simplu nu vor să se pună în fruntea mesei. Preferă mai degrabă să preia banii lăsați moștenire. Primii capitaliști, care au acumulat averi extrem de interesante, și-au trimis copiii la studii în afară, dar o parte dintre aceștia s-au reîntors cu alte valori, cu altă perspectivă de a face business, cu alte idei, cu alt mod de administrare a unei afaceri, poate mult mai puțin eficient decât modelul autocratic al fondatorului. De multe ori, urmașii chiar intră în conflict cu fondatorii, adică cu părinții lor. Și de aici urmează dramele și crizele din familie, iar totul riscă să se prăbușească. Totuși, mai sunt cazuri în care s-a făcut și se face o tranziție mai lină de la fondator la urmaș, poate unul dintre cazurile cel mai cunoscute este cel în care Radu Timiș a predat ștafeta de CEO lui Radu Timiș Jr. la Cris-Tim, iar acesta a listat la Bursa de la București întregul grup, în cel mai spectaculos IPO din acest an. Prin listarea la Bursă, grupul Cris-Tim a ajuns să fie evaluat acum la 1,4 miliarde de lei, adică 280 de milioane de euro. Cazul Cris-Tim ar fi un model foarte bun de urmat pentru alte businessuri românești, listarea pe Bursă fiind una dintre variantele de succesiune a unui business, a unui brand, a capitalului românesc. În problema succesiunii unui business există două aspecte, primul legat de succesiunea proprietății, adică cine moștenește proprietatea afacerii, activele imobiliare și financiare acumulate de fondator, proprietatea brandurilor etc. Al doilea aspect ține de succesiunea administrării averilor, adică cine preia conducerea managementului ca să crească și să ducă businessul și activele mai departe. Într-una din discuțiile de la emisiunea ZF/CEC Bank pentru afaceri românești, Mihai Stănescu a adus în discuție un ADN românesc care ar spune că nu primul copil preia administrarea, ci ultimul copil și de aceea, în povestirile autohtone, personajul Prâslea este extrem de prezent. O anumită cutumă spune că primul sau primii copii se duc la școală și urmează un anumit drum, o anumită carieră, iar ultimul copil rămâne acasă să aibă grijă împreună cu părinții de afacerile familiei. Nu știu dacă această idee mai este valabilă acum, în lumea de astăzi. Proprietatea averii este una, iar administrarea averii este alta. De administrarea averii, adică a patrimoniului acumulat în timp, se pot ocupa urmașii sau administrarea poate fi dată mai departe cuiva, care nu face parte din familie. Au trecut 35 de ani de la căderea comunismului, o parte dintre primii capitaliști deja au atins o anumită vârstă, mulți dintre ei nu prea au dat din mână conducerea afacerilor, nu și-au găsit un succesor, fie din familie fie din afara ei, care să ducă mai departe grupul, compania, brandul, averea acumulată. În aceste condiții, revine întrebarea cum se face succesiunea, cum cine, astfel încât companiile și brandurile românești să nu dispară peste noapte încă de la prima generație, cum facem ca acest capital românesc să reziste mai departe. Așa că o să avem ce povesti în următorul deceniu.   

(cristian.hostiuc@zf.ro)