Cine se bucură cel mai mult de caniculă?
”Trebuie să mai pun băuturi în frigider”, spune unul dintre angajații magazinului de pe str. Eminescu colț cu Aurel Vlaicu, (în Capitală) în prima zi de caniculă, uimit parcă de faptul că frigiderele se goliseră iar. Drept e că de ani în șir nu s-a mai întâmplat ca până spre finalul lunii iulie temperaturile din termometre să nu depășească 35 de grade Celsius. Temperatură care joacă un rol esenți…
2012 a fost un an de creștere pentru berari, dar plusurile nu s-au datorat puterii de cumpărare mai mari sau unor vești optimiste în economie. Totul s-a datorat caniculei. La fel de bine, și producătorii de băuturi răcoritoare au avut anul trecut vânzări mai bune decât s-ar fi așteptat. 2013 însă a avut până acum temperaturi mai ponderate iar clienții nu au mai ticsit terasele ca anul trecut. Ceea ce a însemnat și vânzări de apă, sucuri și bere mai mici decât cele așteptate. Gradele din termometre dau însă acum speranțe deopotrivă administratorilor de spații Horeca dar și producătorilor de băuturi își vor vedea vânzările explodând.
Pentru meciul din acest an, berarii s-au pregătit încă din primăvară. Pentru a stimula creșterea vânzărilor și pentru a atrage noi categorii de consumatori, berarii au lansat în această primăvară, în pregătirea sezonului cald, noi sortimente de bere – o nouă variantă cu limonadă și o alta cu grapefruit, devreme ce categoriile de beri cu arome au fost cele mai dinamice în ultima perioadă.
În mai puțin de o lună, berarii au scos la rampă trei noi produse. Ursus Breweries a lansat Ursus Cooler, un mix de bere (40%) și limonadă (60%). Bergenbier Fresh Grapefruit, primul mix de bere cu suc de grapefruit de pe piața românească, cu o alcoolemie de 1,9%. Și URBB (United România Breweries Bereprod), îmbuteliatorul berii Tuborg pe piața românească, a lansat berea Skol folosind în rețeta de fabricație doar malț, hamei, apă și drojdie, renunțând la alte ingrediente, conform reprezentanților companiei.
Șirul de lansări din acest sezon nu are însă nimic surprinzător, ci mai degrabă este o continuare firească a ”meciului” care a început vara trecută între berari. Cu limonadă, cu merișoare, cu lămâie sau chiar tequila, berile cu arome s-au dovedit anul trecut un catalizator al vânzărilor și noul teren de luptă al berarilor, din care a dispărut uneori fair-play-ul. Aproape nicio lună din sezonul cald n-a trecut fără o lansare sa relansare de beri cu arome. De fapt, 2012 poate fi numit pentru berari <anul radler sau al berilor cu arome>.