Cine este YouTuberul miliardar care a investit 10 milioane de dolari într-un sat din Ghana: „Chiar dacă nu se uită nimeni, voi continua”
Era digitală a dat naștere unui nou tip de filantrop: creatorii de conținut online, care au comunități uriașe și platforme prin intermediul cărora pot atrage atenția asupra cauzelor în care cred, relatează Fortune. YouTuberul MrBeast, al cărui nume real este…
Era digitală a dat naștere unui nou tip de filantrop: creatorii de conținut online, care au comunități uriașe și platforme prin intermediul cărora pot atrage atenția asupra cauzelor în care cred, relatează Fortune. YouTuberul MrBeast, al cărui nume real este Jimmy Donaldson, are cel mai mare număr de abonați de pe platformă.
Recent, Donaldson – a cărui avere este estimată la 2,6 miliarde de dolari – a publicat un videoclip în care prezintă procesul prin care a construit un sat în Ghana, cu locuințe, o școală, facilități sanitare, o piață, o fermă comunitară și o fântână.
Creatorul de conținut spune că a cheltuit 10 milioane de dolari pentru construirea satului Abna Dakwa. Proiectul a inclus și lucrări de infrastructură pentru îmbunătățirea sistemului de drenaj din jurul așezării existente, astfel încât aceasta să nu mai fie afectată de inundații, conform Fortune.
Obiectivul lui Donaldson este să îi țină pe copii și familiile lor departe de munca ilegală. Pe platforma X, Donaldson a scris că cei 14 ani de carieră pe YouTube l-au condus, în cele din urmă, către acest proiect umanitar, care a avut nevoie de opt luni pentru a fi finalizat.
Creatorul, cunoscut pentru titluri de videoclipuri precum „Escape 100 cops, win $500,000” și „7 days stranded on an island”, recunoaște însă că publicul său s-ar putea să nu fie la fel de interesat de activitatea sa filantropică precum de videoclipurile sale spectaculoase și pline de umor.
„Probabil nu va avea rezultate atât de bune, dar este ceva la care țin foarte mult și sper ca pasiunea mea pentru acest proiect să se simtă”, a scris Donaldson, în vârstă de 28 de ani, pe X, înainte de lansarea videoclipului.
Când un urmăritor a observat că videoclipurile umanitare ale lui MrBeast tind să atragă mai puține vizualizări decât celelalte tipuri de conținut, Donaldson și-a reafirmat poziția. El a răspuns: „E amuzant când oamenii spun că îi ajut pe alții doar pentru vizualizări, pentru că este literalmente exact invers, lol. Dar nu contează. Să îi ajut pe oameni îmi dă un scop și, chiar dacă nu se uită nimeni, voi continua să fac asta.”
Este posibil, totuși, ca publicul lui Donaldson să nu înțeleagă încă pe deplin ce înseamnă filantropia. Audiența sa principală este formată în mare parte din persoane cu vârste între 11 și 24 de ani, cu cea mai mare concentrare în rândul elevilor de gimnaziu și al studenților mai tineri. Prin comparație, vârsta medie a unui filantrop din SUA este de 64 de ani, potrivit National Philanthropic Trust.
Cu toate acestea, angajamentul lui Donaldson față de proiecte similare în viitor reflectă tendințe observate și în rândul copiilor familiilor înstărite. Katherine Lorenz, care coordonează grupul Next Gen – o rețea de moștenitori și membri ai unor familii implicați în definirea strategiilor filantropice – din cadrul Giving Pledge, inițiativa fondată de Warren Buffett și Bill Gates, a declarat recent pentru Fortune că tinerii moștenitori își încurajează părinții să doneze bani mai repede. „Văd tot mai mulți tineri din generația următoare care își presează părinții să doneze mai mult”, a declarat Lorenz pentru Fortune. „Le spun: «Ați făcut destui bani, mamă și tată. Este timpul să îi donați și să o faceți mai repede.»”
Activitatea filantropică a lui Donaldson
Amploarea proiectului din Ghana a mers dincolo de construirea satului. Acesta include și asigurarea gratuită a meselor pentru elevii noii școli timp de cinci ani. Echipa din spatele proiectului speră că măsura îi va încuraja pe copii și familiile lor să rămână în sistemul de educație, în loc să înceapă să muncească ilegal.
Cel mai recent proiect face parte dintr-un obiectiv mai amplu al organizației non-profit Beast Philanthropy, fondată de Donaldson, care își propune să elimine munca infantilă din Ghana. Printre celelalte obiective se numără asigurarea accesului la apă potabilă pentru milioane de oameni, distribuirea a peste 48 de milioane de mese către persoane care se confruntă cu insecuritate alimentară și plantarea a peste 25 de milioane de copaci.
Un utilizator l-a întrebat de ce Donaldson nu face mai multe pentru Greenville, Carolina de Nord, orașul în care a crescut și unde se află în prezent sediul operațional al companiei sale. Antreprenorul a răspuns pe X: „Dacă aș enumera toate lucrurile pe care le facem la nivel local, literalmente nu mi-ar încăpea într-un singur tweet.”
Cele mai citite acum