Cine este miliardarul israelian care cumpără „pe bandă” în București
Teddy Sagi, miliardarul israelian care a cumpărat birourile Swan din Pipera, a făcut o nouă achiziție: clădirea Polonă 68
Teddy Sagi, 46 de ani, a plătit în șase luni aproape 50 de milioane de euro pe două proiecte de birouri.
Topmost Investments, compania contolată de miliardarul israelian Teddy Sagi, care are o avere evaluată la 3,2 mld. euro, a cumpărat clădirea de birouri Polonă 68 Business Center cu 17 milioane de euro și un yield de puțin peste 9%, potrivit datelor din piață.
Anterior, în toamna anului trecut același investitor a plătit 30 mil. euro pe proiectul de birouri Swan din Pipera Nord, achiziționându-l de la Casa de Insolvență Transilvania. Achiziția s-a făcut atunci prin intermediul Smartown Group, controlat de Topmost.
Proiectul Polonă 68 Business Center are o suprafață totală de 9.600 mp închiriabili
Teddy Sagi este acționar în grupul Playtech, specializat în jocuri de noroc, pe care l-a fondat în 1999 și care este listat la Bursa AIM de la Londra. Sagi a vândut anul trecut 12% din Playtech contra sumei de 400 mil. dolari, iar el mai deține 21% din companie. În România Teddy Sagi deține prin Smartown Group vilele Dorobanți 16, Dorobanți 18 (închiriată către Tucano Cafe) și Dionisie Lupu 70.