Home Actualitate Cine este mai puternic: produsul sau bra...
Actualitate

Cine este mai puternic: produsul sau brandul?

Foarte mulți antreprenori români s-au trezit după 20 de ani că au o companie care a crescut, s-a dezvoltat în capitalismul românesc, a supraviețuit crizei, că au un produs care reușește să facă față concurenței din piață, dar nu au un brand.

Cine este mai puternic: produsul sau brandul?
Cine este mai puternic: produsul sau brandul? · Foto: Business Magazin

Și aceasta este problema României în business.
Companiile românești, antreprenorii români, au creat produse, au creat servicii, dar au uitat sau nu au mai apucat să creeze și un brand.
Suntem mulțumiți când vedem Made in Romania, dar brandul s-ar putea să nu fie românesc.
Coca-Cola este poate cel mai bun exemplu de marketing al lumii. Produsul în sine este simplu: apă, zahăr, sirop, sifon. O banală rețetă care însă este prezentată  drept cea mai secretă rețetă a lumii.
Toată lumea a copiat produsul, conținutul, dar nu a reușit să copieze brandul, povestea și marketingul Coca-Cola.
La fel este și în cazul Pepsi-Cola.
Ikea nu a făcut și nici nu face mare lucru; vinde niște mese, niște scânduri, niște rafturi la pachet. Produsul este și made in Romania, dar brandul este Ikea.
iPhone-ul este unul singur, chiar dacă este produs în China.
Nu mai are nicio importanță unde este produs pantoful de sport, atâta timp cât brandul este Adidas sau Nike.
Americanii au dat producția produselor Nike țărilor asiatice, păstrând brandul, marketingul, diviziile de cercetare și inovare.
La fel fac toate marile companii ale lumii.
Cele mai multe își fabrică  produsele în altă parte decât în țara de origine, dar după schițele, mostrele, rețetele lor.
În România sunt centre de servicii care discută cu clienți internaționali fără ca beneficiarii serviciilor să știe că vorbesc cu cineva dintr-un birou din Pipera. Clientul a sunat la call center-ul unei companii, al unui brand, și nici nu are importanță cine livrează produsul.
Pentru că nu au avut timp să-și creeze brandul, să lucreze la partea de cercetare și dezvoltare a produselor și serviciilor oferite, companiile românești și antreprenorii români s-au trezit acum că au nevoie de un brand care le aduce o valoare adăugată mai mare.
Un brand puternic dublează valoarea unei companii și atrage angajații, au spus speakerii prezenți la proiectul ZF Branduri românești, organizat împreună cu Raiffeisen Bank.
Dacă ai un brand cunoscut, consumatorul îți solicită produsele, spune Levente Szell, directorul general al Agroserv.
Cosmin Moldovan, directorul general al Carmangeriei Moldovan, spune: „Când am deschis firma în anul 1993, am ales un nume care era greu de reținut, iar după 15 ani am făcut rebranding și am ales să schimbăm numele în Carmangeria Moldovan. Anul acesta ne vom preocupa să ne creăm un brand de bun angajator”.
Acest număr din Business Magazin este dedicat companiilor care au vrut să-și prezinte o inovație.
Nu avem pretenția că sunt cele mai importante inovații din România. Nici pe departe, dar vrem să spunem că este un început în demersul nostru de a convinge companiile să-și prezinte inovațiile, să le explice, să arate rezultatele obținute pentru a oferi un exemplu pentru piață.
Lăptăria cu Caimac nu face ceva deosebit, adică vinde lapte. Dar nu orice fel de lapte, și nu în orice fel de ambalaj.
Orice schimbare într-un produs sau un serviciu poate fi considerată o inovație.
Berea la PET s-a inventat în România la Bere Mureș, atunci când compania era pusă cu spatele la zid.
Inovația este în fața noastră, iar sărăcia și nevoile te fac să fii mai creativ pentru a încerca să ieși în evidență cu bani mai puțini.
Nimeni nu are banii companiei Coca-Cola, dar oricine poate să facă un suc din anumite plante care să prindă teren și în final un produs care să fie cumpărat chiar de către Coca-Cola.
România este considerată o țară cu ingineri buni, dar care au nevoie să fie puși într-un sistem care să le permită utilizarea minții în crearea de produse și servicii care să aibă utilitate în piață.
Acum 20 de ani, a început un prim val de call centere, a urmat un val de centre de servicii, iar acum urmează un val de centre de cercetare și dezvoltare.
Pe baza experienței câștigate aici, mă aștept ca inginerii și cercetătorii români să creeze produse și servicii inovatoare, întâi Made in Romania și apoi ca brand.
Companiile românești și-au dedicat ultimii 20 de ani creării companiei și realizării unui produs sau serviciu.
Următorii 20 de ani vor fi pentru crearea unui brand, pentru inovare și cercetare, asta dacă nu vor să iasă din piață.
Și revin la întrebarea din titlu. Cine este mai puternic: produsul sau brandul? Cine face mai mulți bani?

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună