Home Actualitate Cine este familia din spatele din spatel...
Actualitate

Cine este familia din spatele din spatele unuia dintre cei mai mari producatori de de mezeluri cu acționariat românesc si cu afaceri de 90 de milioane de euro

Familia Vulpe a ajuns la afaceri de 447 mil. lei cu producătorul de mezeluri Fox, plus 24%. Fox este unul dintre cele mai vândute branduri de mezeluri pe o piață estimată la peste 4,3 miliarde de lei anual Compania FOX…

Cine este familia din spatele din spatele unuia dintre cei mai mari producatori de de mezeluri cu acționariat românesc si cu afaceri de 90 de milioane de euro
Cine este familia din spatele din spatele unuia dintre cei mai mari producatori de de mezeluri cu acționariat românesc si cu afaceri de 90 de milioane de euro · Foto: Business Magazin

Familia Vulpe a ajuns la afaceri de 447 mil. lei cu producătorul de mezeluri Fox, plus 24%. Fox este unul dintre cele mai vândute branduri de mezeluri pe o piață estimată la peste 4,3 miliarde de lei anual

Compania FOX Com Serv Distribution, cea mai mare din grupului Fox, controlat de familia Vulpe, a terminat anul 2022 cu o cifră de afaceri de aproape 447 milioane de lei (peste 90 mil. euro la cursul BNR mediu anual leu-euro), în creștere cu 24% față de anul anterior, arată calculele ZF pe baza datelor de la Ministerul de Finanțe.

Businessul controlat de familia Vulpe deține o unitate de producție în Capitală și activează prin două companii – Fox Com Serv (care se ocupă de activitatea de producție) și Fox Com Serv Distribution (distribuție și vânzare). Cele două companii au avut împreună un profit un profit net de peste 60 de milioane de lei, în scădere ușoară față de anul precedent, conform calculelor ZF pe baza datelor publice.

Grupul de firme Fox este unul dintre cei mai mari producători de mezeluri cu acționariat românesc și are peste 940 de angajați.

Producătorul are în portofoliu produse precum salamuri, cârnați, crenvurști și șuncă, produse cu care Fox este prezent în majoritatea rețelelor de comerț modern. Businessul nu are un sistem integrat de producție, ceea ce înseamnă că materia primă o achiziționează de la alți producători, carne pe care o prelucrează în unitatea de procesare din București și pe care o livrează prin flotă proprie de transport, Fox deținând propriul parc auto, conform ultimelor date.

Fabrica din București a Fox realizează produse atât pentru piața internă, cât și pentru piețe externe. Astfel, mezelurile Fox ajung și pe mesele românilor din Spania, Italia, Cipru, Marea Britanie sau Germania, conform ultimelor date.

Românii cheltuie anual 4,3 miliarde de lei pe mezeluri, indicator care a crescut în ultimii ani, iar în primul semestru de anul trecut, datele companiei de cercetare Market Vector arată o ușoară majorare a cheltuielilor românilor pe acest tip de produse. În schimb, se observă o scădere a volumelor, cu 4,4% comparativ cu aceeași perioadă a anului anterior, ceea ce arată că românii cumpără mai puțin cantitativ, dar mai scump.

Principalul canal de vânzare pentru mezeluri este retailul modern, care reprezintă 66% din totalul vânzărilor, mai arată datele companiei de cercetare de piață. Iar retailul modern câștigă teren, astfel că în urmă cu patru ani, în marile rețele de magazine se vindeau 55% din mezeluri.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună