Cine este de acord să plătească școala și cursurile primite de la compania care l-a angajat?

Pe piața muncii există o tensiune și o frustrare fără precedent. Companiile au nevoie de angajați, dar nu-i găsesc, iar când îi găsesc spun că sunt foarte slab pregătiți, mai ales cei din noile generații, care ies de pe băncile școlilor fără să știe nimic. Mai mult decât atât, noile generații fie au pretenții salariale nerealiste, fie privesc jobul doar ca pe o experiență, adică după câteva luni pleacă pentru că se plictisesc, pentru că nu este ceea ce își doresc, pentru că nu înțeleg ce trebuie să facă, pentru că nu înțeleg ce înseamnă o slujbă cu program. Numărul celor care sunt disponibili pentru a fi angajați în România s-a redus considerabil, pentru că foarte mulți tineri pleacă la muncă în străinătate imediat după ce termină școala sau imediat după ce capătă o oarecare experiență în economia românească. Nu este ceva nou, dar companiile, adică antreprenorii din spatele lor și directorii executivi care se confruntă direct cu această problemă de resurse umane, spun că trebuie făcut ceva. Iar câteva idei sunt puse pe masă:

1. Cei care termină o școală în România, indiferent că este liceu sau facultate, trebuie să lucreze o perioadă în economia românească. În România școala este gratis, absolvenții nu plătesc pentru ea, dar în schimb plătesc companiile, prin taxe și impozite. Așa că, dacă cineva beneficiază de o școală gratuită în România, dacă pleacă în afară fără să lucreze 5-10 ani aici, ar trebui să plătească școala făcută.

În Occident școlile bune costă și de ce nu ar fi și în România la fel?

Spre exemplu, medicii: în România școala este gratuită atât pentru medici cât și pentru asistente, iar imediat după ce aceștia termină școala și stau 1-2-3 ani în sistem și capătă  experiență, pleacă imediat în Occident, în Anglia, în Franța, în Germania, în Belgia etc. Statul român, adică firmele, au plătit această școlarizare de care beneficiază absolvenții, dar când este vorba să stea o anumită perioadă și să lucreze în România în contul acestei școlarizări gratis, este tăcere totală. Țările din Occident beneficiază de acești absolvenți fără să plătească nimic, iar România rămâne în schimb fără medici și asistente.  În armată, dacă pleci din acest domeniu mai repede decât scrie în contract că trebuie să stai, trebuie să plătești toată școlarizarea. Toată lumea aruncă cu ouă în școala românească, dar piața muncii din Occident de-abia așteaptă să-i recruteze pe români, mai ales dacă sunt tineri și au o oarecare specializare.

2. Companiile spun că noile generații nu știu nimic, că programa școlară este depășită și că trebuie să investească ele în pregătirea angajaților, iar acest lucru costă bani și timp.

După ce investesc în angajați, mulți dintre aceștia pleacă imediat, trecându-și în CV această pregătire, și îi lasă cu ochii în soare pe cei care au investit în ei. În aceste condiții, companiile spun că ar trebui să existe un model în care, dacă o firmă investește în angajați, iar aceștia nu stau o anumită perioadă, să fie obligați să plătească această pregătire. Pe piața muncii companiile își fură continuu angajații, dar aceștia nu plătesc niciun ban pentru pregătirea de care beneficiază.

3. Legislația muncii din România este extrem de închisă, favorizând mai mult angajații, spun companiile. Contractele de muncă, cu excepția celor de top management, trebuie făcute pe perioadă nedeterminată. Companiile ar vrea, în schimb, să aibă posibilitatea să facă contracte de muncă pe o perioadă determinată, în funcție de necesități, cam cum se întâmplă la fotbaliști, de exemplu. Acest model de contract trebuie să fie valabil petru toți angajații, nu numai pentru top management. În cazul în care angajatul pleacă peste noapte, el trebuie să plătească „despăgubiri”. În același timp, dacă firma îl dă afară înainte de expirarea contractului, trebuie să-i plătească toți banii, nu să-i dea doar câteva salarii compensatorii, ca acum. Companiile consideră că dacă s-ar implementa aceste trei idei, piața muncii ar fi mai puțin fluctuantă, angajații ar beneficia de cursuri de pregătire mai bune și de salarii mai mari, dar în schimb trebuie să ofere stabilitate, să nu plece de pe o zi pe alta sau la un an după ce compania a investit în el. Cam acestea sunt ideile care se discută între directorii companiilor private.   ■

(cristian.hostiuc@zf.ro)