Cine dă lecții managerilor
Ce-ar mai putea avea de învățat un om care are pe mână bugete de milioane sau zeci de milioane de euro și conduce o armată de oameni? Judecând după numărul de programe de instruire apărute în ultima vreme, ar părea că mai sunt multe lecții de parcurs. Cât de eficiente sunt însă aceste cursuri pentru manageri și când vom vedea primele efecte reale în mediul de afaceri?
Școlile de Master of Business Administration și Executive Master of Business Administration, adică MBA sau EMBA, așa cum le cunoaște toată lumea, au fost primele care au făcut din manageri învățăcei. I-au adus la cursuri, i-au evaluat, le-au dat să rezolve studii de caz și, în general, au încercat să-i alinieze la practicile și stilul de management ale șefilor din companiile de afară. Criza a pus sub lupă competențele managerilor și a ieșit la iveală un lanț al slăbiciunilor care se impunea corijat. A fost momentul potrivit pentru apariția unor noi programe de perfecționare a celor care au dat până la un punct senzația că știau tot ce e de știut și stăpâneau tot ce e de stăpânit în business.
“Totul a plecat de la timpul și accesul la educație pe care îl au antreprenorii și managerii români. Sunt oameni foarte ocupați, care își doresc în mod autentic un upgrade de informație, dar nu au neapărat vreme să parcurgă lecturi elaborate sau să urmeze cursuri de unul sau doi ani”, spune Ilie Drăgan, coordonatorul proiectului Trans European Business Academy (TEBA), care reprezintă un concept educațional destinat managerilor din primul și al doilea eșalon al companiilor.
Ca majoritatea programelor de acest tip, a fost gândit pe o structură și un set de proceduri destul de diferite față de cele ale școlilor de MBA. Pentru că se derulează pe intervale de timp mult mai scurte, cursurile se concentrează în special pe multiplicarea experiențelor practice și mai puțin pe teorie. Mai exact, managerii participanți învață cum să negocieze mai bine, cum să interacționeze cu angajații, dar și cum să gestioneze situațiile de criză. În plus, pot să coste și până la de zece ori mai puțin decât un program de MBA. Banii, pe care managerii îi consideră un cost, iar furnizorii de programe de instruire o investiție, rămân însă o problemă. “Românii nu sunt foarte dispuși să plătească pentru educație extra-curriculară, chiar dacă recunosc că sunt arii pe care nu le stăpânesc deplin”, spune Peter Barta, directorul executiv al Fundației Post-Privatizare, care derulează în România un program de mentoring pentru manageri, susținut de profesori din cadrul MIT.
La proiectul pilot, început anul trecut, au participat 40 de manageri, care au plătit 1.500 de euro pentru a-și dezvolta competențele. Pentru următoarea sesiune, care va începe în luna ianuarie, Peter Barta estimează că se vor înscrie între 80 și 100 de participanți. Dacă lucrurile vor merge conform planului, tot de anul viitor este posibil ca la aceste cursuri să participe și manageri din sud-estul Europei. Și TEBA are aceleași planuri pentru perioada următoare. “Ne-am propus să oferim specializări jucătorilor din businessul românesc, dar, într-o etapă ulterioară, țintim publicul din centrul și estul Europei”, spune Ilie Drăgan.
Rămâne de văzut în ce măsură aceste cursuri vor fura terenul școlilor de MBA, mai ales că au avantajul de a furniza setul de informații într-un timp mai scurt și în schimbul unui preț mai mic. Nici capitalul de imagine creat de atragerea în calitate de mentori a unor manageri și profesori din afara țării nu este de neglijat. “Toți acești oameni învață, realmente, cum să-și conducă afacerea de la oameni care au construit ceva, au trecut și prin eșecuri și apoi au cunoscut succesul, luând-o, din nou, de la capăt”, precizează Barta. El crede că varianta ideală ar fi ca fiecare manager care începe acest program să vină însoțit de alți doi sau trei membri ai echipei sale, pentru ca apoi informațiile să fie mai ușor internalizate și transmise mai departe celorlalți oameni din echipă.
“Clivajul între ceea ce se întâmplă în România, în general, și ce se întâmplă în companiile din afară, în special în cele din Statele Unite ale Americii, este uriaș. Așa că a fost foarte util să primesc informații de la oameni care vin de acolo și care au lucrat pe acea piață”, spune Bogdan Tudor, directorul general al Class IT, companie care externalizează servicii de IT, și unul dintre absolvenții programului. Dincolo de acumularea acestor cunoștințe și de interacțiunea cu oameni care au condus companii mari din afara României, pentru participanții la programele de mentoring importantă este și oportunitatea de a socializa cu alți manageri. Nu de puține ori, aceste cursuri au fost baza încheierii unor parteneriate de afaceri. Interesant este și faptul că, dacă la școlile de MBA participă în special middle și top manageri din companii multinaționale, programele de instruire a managerilor se adresează în primul rând antreprenorilor.