Cine-a pus sculptura-n drum
Uneori ideea de a amplasa o sculptură mare acolo unde se poate vedea cel mai bine nu se dovedește inspirată, obligându-i pe cei care au decis să o expună să o mute. Lucrarea The Kiss, două mâini împreunate, care face…
Uneori ideea de a amplasa o sculptură mare acolo unde se poate vedea cel mai bine nu se dovedește inspirată, obligându-i pe cei care au decis să o expună să o mute.
Lucrarea The Kiss, două mâini împreunate, care face parte din expoziția Relationships a renumitei sculptorițe Sophie Ryder amplasată în apropierea catedralei din orașul britanic Salisbury, străjuia o cărare, iar cei care ar fi trebuit să o admire treceau pe lângă sau pe sub ea cu nasul în telefon citind și scriind SMS-uri fără să mai fie atenți pe unde merg și se alegeau astfel cu cucuie.
Ca să nu se mai întâmple așa ceva, organizatorii expoziție au decis să mute The Kiss pe peluza catedralei pentru ca vizitatorii care doresc să o studieze de aproape să o poată face în liniște, iar neatenții la drum sau cei care trec pe acolo noaptea să nu se mai izbească de ea.