Cinci măsuri care ar crește economia cu 5% pe an și ne-ar ajuta să trăim ca în Vest

Statistica a confirmat că România a avut în primul trimestru cea mai mare creștere a PIB din UE față de aceeași perioadă din 2013, respectiv 3,8%, după ce creșterea economică de 3,5% realizată anul trecut a fost surclasată pe ansamblul UE doar de cea din Letonia. Pentru anul în curs, cele mai optimiste prognoze vorbesc de o creștere de 3% (BCR) – 3,5% (Raiffeisen), cele mai reținute nu coboară sub 2,2% (FMI) – 2,5% (CE), în timp ce pentru perioada 2014-2017, agenția de rating Standard & Poor’s, ultima care a reinclus România în categoria țărilor recomandate investițiilor, estimează o creștere medie de 3%.

E mult sau puțin? Mult, raportat la adâncimea recesiunii trecute. Dar e puțin față de ceea ce urmărește acum România: scăpată, în sfârșit, de chinul corecțiilor fiscale după boomul dinainte de criză, acum se poate concentra pe aceeași țintă care în anii ’90 se numea „recuperarea decalajelor față de Vest“, iar acum se numește „convergență cu zona euro“, nu numai fiindcă oficial are ca obiectiv aderarea la euro în 2019, ci și fiindcă decalajele de recuperat în economia reală nu sunt numai față de Vest, ci și față de vecinii estici.

Radu Crăciun, economistul-șef al BCR, estimează că pentru a ajunge la un PIB per capita la 60% din media UE, ca Letonia, ultima țară intrată în zona euro la 1 ianuarie 2014, România ar avea nevoie de 9 ani cu o creștere economică de 3% dacă economia UE crește cu 1% anual, respectiv 19 ani dacă UE avansează cu 2%; o creștere economică anuală de 5% ar duce România spre plafonul menționat în 7 ani dacă UE ar crește cu 1% și în 9 ani dacă UE crește cu 2%. Concluzia lui Crăciun e că o dată mai realistă pentru aderarea la zona euro ar fi undeva după 2021, mai ales în baza lipsei de convergență reală, exprimată în indicatori calitativi ca productivitatea muncii (sub 50% din media UE, față de aproape 60% pentru Letonia) sau ponderea persoanelor cu risc de sărăcie și excludere socială (160% din media UE, față de cca 140% din media UE în Letonia). „Dar în acest răstimp va trebui să fie luate decizii dure pentru stimularea competitivității, între care restructurarea și privatizarea companiilor de stat, majorarea veniturilor colectate la buget și a absorbției fondurilor europene și privilegierea investițiilor în raport cu cheltuielile sociale“, afirmă Crăciun.

După economistul-șef al BNR, Valentin Lazea, PIB ar trebui să crească timp de 9-10 ani cu 2% peste media UE pentru a ajunge de la un PIB per capita de 52,8% din media europeană, cât avea anul trecut, la 60% din media UE. Media creșterii PIB în UE a fost anul trecut de 0,1%, dar pentru 2014 și 2015 estimările CE indică 1,6%, respectiv 2%. Un alt posibil etalon îl avansează Ionuț Dumitru, președintele Consiliului Fiscal, care calculează că România ar avea nevoie de o creștere medie anuală a PIB real de cel puțin 4% în perioada 2014-2019 pentru a ajunge la un PIB per capita de 59% din media Germaniei și a Franței, de la 47% anul trecut. În raportul din martie al Comisiei Naționale de Prognoză, PIB este însă estimat conservator să crească doar cu 2,3% în 2014, 2,5% în 2015, 3% în 2016 și 3,3% în 2017, estimare ce figurează și în Programul de convergență înaintat CE luna trecută.

Ceea ce limitează optimismul autorităților este faptul că orice relație cu instituțiile UE se raportează din 2012 la tratatul fiscal pentru zona euro, prin care România își asumă limitarea la 1% din PIB a deficitului structural, adică a celui corespunzător PIB potențial (estimat la utilizarea normală a capacităților de producție, adică la mijlocul distanței dintre boom și recesiune). Deficitul structural a fost considerat mai relevant decât deficitul bugetar pentru că exclude influența înșelătoare a ciclului economic asupra peisajului macro (în perioade de supraîncălzire, deficitul bugetar efectiv este mai mic decât cel structural). PIB a evoluat peste potențial înainte de criză (pentru 2008, an când economia a crescut cu 7,1%, Finanțele au estimat o creștere a PIB potențial de cca 5%), iar din 2009 a început să evolueze mult sub potențial, urmând ca decalajul dintre PIB efectiv și cel potențial, decalaj estimat în 2013 la -1,6% și în 2014 la -1,4%, să se închidă abia în 2018, conform programului de convergență. Aceasta ar însemna că până în 2017 creșterea PIB potențial ar urma să ajungă treptat la 2,7%, față de 2% anul trecut.

Așa se face că ideea avansată, de exemplu, de șeful BCR, Tomas Spurny, care spunea că orice guvern care nu oferă pe termen mediu o creștere economică de cel puțin 5% ar trebui demis, n-a găsit ecou. Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, replica indirect că după efortul colosal de a corecta dezechilibrele acumulate în perioada de boom (mai exact, în 2010-2013 deficitul structural a fost redus cu nu mai puțin de 7,4% din PIB, a doua ajustare fiscală ca amploare din UE), „să stricăm macrostabilitatea doar pentru a avea o creștere de 5% nu mi se pare deloc o opțiune fericită“. Desigur, atât prognozele citate, cât și aprecierea guvernatorului se referă la datele din prezent, care pot fi ameliorate însă dacă PIB potențial crește în următorii ani. Să ne uităm deci mai atent cum au fost detaliate resursele de creștere a PIB potențial.