China de azi, România anilor ’90: Statul ține în viață fabrici cu pierderi pentru a nu cauza tulburări sociale. „Șomerii au mai puțin de pierdut dacă protestează, ceea ce îi transformă într-un risc mai mare”

Pe linia de producție a unei fabrici de băuturi spirtoase veche de 69 de ani din nord-vestul Chinei, niște muncitori lipesc manual etichete pe sticlele unui alcool tare cunoscut sub numele de baijiu, scrie Bloomberg.

Ineficiența vizibilă la Shaanxi Qinyang Changsheng Brewing Co, companie care nu a mai înregistrat profit din 2020, ar putea părea o anomalie într-o țară în care roboții înlocuiesc munca manuală. Dar este o scenă care se repetă în toată China, în condițiile în care proprietarii de firme și oficialii locali fac eforturi uriașe pentru a proteja locurile de muncă și a menține în viață firmele aflate în dificultate.

„Dacă ne-am închide, muncitorii noștri și-ar pierde veniturile și nu ar mai putea primi pensie”, spune Megan Xiao, 35 de ani, fiica președintelui companiei, care se ocupă de marketing. Fabrica are 300 de angajați, inclusiv unii angajați printr-un program guvernamental de combatere a sărăciei. „Închiderea fabricii ar provoca probleme sociale uriașe în regiunea noastră”, a adăugat ea.

În anii 1990, decidenții politici au pregătit terenul pentru ascensiunea rapidă a Chinei ca principal producător mondial, închizând mii de companii neproductive și concediind milioane de muncitor, măsuri dure care au îmbunătățit eficiența la nivel național. Însă, pe măsură ce economia Chinei, de 19.000 de miliarde de dolari, încetinește, cererea pentru multe produse este deja saturată, iar consumatorii devin tot mai precauți cu cheltuielile, chiar dacă prețurile scad.

Noua realitate a dus la cel mai mare număr de companii industriale neprofitabile din 2001 încoace, adică de la sfârșitul acelei perioade de reforme.

Asta lasă guvernul lui Xi Jinping prins între două obiective contradictorii: evitarea șomajului în masă, care ar putea declanșa tensiuni sociale, și închiderea întreprinderilor care produc în exces, provocând deflație internă și valuri de tarife anti-dumping din partea Europei, Americii Latine și SUA.

Pentru liderii de la Beijing, ocuparea forței de muncă este o problemă chiar mai sensibilă politic decât creșterea economică, spune Neil Thomas, cercetător în politică chineză la Asia Society Policy Institute.

„Șomerii au mai puțin de pierdut dacă protestează, ceea ce îi transformă într-un risc mai mare”, a declarat el. „Eforturile de reducere a capacității industriale se vor lovi, prin urmare, de rezistență, nu doar din partea angajaților și managerilor întreprinderilor afectate, ci și din partea oficialilor locali, a căror evaluare depinde de menținerea stabilității sociale”.

Conflictul comercial dintre Xi Jinping și Donald Trump nu face decât să agraveze problema. Războiul tarifar a redus exporturile către SUA și a pus în pericol milioane de locuri de muncă din China, chiar și după un „armistițiu” care a redus taxele vamale suplimentare impuse de Washington de la 145% la 30%. Potrivit Deutsche Bank AG, sectorul manufacturier angajează o cincime din forța de muncă a Chinei, mai mult decât dublu față de ponderea din SUA.