Chiar nu s-a mai inventat nimic nou în materie de clișee?

Nu că am avea, Doamne feri, ceva cu consultanții, este o ocupație folositoare și onorabilă; ea vine mai degrabă din abundența mailurilor dispuse să-mi ofere o nouă viață socială și profesională, o nouă atitudine, noi capabilități, SCHIMBAREA, de la o mulțime de oricine. Dacă știm așa de bine, de ce ne merge așa de rău? 

Îmi propusesem să scriu despre alegerile europene, dar un schimb de replici din Ziarul Financiar m-a făcut să îmi schimb intențiile. Valer Blidar, președintele grupului Astra și acționar al Băncii Comerciale Feroviara, a spus, săptămâna trecută, că forța de muncă din industrie este îmbătrânită, iar cei tineri sunt foarte slab pregătiți și cu pretenții salariale mari. “Nu mai vrea nimeni să muncească în țara asta. Nu există nicio politică guvernamentală care să încurajeze meseriile”, a spus Blidar.

Un tânăr pe nume Andrei Mihăilescu i-a răspuns lui Blidar a doua zi: “și noi, tinerii, suntem dezămagiți de dumneavoastră, generația părinților noștri, pentru că nu ați avut o viziune în acești 25 de ani, pentru că ați distrus sau permis să se distrugă bruma de industrie învechită, CAP-urile și rețelele de irigație, pădurile și lucrările hidrotehnice, pentru că ați fost individualiști și ați tras doar pentru interesul personal sau al familiei și ați crezut sau încă mai credeți că statul e un fel de sac fără fund, pentru că ați fost profesori universitari mai interesați de fabricile de diplome și de șpăgi și mai nou de proiecte cu fonduri europene și conferințe decât de educarea studenților, pentru că, patroni fiind, ați ales să dați salarii mici și apoi să vă mirați ca toti cei buni pleacă afară să lucreze in construcții, pentru că voi ne-ați făcut o țară low-cost pentru încă 20 de ani”.

Cu tot respectul, credeam că s-a mai schimbat ceva în materie de clișee. Dar nu. Unul din păcatele majore ale meseriei de jurnalist este faptul că de la un punct încolo le-ai văzut și le-ai auzit pe toate. Și observi cum o serie de teme revin ciclic și redundant.

Și Valer Blidar și Andrei Mihăilescu greșesc atunci când se situează pe baricade diferite. Este aceasta o situație conflictuală fără rost; conflictul este o constantă a nou-românismului, se vede asta de la modul în care plecăm  la verdele semaforului la modul în care (nu) colaborăm cu ceilalți.

Greșesc cei doi atunci când privesc în urmă; înțelept estă să constați și să acționezi, după puteri, pentru schimbare reală. Este greu să judeci cu mintea de acum ce și cum au gândit românii în urmă cu 25 de ani sau să le ceri, atunci, o viziune, în sensul a ceea ce înțelegem acum printr-o viziune; aceea era o lume cu liste de așteptare pentru telefoane fixe, televizoare color sau automobile, o lume fără calculatoare, în care victoria era să reziști, punct. Nu este corect să spui că tânăra generație nu muncește sau că nu vrea să o facă – în jurul meu oameni tineri trag din greu, zilnic, mereu inventivi și deschiși; tânăra generație trebuie doar motivată, nici măcar îndrumată, iar oamenii tineri îmi par a fi devenit mai conștienți de prețul lor. Săptămâna trecută, Business Magazin a adunat o sală plină cu sute de oameni tineri, și de nouă ani de zile lansăm pe piață câte un catalog cu câte o nouă sută de tineri cu funcții executive, care muncesc din greu în companii sau în propriile afaceri.

Industria aceea chiar era învechită și CAP-urile nu-și mai aveau rostul; doar că pe rămășitele lor trebuiau constuite afaceri viabile. Orice papagal din politică îți va înșira senin platitudinea cu extrema fragmentare a terenurilor agricole, alături de alte clișee de genul grânarul Europei sau cum putem hrăni noi 60 de milioane de oameni; dar nimeni, niciodată, nu a avut curajul să acționeze astfel încât să se fure ceva mai puțin, iar banii rămași să sprijine micii fermieri, care nu sunt leneși ci numai săraci.

Greșim fundamental atunci când ne acuzăm cu toții pentru greșelile clasei politice și nu trebuie să ne acuzăm unii pe alții, tineri sau bătrâni, șoferi sau pietoni, angajați sau angajatori. Sociologii folosesc o noțiune – entropia socială. La fel ca în fizică, unde sistemele tind să atingă cea mai dezordonată stare – gheața rigidă se transformă în apă și apoi în vapori, iar pentru a împiedica acest lucru trebuie consumată energie, a unui frigider, de exemplu – societatea umană tinde spre cea mai dezordonată stare a sa. Spre anarhie, eventual. Pentru a preîntâmpina acest lucru, trebuie cheltuită energie – justiție, legi aplicate, un sistem corect de valori, educație. Ori marea problemă a României, pe care pare să nu o înțeleleagă nimeni, este că tocmai vectorii energetici s-au defectat.

Unul dintre vectori este renunțarea la clișee; al doilea este renunțarea la conflict. Și putem adăuga.