Cele mai scumpe motociclete din lume - FOTO
Motocicletele sunt un simbol al libertății, un mijloc de transport, dar și obiecte de prestigiu. Mai jos vă prezentăm colecția celor mai scumpe motociclete din lume. 16. Replica motocicletei din filmul Tron. Motocicleta a fost creată de o companie din…
Motocicletele sunt un simbol al libertății, un mijloc de transport, dar și obiecte de prestigiu. Mai jos vă prezentăm colecția celor mai scumpe motociclete din lume.
16. Replica motocicletei din filmul Tron. Motocicleta a fost creată de o companie din California, Andrews Collection. Tron Light Cycle costă 77.000 de dolari și are un motor electric, frâne hidraulice și un computer de bord. Spre deosebire de cea din film, această motocicletă nu lasă în urma sa o undă de lumină.

15. Deși are doar un motor cu doi cilindri care are o putere de 125 de cai, Confederate B120 Wraith se vinde cu 92.500 de dolari. Desig-nul futuristic al motocicletei impresionează vizual, fiind o combinație retro-future. Dacă preferi stilul în dauna performanței, asta e vehiculul pentru tine.

14. Vyrus 987 C3 4V are un motor Ducati 1200 cc cu 211 cai putere și cântărește doar 159 de kilograme. Motocicleta se vinde cu 103.800 de dolari și a fost proiectată de firma italiană Vyrus.

13. MV Agusta F4CC. Această super motocicletă are 200 de cai putere și doar 100 au fost create are un preț de 120.000 de dolari. Motorul a fost creat în colaborare cu Ferrari și se recomandă ca fiind o motocicletă cu 90% din componente unicat.

12. NCR MH TT (Mike Hailwood)-130.000 de dolari este o alt vehicul exclusivist, doar 12 fiind realizate. Motocicletele au fost construite pentru a sărbătorii 30 de ani de la Victoria lui Mike Hailwood din cadrul cursei “Isle of Man”. Are doar 120 de cai putere și cântărește 136 de kg.

11. NCR Leggera 1200 Titanium Special este prima motocicletă dezvoltată de NCR pentru stradă, anterior ei se ocupau doar cu construcția motocicletelor de curse. Vehiculul este bazat pe modelul Hypermotard al Ducati și se laudă cu componente de calitate precum suspensiile dezvoltate de Ohlins, frânele create de Brembo sau roțile marca BST.Cântărește 150 de kg, iar prețul este asemănător, 145.000 de dolari.

10. Icon Sheene a fost construită în onoarea lui Barry Sheene, campion mondial la motociclsim. Și aceasta a fost ediție limitată, doar 52 de astfel de motociclete există în lume. Motorul produce 250 de cai putere cu ajutorul unui turbocharger Garret și a fost promovată ca fiind cea mai puternică din lume. Prețul-172.000 de dolari.
![]()
9. MTT Turbine Streetfighter este un nume agresiv pentru o motocicletă, însă și puterea ei este pe măsură. Cu ajutorul celor de la Roll-Royce, Streetfigher are 320 de cai putere, un preț de 175 de mii de dolari.

8. NCR Macchia Nera, o altă piesă de colecție, cu un preț mare (225.000 de dolari) cu o putere medie, dar care impresionează prin design și faptul că are doar 137 de kg.

7. Dodge Tomahawk, nume mai american de atât nici că se putea, are un preț de 550.000 de dolari și arată, mai degrabă, cu mașinărie de război decât cu o motocicletă. Motocicleta concept cântărește 680 de kg și atinge 100 de km/h în doar 2.5 secunde. Are o viteză maximă de 480 de km/h.

6. Creația Harley Davidson, Cosmic Starship, țintește către stele cu un preț de 1.5 milioane de dolari. Modelul a fost pictat de mână de către Jack Armstrong, ale cărui tablouri se vând cu prețuri cuprinse între 300 de mii de dolari și 3 milioane.

5. Ruptă din viitor, Yamaha BMS, are un motor V-twin de 1700 cc și un preț de 3 milioane de dolari. Pe lângă desing-ul unic, motocicleta este placată cu aur de 24K și o metodă perfectă de a demonstra exact câți bani ai.

4. Hildebrand & Wolfmuller a fost produsă doar trei ani de zile, între 1894 și 1897, fiind prima motocicletă produs, astfel este de înțeles prețul de 3.5 milioane de dolari. Majoritatea copiilor rămase sunt în muzee.

3. Pentru a conduce această motocicletă ai nevoie de o sesiune de antrenamente de două săptămâni. Ca mult altele, și Ecosse Spirit este ediție limitată, doar 10 fiind produse, iar la ea au lucrat un ingineri americani și britanici, bazându-se pe modelul mașinilor de Formula 1. Se vinde cu 3.6 milioane de dolari și atinge o viteză de 370 km/h.

2. E90 AJS Porcupine din 1949, un vehicul vintage, cu care Les Graham a câștigat Campionatul Mondial de motociclism în 1949. Mulți susțin că Porcupine este una dintre cele mai inovatoare și frumoase motociclete construite vreodată. La prețul de 7 milioane de dolari ar cam trebui.

1. Neiman Marcus Limited Edition Fighter.Are un design incredibil, doar 45 fiind produse la vremea respectivă și au fost vândute cu 110.000 de dolari, însă recent motocicleta a fost cumpărată la licitație cu 11 milioane de dolari. Atinge 305 km/h și se poate utiliza legal pe străzile orașului.
