Cele mai puternice femei din România: Luchi Georgescu, Vincon și Meda
Proprietarei Vincon, Luchi Georgescu, nu-i pare rău că a refuzat o ofertă de 60 de milioane de euro pentru vânzarea celui mai mare producător de vinuri de pe piața românească.
Nu s-a putut despărți nici de celelalte afaceri, iar pentru Meda, compania procesatoare de carne, a declinat “îngro¬zitor de multe” propuneri. Antreprenoarea muncește 12 ore pe zi și își împarte timpul și între celelalte afaceri – două hoteluri de pe litoral și o firmă de construcții.
Deține 86% din societate, care a fost privatizată în 1999, diferența fiind în proprietatea celor care au primit cupoane la Vincon. În primă fază a investit 7 milioane de euro în societatea producătoare de vin, dar de-a lungul anilor valoarea totală a investițiilor a depășit 40 mil. euro, bani cheltuiți pentru plantații cu viță-de-vie, echipamente pentru vinificație și achiziții de terenuri. Iar Vincon a ajuns acum cel mai mare producător de vinuri, ca volum, “iar ca valoare oscilăm între locul trei și patru”, declară antreprenoarea pe a cărei carte de vizită sunt trecute toate cele patru afaceri pe care le-a dezvoltat. În afară de Vincon, Luchi Georgescu a investit și în procesatorul de mezeluri Meda Prod 98, Venus Holiday (având două hoteluri pe litoral) și firma de contrucții Medcons Instal.
CELE MAI PUTERNICE FEMEI DIN ROMÂNIA – EXCLUSIV
Pe “cartea de vizită” a Vinconului stau înșirate 1.580 de hectare de viță de vie în podgoriile Odobești, Cotești, Panciu și Huși, 11 crame, printre care Paradis și Beciul Domnesc, trei depozite pentru produse finite și trei platforme industriale pentru condiționarea și îmbutelierea vinului, a vinarsului și băuturilor spirtoase și a oțetului. Vincon a ajuns anul trecut la o cifră de afaceri de 30 mil. euro, ceea ce înseamnă aproape o zecime din valoarea pieței vinului, evaluată la 350 mil. euro. Ce o nemulțumește însă pe Vichi Georgescu este ponderea pe care o au vânzările vinurilor de soi, adică acelea care au pe etichete prețuri din segmentele superioare de preț. În acest moment, compania vinde în zona premium jumătate din volume, dar “vreau să ajung la 80% pe nivelurile superioare”, declară hotărât antreprenoarea, care spune că de-a lungul anilor s-a bazat doar pe propriile puteri în afaceri. Ea povestește că s-a apucat de afaceri “natural, ca mulți români: “Așa am hotărât”. În 1990 s-a angajat la o reprezentanță străină specializată în export de cherestea și fier beton pentru că a vrut să învețe despre relațiile comerciale cu țările capitaliste, după ce înainte de revoluție lucrase în domeniul comerțului exterior cu țările socialiste. După “o perioadă”, spune ea, în care societatea a avut “destul de mult succes” pentru că a găsit unele oportunități și soluții de afaceri pe care ei nu le vedeau, s-a hotărât să plece. Era conștientă că era un pariu riscant. Avea, ca angajată la acea vreme, un salariu de 5.000 de dolari pe lună (“și ei considerau că ar camfi de ajuns pentru un român”) și prin forțele proprii putea câștiga mai mult sau mai puțin, “dar trebuia să încerc”. Iar prima sa firmă a construit-o în domeniul pe care îl cunoștea: import-export. Dar din 1997, când a intrat printr-o conjunctură în contact cu domeniul de producție, nu a mai făcut intermedieri de produse. A intrat “întâmplător în acționariatul unei fabrici care producea alcool, pentru că dădusem bani cu împrumut”. S-a îndrăgostit “ireversibil de producție, acesta fiind singurul motor veritabil al economiei; fără producție nu rămâne decât o piață umilă de consum”.
Business Magazin lanseaza cea de-a doua ediție a catalogului dedicat celor mai puternice femei din mediul de afaceri romanesc. De această data, 200 cele mai puternice femei din business cuprinde 200 de nume reprezentative, din pozitii-cheie de conducere, precum CEO, CCO, directori generali, economici, antreprenori, consultanti sau Country Manageri. Au reusit sa castige, in timp, admiratia si recunoasterea propriei valori pentru ca apoi sa preia pozitii importante de conducere. Femeile de afaceri din Romania valideaza propriul succes prin cifre de afaceri ce le pozitioneaza pe primele locuri in topuri.
De la an la an, numarul lor este tot mai mare, iar notorietatea si aprecierea de care se bucura nu sunt altceva decat recunoasterea valorii la purtator, un simbol pe care Business Magazin il sustine si il sprijina permanent.
Pentru ca au demonstrat perseverenta, profesionalism, curaj si maxima implicare, femeile antreprenor au reusit consolidarea unei cariere bazata pe dinamism, actiune si permanenta dedicare. Câteva dintre numele pe care cititorii Business Magazin le pot regăsi în paginile catalogului sunt: Irina Schrotter, Camelia Sucu, Aneta Bogdan, Carmen Adamescu, Maria Grapini, Rucsandra Hurezeanu, Violeta Ciurel, Amalia Nastase, Cristina Batlan , Irina Socol, Monica Iavorschi, Adina Pascu, Andreea Mihai, Georgeta Serban, dar și multe altele.
Catalogul este disponibil de pe data de 11 martie în rețelele de distibuție a presei Inmedio și Relay la prețul de 35 lei.
Pentru a vedea unde sunt toate locațiile Inmedio și Relay click aici
Comandă online catalogul AICI.

