Cele mai frumoase…toalete publice – GALERIE FOTO
Arta își spune cuvântul în toate domeniile, o dovadă în acest sens fiind arhitecturile neobișnuite create pentru una dintre cele mai banale...și totuși indispensabile încăperi: toaleta.
![]()
Institul Roial al Arhitecturilor Britanice a găzduit o competiție – “Trage apa cu mândrie”(Flushed with pride) cu scopul de a reînvia o tradiție victoriană a toaletelor publice, potrivit flavorwire.com. Provocarea lansată pentru designerii cei mai importanți din țară a fost să vină cu alternative inedite la toaletele obișnuite,”dezamăgitoare din punct de vedere al aspectului și al modului în care sunt întreținute”.
Parcul Hiroshima de la Future Studio este una dintre creațiile înscrise în competiție: toaletele vin în trei variante diferite, fiecare dintre ele de o altă culoare. Iar pentru că funcția este la fel de importantă ca și forma, fiecare cabină a fost pictată cu o vopsea lucioasă specială care poate fi curățată cu ușurință.
Rural Studio a realizat un design handmade din lemn, “o toaletă lungă asemănătoare cu un copac.” “Drumeția doamnei Birk și “Bike trail” sunt designuri propuse de arhitecții de la Miró Rivera Architects din Texas și rezolvă două dintre problemele esențiale ale toaletelor: aerisirea și nevoia de lumină. Clădirile includ și o fântână și un duș aflate în exterior, destinate confortului celor care poposesc aici în timpul unei drumeții.
Toaletele Kumutoto create de studioul Pacific din Noua Zeelandă sunt cele mai “jucăușe” dintre toate: imită diverse creaturi marine – ca legătură pentru portul din apropiere. Designerii au fost suficient de inspirați încât să construiască două băi sub formă de crustacee într-un peisaj inițial banal.
O echipă olandeză s-a gândit la un design util și fezabil: P-TREE, toalete atașate de copac, aproape de cei care au urgențe fiziologice , iar într-un oraș din Japonia o echipă a făcut o toaletă îndrăzneață din punct de vedere arhitectural între două clădiri japoneze tradționale.