Cele mai bune filme și seriale ale anului

Chernobyl

Am început să urmăresc Chernobyl cu așteptarea unui serial care să descrie, în „stil american”, accidentul din ’86 și diverse teorii ale conspirației. Am avut însă parte de o uriașă surpriză. Producătorii au făcut o alegere curajoasă, și anume aceea de a folosi efecte vizuale care să dea impresia unui serial cu buget mic; nu este cazul, pentru că cei de la HBO au investit destul de mult în Chernobyl, dar au reușit astfel să întărească senzația că ești „prins“ în acea perioadă. Nivelul de acuratețe al celor prezentate e uimitor – am verificat unele detalii după vizionarea primului episod pentru a mă asigura că sunt cele corecte – iar asta cântărește destul de mult.
Trebuie să insist pe realism, pentru că acesta e punctul forte al serialului; oamenii din spatele camerei vor să îți dea senzație că ești acolo, că simți trăirile personajelor atunci când realizează magnitudinea accidentului – și, în cele mai multe cazuri, reușesc acest lucru. Chernobyl nu este doar cea mai bună producție a anului, ci una dintre cele mai bune realizate în ultimele decenii. E un eveniment pe care nu trebuie să îl ratați.

Stranger Things: sezonul 3

Gașca din Hawkins s-a întors pentru sezonul 3 al unuia dintre cele mai de succes seriale din ultimul deceniu.
Perioada destul de lungă dintre sezoanele 2 și 3 (aproape doi ani) a ridicat așteptările fanilor, care au început încă din primele luni ale anului să emită tot felul de teorii legate de întâmplările bizare din Hawkins. Iar frații Duffer nu au dezamăgit, venind cu episoade cât se poate de diferite de cele anterioare, dar suficient de bune încât fanii să ceară un al patrulea sezon – de preferat, fără alți doi ani de așteptare.
Stranger Things aduce un sentiment de nostalgie pe care cu greu îl poți regăsi în alte părți. Este poate și unul dintre motivele pentru care serialul rămâne unul dintre bestsellerele celor de la Netflix.
Ultimele episoade ale sezonului sunt printre cele mai bune de până acum – finalul, în special, e realizat aproape de perfecțiune.

Yesterday

Yesterday este o poveste interesantă creată în jurul ideii că toată lumea a uitat, peste noapte, de existența formației Beatles. Toată lumea, cu excepția lui Jack. Dacă vă place muzica celor de la Beatles (și cui nu-i place?), atunci Yesterday vă va trimite într-o călătorie nostalgică, amintindu-vă de ce britanicii au fost, cândva, regii posturilor de radio din întreaga lume. Și dacă muzica nu e un argument destul de bun, numele regizorului va fi cu siguranță: Danny Boyle, cel care a regizat multe filme excelente – Slumdog Millionaire, Trainspotting sau 127 de ore sunt doar câteva dintre ele.
Un segment interesant este cel în care succesul lui Jack atinge cote nemaiîntâlnite; aici, Boyle duce filmul spre comedie, ironizând tot ceea ce înseamnă industria muzicală de astăzi. Nu este însă foarte clar dacă lucrurile stăteau la fel și pe vremea celor de la Beatles. Yesterday este un film ușor, dar care va rezona cu multă lume datorită coloanei sonore. Dacă ar fi fost vorba de altă formație și nu de Beatles, aș fi fost probabil reticent să recomand acest film; însă o fac și sper să vă bucurați de călătoria muzicală așa cum am făcut-o și eu.

John Wick: Parabellum

Wick se întoarce pe marile ecrane cu cel de-al treilea episod, Parabellum, și reușește performanța rară de a-și mulțumi pe deplin spectatorii.

Franciza John Wick a apărut mai mult ca un experiment al lui Keanu Reeves, care a făcut echipă cu regizorul Chad Stahelski pentru a aduce în fața spectatorilor un film extrem de alert, extrem de sângeros, dar totodată diferit de alte filme cu aceleași coordonate. Pariul a fost câștigător, dovadă stând nu doar încasările care au crescut cu fiecare film produs, ci și reacția criticilor, care au dat note din ce în ce mai mari pe măsură ce franciza avansa.
Este corect să spui că filmele sunt din ce în ce mai bune, iar asta e ceva ce puține serii au realizat – exemple în acest sens ar fi Mission: Impossible și episoadele Star Wars din anii ’70. Iar asta aproape că garantează faptul că John Wick se va întoarce și în anii ce urmează, lucru care nu poate decât să mă bucure.

Avengers: Endgame

Nu-mi amintesc de un film care să fi generat la fel de mult interes ca Avengers: Endgame, cel din urmă capitol al unei povești care a început în urmă cu peste 10 ani. Iar răspunsul celor de la Marvel a fost pe măsură: un film care a devenit noul nivel de referință nu doar pentru adaptările de benzi desenate, ci pentru ideea de blockbuster în sine. Ca mărturie stă faptul că Avengers: Endgame a doborât recordul deținut ani buni de Avatar, devenind filmul cu cele mai mari încasări din istorie (2,8 miliarde dolari).
Kevin Feige, merituosul președinte al Marvel Studios, a declarat în mai multe rânduri că nu va oferi niciun indiciu fanilor, păstrând surpriza pentru momentul în care aceștia vor ajunge la cinema, riscând astfel să îi piardă pe cei care nu au urmărit filmele anterioare. Feige a numit Endgame o scrisoare de dragoste adresată celor care au stat, timp de 10 ani, aproape de Universul Cinematografic Marvel. Scenariștii au avut, probabil, cea mai grea misiune: să pună capăt mai multor fire narative (câtorva zeci, probabil), să găsească un final potrivit pentru fiecare personaj în parte (Avengers: Endgame pune capăt fazei 4 din Universul Cinematografic Marvel) și să ofere spectatorilor cea mai spectaculoasă luptă văzută până acum. Avengers: Endgame este, din toate punctele de vedere, o reușită cinematografică.