Cele două nave de război iraniene se întorc din Siria trecând prin canalul Suez
Cele două nave de război iraniene trimise de Teheran săptămâna trecută în Siria, prin Marea Mediterană, au intrat în canalul Suez marți dimineață, pentru a reveni în Iran, a anunțat o sursă din cadrul Autorității care gestionează canalul.
Navele veneau din portul sirian Tartous și se îndreptau spre Marea Roșie. Ele ar trebui să încheie traversarea canalului Suez marți după-amiază, a adăugat sursa citată. Potrivit televiziunii iraniene de știri Irinn, distrugătorul Naghdi și nava de susținere și alimentare Kharg au avut ca misiune “să acorde instruire Marinei siriene”. Prezența navelor iraniene într-un port sirian intervine în timp ce regimul de la Damasc, principalul aliat al Teheranului în Orientul Mijlociu, este amenințat de o revoltă a populației sale, în pofida unei represiuni care s-a soldat cu mii de morți în decurs de un an și a antrenat izolarea internațională a Siriei.