Cel mai puternic dezvoltator de proiecte de energie verde iese iar la vânătoare de vânt în Dobrogea, iar alții intră în ring. Proprietarul ferestrelor QFort nu a rezistat atracției regenerabilelor
Patru companii de proiect controlate de omul de afaceri Emanuel Muntmark au obținut anul trecut avizele tehnice de racordare la rețea pentru parcuri eoliene cu o putere cumulată de 460 MW, adică investiții de peste 500 de milioane de euro, în cazul în care se vor finaliza.
♦ Finalul anului trecut a fost foarte bogat în avize tehnice de racordare pentru proiecte majore de investiții în parcuri eoliene și solare. Peste 1.000 MW, adică investiții potențiale de peste 1 mld. euro, au primit avizele în noiembrie și decembrie, 2023. Pe listă se află nume grele din domeniul de profil, cum este cazul lui Emanuel Muntmark, cel mai puternic dezvoltator de regenerabile din România, dar și nume noi, atrase de mirajul verde, afacerea momentului în România.
Patru companii de proiect controlate de omul de afaceri Emanuel Muntmark au obținut anul trecut avizele tehnice de racordare la rețea pentru parcuri eoliene cu o putere cumulată de 460 MW, adică investiții de peste 500 de milioane de euro, în cazul în care se vor finaliza. Toate proiectele sunt în Constanța, acolo unde bate cel mai bun vânt din România pentru producerea de energie eoliană și sunt posibile pe măsură ce Transelectrica a finalizat câteva investiții care au redeschid rețeaua.
Mai toată puterea de energie eoliană pe care o are acum România, circa 3.000 MW, este concentrateă în două județe, Constanța și Tulcea. Emanuel Muntmark este unul dintre veteranii pieței de energie verde din România, el având un rol semnificativ în primul boom regenerabil, 2009-2014. De altfel, Muntmark se află în spatele dezvoltării celui mai mare proiect eolian pe uscat la nivel european, de 600 MW, o investiție de peste 1,1 miliarde de euro, în două comune dobrogene (Fântânele-Cogealac), finalizată de cehii de la CEZ în 2012. Acum, proiectele care au primit avizele de la Transelectrica la finalul anului trecut au în jur de 100 MW fiecare.
Investitorii din spatele Electrocentrale Borzești au reușit și ei să avizeze la finalul anului trecut mai multe proiecte eoliene, de data aceasta în Bacău. Recent, OMV Petrom, unicul producător de petrol și gaze din România și cea mai mare companie integrată de energie din sud-estul Europei, a anunțat că va achiziționa de la RNV Infrastructure, una dintre firmele din „ecosistemul“ Renovatio, un pachet de 50% din acțiunile Electrocentrale Borzesti, care deține proiecte din surse regenerabile cu o capacitate de aproximativ 1 GW, din care 950 MW eolian si 50 MW fotovoltaic. RNV Infrastructure are în acționariatul său mai mulți antreprenori locali. Florin Aurel Arion deține 12,5% din RNV Infrastructure. Potrivit informațiilor diponibile, activitățile sale din zona energetică au început în anii 2003, atunci când echipa condusă de Florin Aurel Arion ar fi instalat prima turbină eoliană din România. Mai departe, în spatele RNV Infrastructure se mai află și Marius Eduard Ciucu, cel care a administrat afacerile Green Energy. Această companie a făcut parte din clubul original al băieților deștepți din energie, grupare care la începutul anilor 2000, sub protecția PSD, a cumpărat energie de la producătorii români de stat, sub costuri, pentru a o vinde ulterior la profituri importante. Printre acționarii RNV Infrastructure se numără și Ioan Alexandru Teodorescu. Potrivit mai multor articole din presă, acesta ar fi fost un apropiat al lui Lucian Bădescu, fost acționar și el la Green Energy. Pe lista acționarilor RNV Infrastructure se numără și Doru Voicu, fost secretar de stat în Ministerul Economiei în perioada mandatului lui Adriean Videanu.
Sunt însă și câteva nume noi pe lista celor care au devenit interesați de domeniul energiei verzi. QER GSE este una dintre companiile noi care au obținut avizul tehnic de racordare pentru un proiect solar de 216 MW în Olt. Compania este controlată de omul de afaceri Ștefan Cherciu, după cum arată datele Termene.ro, cel care deține producătorul de uși și ferestre Casa Noastră și brandul QFort. Casa Noastră a încheiat anul 2023 cu o cifră de afaceri de 130 de milioane de euro, în scădere cu 9% față de anul precedent, acest nivel reprezentând doar vânzările pe piața din România. Businessul este însă prezent și pe piețe internaționale precum Italia, Franța și Elveția, astfel că volumul cumulat al vânzărilor a fost anul trecut de 170 de milioane de euro, similar cu cel din anul precedent, catalogat drept cel mai bun an din istoria companiei, care este unul dintre cei mai mari exportatori din România.
O altă companie de proiect care a obținut avizul tehnic de racordare la rețea este Omnienergy, cu un parc eolian de 199 MW în Vaslui. Printre acționarii companiei se numără Gheorghe Constantin Păunescu, om de afaceri controversat, asociat cu falimentul Bancorex, și tatăl regizorului Bobby Păunescu.
