Home Actualitate Cel mai dubios număr de iluzionism din l...
Actualitate

Cel mai dubios număr de iluzionism din lume

Cunoscutul iluzionist Derren Brown mizează să stârnească cotroversă cu un număr de iluzionism cel puțin ciudat: și-a propus să convingă un bărbat heterosexual că este homosexual, scrie The Telegraph.

Cel mai dubios număr de iluzionism din lume
Cel mai dubios număr de iluzionism din lume · Foto: Business Magazin

Iluzionist și specialist în hipnoză, Brown crede că pe lângă reușita de a convinge un bărbat heterosexual că este homosexual, va putea de asemenea să determine un bărbat homosexual să fie atras de femei, potrivit publicației britanice.

Derren Brown (41 de ani) speră că numărul de iluzionism va fi cel puțin la fel de popular pe cât a fost numărul precedent, când a convins un grup de oameni că lumea se va sfârși. “Mă gândeam la asta zilele trecute, ar fi interesant, nu? Să faci dintr-un bărbat heterosexual unul homosexual și invers”, a spus iluzionistul.

Brown folosește o tehnică de control al minții pentru a convinge oamenii să facă lucruri neobișnuite și chiar scandaloase, iar metodele sale au fost adesea criticate. Anul trecut, de pildă, a convins un asistent din învățământ că Globul a fost lovit de meteoriți și invadat de zombi. Cu altă ocazie, a convins oameni sub influența hipnozei să jefuiască o dubă de transport securizat sau să încerce să-l omoare pe Stephen Fry.

În 2009, iluzionistul a prezis numerele câștigătoare la loterie și a convins oamenii dintr-o sală întreagă că sunt lipiți de scaun, marcând începutul unei emisiuni de televiziune dedicate iluzionismului. Nu în ultimul rând, Derren Brown a făcut în direct Ruleta Rusească, un număr de iluzionism realizat și de românul Cristian Gog.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună