Cel mai dinamic CEO
Cornelia Coman este unul dintre executivii români cu cea mai dinamică evoluție a carierei: la doar 33 de ani, prelua conducerea celei mai mari companii de asigurări de viață, iar un șir nesfârșit de provocări – printre care și criza – nu au pus frână dezvoltării ei în continuare. Cum descrie mandatul de CEO în România, la un deceniu (și peste 3.000 km) depărtare?
“Am devenit CEO în România exact acum zece ani, chiar înainte să debuteze criza financiară și cu o lună înainte de venirea pe lume a celui de-al doilea copil. A fost o perioadă plină de provocările crizei financiare, în care mandatul meu a devenit axat pe management de criză, într-un context economic în ansamblu dificil”, își amintește Cornelia Coman, în prezent CEO al Nationale-Nederlanden Spania, începutul de carieră din România.
Ea a fost unul dintre primii executivi care și-au povestit parcursul profesional în cadrul unui eveniment Meet the CEO, organizat de Business MAGAZIN. În 2010, anul în care a participat la un astfel de eveniment, acumulase deja o serie de reușite, sosite, potrivit ei, într-un ritm care a surprins-o și pe ea: era deja directorul general al ING Asigurări de Viață, liderul pieței de profil; președintele Consiliului de Administrație al ING Pensii, fondul cu cei mai mulți participanți; membru în Consiliul de Management al ING Group, din Olanda; președintele Asociației pentru Pensiile Administrate Privat din România și vicepreședintele Uniunii Naționale a Societăților de Asigurare și Reasigurare.
Pasionată de matematică aplicată în economie și actuariat (operațiile și normele pe baza cărora se efectuează calculele financiare – n.red.), nu își imagina în ce se vor transforma aceste înclinații; a mizat însă de la început pe sectorul serviciilor financiare.
Imediat după terminarea Facultății de Cibernetică, Cornelia Coman s-a angajat la ING Asigurări de Viață. Pe atunci era actuar junior, însă a promovat rapid, iar în anul următor era deja actuar cu drepturi depline. De aici a ajuns, în scurt timp, director adjunct de actuariat și apoi director de actuariat și managementul investițiilor, numărându-se printre cei care au pus bazele departamentului de investiții.
Pe măsură ce compania s-a dezvoltat, fiind și prima din România care a lansat asigurări de viață cu componentă de investiții, Coman a ajuns să dețină un rol tot mai important. În 2006 a ajuns al doilea om din companie, fiind mâna dreapta a lui Bram Boon, directorul general din acea perioadă al ING Asigurări de Viață și una dintre principalele persoane care i-au influențat cariera. În cei doi ani în care au lucrat îndeaproape, Bram Boon a pregătit-o, practic, pentru preluarea ștafetei. A învățat-o cum să treacă de la stadiul de specialist la cel de manager, i-a creat vizibilitate în piață și mai ales în fața autorităților de resort, dar, mai presus de toate, a fost cel care a propus-o board-ului de la Amsterdam să-i ia locul atunci când el a decis să accepte o poziție de conducere în Grecia.
2008 a fost anul decisiv pentru cariera sa și cu o încărcătură aparte, atât în plan profesional, cât și personal. Era însărcinată atunci când, la 33 de ani, a fost numită în funcția de CEO și, ca o provocare în plus, România primea din plin primele lovituri ale crizei mondiale. Din toate punctele de vedere, a fost o perioadă în care și-a testat limitele.
„Îmi aduc aminte că am venit la birou până vineri, iar marți am născut. Am stat acasă mai puțin de trei luni, dar în tot acest timp am ținut legătura cu tot ce se întâmpla în companie. Am vrut să fiu implicată în fiecare decizie, pentru că venise criza și știam cât de ușor poți să faci un pas greșit”, spunea Cornelia Coman.
Aveam, pe de o parte, de contracarat efectele crizei, pe de alta, trebuia să liniștesc clienții care începeau să-și piardă încrederea în instituțiile financiare și, dincolo de toate acestea, trebuia să le explic și angajaților, pe bună dreptate îngrijorați, că totul va fi bine”, descria CEO-ul ING Asigurări de Viață (în prezent NN Asigurări) primul an în care a activat ca CEO.
„Atenția pentru oameni, clienți sau angajați și consultanți financiari a fost crucială în acea perioadă, și tocmai datorită oamenilor din jurul meu, profesioniști, dedicați și agili. Împreună, am reușit să transformăm NN într-una dintre companiile cele mai orientate către client din piață, redefinind portofoliul de produse și procesele prin care ajutăm clienții să economisească pentru viitorul lor financiar și crescând standardele de transparență în comunicare la nivel de industrie prin modul în care le-am vorbit clienților noștri”, spune acum Cornelia Coman, privind retrospectiv și concluzionând, simplu – „În ciuda provocărilor, experiența a fost una frumoasă.“
Anul 2010 i-a adus Corneliei Coman o nouă promovare, fiind numită membru în Consiliul de Management al ING Group, devenind astfel un manager internațional, fără să fi avut, nici măcar pentru un an, un mandat de expat.
Primise, chiar și până atunci, mai multe oferte de plecare din țară – inclusiv în Asia, pe care a refuzat-o: „Nu era momentul și pentru că, oricum, pentru familia mea ar fi foarte complicat să plecăm atât de departe. Așa că, probabil, tot undeva în Europa voi merge”, spunea ea atunci.
Momentul și locul potrivit au venit însă în 2012, când a acceptat să preia mandatul de conducere al NN Ungaria. A avut acest rol până în 2015, când s-a avântat și mai mult în Europa, devenind CEO al NN Spania.
„În Spania, misiunea mea este să accelerez creșterea organică și anorganică a business-ului. Asta implică o dinamică a portofoliului de produse astfel încât să oferim soluții financiare complexe care acoperă nevoile clientului pe toată durata vieții și transformarea și inovarea continuă a organizației așa încât să fim mereu aproape de clienți cu soluțiile care se pliază cel mai bine pe așteptările lor”, își descrie Cornelia Coman rolul actual. Spre exemplu, compania a lansat în iulie un produs de economisire pe termen scurt exclusiv digital, prin care clienții pot deschide online un cont de economii în condiții avantajoase de dobândă. Totodată, NN Spania oferă soluții de economisire pe termen mediu și lung, mai exact asigurări de viață cu componentă de protecție și de investiție, precum și asigurări de locuință. „Practic, miza este să devenim coach-ul financiar al familiilor din Spania”, descrie ea actualul obiectiv al companiei pe care o conduce.
Chiar dacă noile ținte de business ale executivului român se conturează la mii de kilometri distanță, Cornelia Coman urmărește costant evoluția pieței locale. Își amintește că în 2012, când a plecat din România, economia încă era sub influența crizei, dar începeau să apară semne de revenire, chiar dacă foarte timide, lucru confirmat de evoluția macro recentă a țării și de creșterile economice din ultimii doi ani, observă ea.
„Asigurările de viață au fost totuși un domeniu ceva mai rezistent la criză decât altele. După perioadele de boom economic cu consum ridicat de dinainte de criză, oamenii s-au văzut nevoiți să devină mai chibzuiți și au început să se preocupe de economisire și de protecție financiară, inclusiv prin asigurări de viață”, descrie ea perioada turbulentă a întregii economii, în care de altfel își începea mandatul de CEO în România. În momentul în care a preluat mandatul din Ungaria, perioada de redresare a industriei de asigurări deja trecuse și, potrivit ei, anii care au urmat au fost unii de consolidare a pieței asigurărilor de viață și, ceva mai recent, de sănătate.
În ceea ce privește domeniul pensiilor private, spune că acesta a trecut tot printr-o consolidare – însă, potrivit Corneliei Coman, aceasta a fost mai intens influențată de situația macroeconomică. „Contribuțiile la Pilonul II au trecut printr-o primă etapă de înghețare când încă eram direct implicată, iar în ultimii ani domeniul nu a fost deloc ferit de turbulențe, fie că ne referim la noi înghețări sau chiar reducerea semnificativă a contribuțiilor din acest an. Realitatea este că pensiile private au avut o evoluție bună în ciuda schimbărilor și a contextului economic.”
Privind în perspectivă, CEO-ul NN Spania este de părere că există mult potențial de creștere în continuare pe toate aceste domenii în România, iar fiecare are un rol determinant asupra viitorului financiar al oamenilor. Subliniază însă că este nevoie de măsuri de susținere a dezvoltării lor, astfel încât tinerii să poată spera la un trai decent atunci când nu vor mai lucra.
Iar celor care își încep cariera în acest domeniu le spune „Să nu piardă nicio clipă din vedere ce impact are această industrie în viețile oamenilor și să înțeleagă foarte bine că, prin ceea ce face, contribuie într-un fel sau altul la asigurarea unui viitor financiar mai bun al oamenilor. Și tocmai pentru că are un rol atât de important, să iubească această meserie și să fie mereu motivat să facă mai mult pentru cei din jur, iar cu muncă, perseverență și curaj, va veni și succesul”.
BULETIN DE BUSINESS
În primăvara lui 2010 avea loc primul eveniment MEET THE CEO, dintr-o serie organizată mai apoi lunar de BUSINESS Magazin cu scopul de a deschide într-un mod nou accesul către poveștile de carieră, secretele profesionale și strategiile directorilor generali ai marilor companii din România, enunțate chiar de ei prin intermediul unui dialog cu invitați din comunitatea de afaceri. La 14 ani de la lansarea revistei, Business MAGAZIN redeschide discuțiile cu liderii de business care au schimbat de-a lungul timpului traiectoria companiilor și chiar a piețelor pe care le-au reprezentat.
Carte de vizită
Cornelia Coman:
2007-2011
A absolvit Facultatea de Cibernetică a Academiei de Studii Economice din București;
În anul 1998, la doar 22 de ani, Cornelia Coman s-a angajat ca actuar junior în cadrul ING Asigurări de Viață. A fost promovată apoi ca actuar cu drepturi depline, de unde și-a început evoluția pe linia de management a companiei – a fost numită director adjunct de actuariat, apoi director de actuariat și managementul investițiilor, fiind printre cei care au pus bazele departamentului de investiții;
În 2006 a ajuns al doilea om din companie, fiind mâna dreapta a lui Bram Boon, directorul general din acea perioadă al ING Asigurări de Viață
2008 a fost anul decisiv pentru cariera sa, fiind numită în rolul de CEO al companiei;
2010 i-a adus Corneliei Coman o nouă promovare, fiind numită membru în Consiliul de Management al ING Group;
2012 este anul în care și-a început parcursul ca expat, odată cu preluarea conducerii NN Ungaria – rol pe care l-a avut până în anul 2015, când a evoluat în funcția sa actuală.