Home Actualitate Cel mai corupt arbitru din Europa
Actualitate

Cel mai corupt arbitru din Europa

Centralul Andranik Arsenyan și asistentul Hovhannes Avagyan au recunoscut în fața oficialilor federației armene că au încercat să trucheze rezultatul meciului retur dintre Inter Turku și Vikingur, scor 0-1, la 11 iulie. Partida respectivă a făcut obiectul pariurilor suspecte.

Cel mai corupt arbitru din Europa
Cel mai corupt arbitru din Europa · Foto: Business Magazin

Centralul Andranik Arsenian și asistentul Hovhannes Avagian au fost suspendați pe viață la 22 august, de Comisia de Control și Disciplină a UEFA. Arsenyan a acordat două lovituri de pedeapsă, la scorul de 0-0, pentru a se asigura că ambele echipe marchează goluri. Vikingur, echipă din Insulele Faroe, a înscris de la 11 metri în minutul 78, iar finlandezii de la Turku au ratat execuția de la punctul cu var două minute mai târziu. Direcția antifraudă a UEFA a detectat în zilele dinaintea meciului din tururile preliminare ale Europa League un interes crescut pentru partida Turku-Vikingur, scor final: 0-1 (0-0 la pauză) și scheme de pariuri care mizau pe cote mai mari decât cele normale. Vikingur s-a calificat în turul doi preliminar al Ligii Europa, fază în care a întâlnit gruparea Petrolul Ploiești.

Iată cum a acordat arbitrul cele două lovituri de la 11 metri în ultimele minute ale partidei. 

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună