Home Resurse umane Cel mai agresiv avocat din lume
Resurse umane

Cel mai agresiv avocat din lume

Sir Nigel Knowles este un fel de star rock în lumea avocaturii, după ce a transformat un birou regional în cea mai mare companie de avocatură din lume.

Cel mai agresiv avocat din lume
Cel mai agresiv avocat din lume · Foto: Business Magazin

“Este o clădire dezvoltată de un client de-al nostru și ne-am mutat aici de mai bine de trei ani”, îi povestește Marian Dinu lui Sir Nigel Knowles, curios să afle mai multe despre clădirea cu aspect istoric în care se află sediul DLA Piper Dinu. Metropolis Center, dezvoltată de austriecii de la Soravia în zona Dorobanți, a fost construită pe structura tipografiei Casa Românească, deschisă în București în 1919 și construită din cărămidă roșie, care există încă pe fațada clădirii, ducând cu gândul la arhitectura britanică.

Marian Dinu și Sir Nigel Knowles dau primul interviu împreună la aniversarea a cinci ani de prezență a DLA Piper în România. Marian Dinu, fondatorul DLA Piper Dinu, a lucrat mai mult de șase ani în cadrul biroului deschis în România de firma britanică Linklaters, iar între anii 2005 și 2007 a fost coordonatorul departamentului juridic al OMV Petrom. După plecarea din Petrom, Dinu și-a deschis propriul birou și la scurt timp s-a afiliat la rețeaua DLA Piper. Prima discuție a lui Marian Dinu la DLA a fost cu unul dintre directorii operaționali, care i-a spus lui Sir Nigel Knowles că a găsit „a great guy” pentru prezența companiei în București. „Nu este suficient să vrem să ne extindem într-o țară dacă nu găsim persoana potrivită pentru parteneriat”, explică Sir Knowles, care povestește că în 2004 DLA a vrut să se extindă în Germania și le-a luat mult timp să găsească un avocat alături de care să deschidă biroul.

Intrarea DLA în Germania în 2004 a fost doar începutul dezvoltării agresive a casei de avocatură britanice. În 2005, DLA a fuzionat cu Piper Rudnick și Gray Cary (ambele companii de avocatură americane) și a dat startul unei strategii de acoperire teritorială în CIS, Germania, Spania, Asia, Orientul Mijlociu și Statele Unite. În 2013, DLA Piper a devenit cea mai mare casă de avocatură din lume în funcție de venituri, reușind să îl întreacă pe rivalul său Baker & McKenzie. DLA Piper a avut în ultimul an venituri în creștere cu 9%, ajungând până la 2,4 miliarde de dolari (profitul mediu per partener, un instrument utilizat în lumea avocaturii pentru a stabili sănătatea financiară a firmei, a crescut cu 6%, ajungând la 1,3 milioane de dolari).

Sir Nigel Knowles spune că, într-un fel, se bucură că a fost o criză economică, deoarece „DLA Piper a ieșit foarte bine din criză și acum am ajuns la noul normal, în care suntem bine poziționați„: „Când intri într-o perioadă de turbulențe, are loc o reorganizare a pieței. Când criza a lovit, cele mai expuse au fost firmele din Magic Circle. Noi am încercat atunci să dezvoltăm cât mai multe arii de practică și să fim prezenți în cât mai multe piețe. Am văzut imediat un impact pozitiv la multinaționale, care au văzut DLA ca un agregator de soluții pentru a le rezolva toate problemele. Criza a avut și efectul acesta, concentrarea serviciilor de suport. Vrem și încercăm să fim și consultanții de business ai clienților noștri, nu numai avocați”. 

Singura variantă de creștere a fost să luăm cotă de piață de la concurență, spune clar și ridicând din umeri Sir Nigel Knowles, deoarece „în Europa de Vest, creșterea PIB în ultimul an a fost zero”. „Nu am avut încotro”, explică fondatorul DLA Piper, deoarece compania s-a extins foarte agresiv înainte de criză, iar o scădere a businessului ar fi afectat afacerile globale. 

Birourile locale ale DLA nu comunică separat date financiare, dar pot vorbi despre evoluția businessului. DLA Piper Dinu SCA a înregistrat o creștere de 18% a cifrei de afaceri în primele nouă luni ale anului și este în grafic pentru realizarea unui avans de 20% pentru întregul an, conform cu bugetul estimat la începutul lui 2013, potrivit datelor lui Marian Dinu, cel care a înființat biroul local în urmă cu cinci ani. În 2012, piața a fost în stagnare, la o valoare de sub 200 milioane de euro, iar Marian Dinu crede că tot câștigarea de cotă de piață a fost șansa companiei: „Este un mediu dificil, în sensul că nu există o creștere perceptibilă a pieței în ansamblul său și atunci, în momentul când crești, e probabil că alții nu cresc sau chiar regresează”.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună