Home Actualitate Cei mai bogați 2.200 de oameni ai planet...
Actualitate

Cei mai bogați 2.200 de oameni ai planetei au ajuns la o avere cumulată de circa 10 trilioane de dolari, de peste două ori mai mult decât PIB-ul Japoniei, țară cu aproape 130 de milioane de locuitori

Averea miliardarilor a crescut cu circa 27,5% în timpul crizei provocate de coronavirus. În consecință, cei mai bogați oameni ai planetei au ajuns la o avere cumulată de peste 10 trilioane de dolari pentru prima dată în istorie, potrivit CNBC.…

Cei mai bogați 2.200 de oameni ai planetei au ajuns la o avere cumulată de circa 10 trilioane de dolari, de peste două ori mai mult decât PIB-ul Japoniei, țară cu aproape 130 de milioane de locuitori
Cei mai bogați 2.200 de oameni ai planetei au ajuns la o avere cumulată de circa 10 trilioane de dolari, de peste două ori mai mult decât PIB-ul Japoniei, țară cu aproape 130 de milioane de locuitori · Foto: Business Magazin

Averea miliardarilor a crescut cu circa 27,5% în timpul crizei provocate de coronavirus. În consecință, cei mai bogați oameni ai planetei au ajuns la o avere cumulată de peste 10 trilioane de dolari pentru prima dată în istorie, potrivit CNBC.

Un studiu realizat de banca elvețiană UBS și firma de consultanță și audit PwC spune că averea miliardarilor a crescut până la 10,2 trilioane de dolari între aprilie și iulie, cu două trilioane mai mult față de perioada de la începutul anului.

Prin contrast, produsul intern brut (PIB) al Japoniei – a treia economie la nivel mondial – este de aproape 4,9 trilioane de dolari, iar țara are o populație de peste 127 de milioane de locuitori.

Ultimul record – 8,9 trilioane – a fost înregistrat la sfârșitul lui 2017. Numărul miliardarilor ajunge în prezent la 2.189, față de 2.158 în urmă cu trei ani.

UBS și PwC au declarat că raportul acoperă 43 de piețe de pe întreg teritoriul planetei și reprezintă aproape aproximativ 98% din averea totală a miliardarilor.

Anul trecut, organizația de caritate Oxfam scotea la iveală faptul că cei mai bogați 26 de oameni din lume valorează mai mult decât cea mai săracă jumătate a populației planetei.

În prezent, fondatorul Amazon Jeff Bezos este cel mai bogat om la nivel mondial, cu o avere netă de 183 de miliarde de dolari, înregistrând o creștere de 68 de miliarde de dolari anul acesta, potrivit Bloomberg Billionaires Index. CEO-ul este urmat de fondatorul Microsoft Bill Gates (123 de miliarde), șeful Tesla Elon Musk (101 miliarde) și directorul executiv al Facebook – Mark Zuckerberg (98,1 miliarde).

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună