Cei mai admirați CEO din România 2014: Yannis Jean Valvis, locul al 16-lea
Numele omului de afaceri Jean Valvis, cu cetățenie greacă și elvețiană, se leagă de două dintre cele mai importante tranzacții de pe piața autohtonă din domeniul bunurilor de larg consum: vânzarea Dorna Apemin SA către Coca-Cola Hellenic Bottling Company și The Coca-Cola Company în 2002, în urma unei tranzacții în valoare de 39 de milioane de euro, și achiziția Dorna Lactate de către grupul Lacta…
În prezent, omul de afaceri se ocupă de dezvoltarea mărcilor AQUA Carpatica, Domeniile Sâmburești, dar și de afaceri în domeniul energiei verzi și al agriculturii bio. Născut la Atena, dar cu familia în Elveția, a studiat în școala primară și gimnaziu la Geneva, iar apoi s-a întors în Atena, unde a continuat cu studiile liceale.
În 1973, s-a înscris la National Technical University of Athens Metsovio Polytehnion, pe care a absolvit-o în 1979, cu o diplomă de inginer-arhitect. Și-a continuat studiile în 1980, înscriindu-se și la cursurile Universității Sorbona din Paris, pe care le-a finalizat cu o diplomă de studii aprofundate în Estetica Arhitecturală. Sosit în România în urmă cu 20 de ani, a pus bazele Valvis Holding în 1994, înființând Dorna Apemin, societate pe acțiuni cu capital româno-elvețian, în cadrul căreia, între 1996 și 1999, a construit sub marca Dorna trei fabrici de exploatare a apei minerale (Dorna, Poiana Negri, Izvorul Alb). În 1998, a pus bazele Dorna Lactate și a construit fabrica de la Dorna Cândreni, iar în 1999, fabrica de brânză topită din Vatra Dornei.
În 2000, a înființat sucursala de la Atena a holdingului, Dorna Hellas, iar în 2001, Carpathian Plastics Corporations. S-a extins apoi cu proiecte de investiții în agricultură, printre care înființarea societății Dorna Agri, axată pe producția de cereale bio. În 2003 și 2004 au fost construite fabricile de cottage cheese din Suceava și cea de telemea de oi din județul Constanța.
Doi ani mai târziu, a intrat și în piața vinului, investind la Vitipomicola Sâmburești și lansând în 2009 trei game de vinuri. În urmă cu patru ani și-a extins investițiile în zona de agricultură eco și energie regenerabilă și a lansat apa AQUA Carpatica.
Yannis Jean Valvis face parte din promoția celor mai admirați CEO din 2014 și a fost premiată în cadrul Galei Business Magazin. Citește în premieră alte 99 de povești de succes ale celor mai admirați executivi din România în a V-a ediție a catalogului 100 Cei Mai Admirați CEO, lansat de Business Magazin în luna noiembrie.
Catalogul este disponibil pentru comandă mai jos la prețul de 35 de lei:
* Editiile print sunt valabile in limita stocului disponibil. In cazul in care stocul se epuizeaza va fi livrata editia electronica. Taxele de livrare ale editiilor print vor cadea in sarcina cumparatorului .