Ceață totală în starea de alertă. De cine ascultăm luni, de lege sau de ordonanță?
În primele trei zile de stare de alertă ne mișcăm sub zodia OUG, care are reguli, dar nu are amenzi În legea stării de alertă, care intră în vigoare luni, avem amenzi și terase deschise, aspecte care nu se regăsesc…
În primele trei zile de stare de alertă ne mișcăm sub zodia OUG, care are reguli, dar nu are amenzi
În legea stării de alertă, care intră în vigoare luni, avem amenzi și terase deschise, aspecte care nu se regăsesc în OUG. Specialiștii consultați de MEDIAFAX spun că, de luni, legea este actul normativ care prevalează
Hotărârea Comitetului Național pentru Situații de Urgență adoptată în baza OUG 68 (care îi dă atribuții CNSU) spune că ești obligat să porți mască în toate locurile publice (magazine, metrou, autobuz sau alte instituții) și că nu vei sta la terase pentru că ele trebuie să rămână în continuare închise. De asemenea, deși credeai că ai scăpat de tot de declarație pe proprie răspundere, află că nu e așa. Dacă pleci din localitate, trebuie s-o ai la tine unde să scrii că te deplasezi pentru motive serioase. OUG e deja în vigoare.
Ce pățești dacă nu respecți regulile? Nici OUG de ieri, nici hotărârea CNSU cu măsurile nu conțin sancțiuni.
Mai avem un act normativ promulgat azi de Iohannis și care intră în vigoare de luni. Este vorba de Legea privind starea de alertă, care e diferită, în anumite puncte de vedere, de ordonanța mai sus amintită.
În lege scrie că terasele sunt deschise doar dacă sunt respectate regulile de protecție (distanțare socială, angajați cu mască). Totodată, în lege avem și sancțiuni pentru nerespectarea regulilor. Amenzile pot ajunge la 15.000 lei, în funcție de abatere.
Mai sunt și alte prevederi identice în cele două acte normative, precum reluarea slujbelor în aer liber, redeschiderea anumitor mall-uri, a frizeriilor și a cabinetelor stomatologice. Însă ce se întâmplă de luni, când intră Legea în vigoare? Ce facem cu ordonanța? Dacă ne uităm în orice curs privind izvoarele Dreptului, vedem că o ordonanță de urgență a Guvernului este inferioară legii.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro