Home Actualitate Cea mai recentă descoperire a cercetător...
Actualitate

Cea mai recentă descoperire a cercetătorilor britanici: Berea apără de Helicobacter Pylori

Potrivit unui studiu realizat de cercetătorii din Marea Britanie, consumul moderat de bere poate preveni cu până la 17% riscul infecției cu Helicobacter Pylori și poate facilita eradicarea bacteriei, datorită efectului său antibacterian, informează Centrul de Studii despre Bere, Sănătate și Nutriție. Helicobacter Pylori este o bacterie care infectează mucuoasa stomacului și a duodenului.

Cea mai recentă descoperire a cercetătorilor britanici: Berea apără de Helicobacter Pylori
Cea mai recentă descoperire a cercetătorilor britanici: Berea apără de Helicobacter Pylori · Foto: Business Magazin

Infecția cu Helicobacter Pylori afectează peste jumătate din populația globului. Majoritatea persoanelor în al căror tract digestiv se regăsește bacteria nu prezintă semne sau simptome de boală. În anumite situații însă, infecția poate conduce la complicații serioase, cum ar fi ulcerul gastric sau cancerul de stomac.

Liam J. Murray, MD, împreună cu colegii săi de la Universitatea Queens din Belfast, a realizat un studiu, pe un eșantion de 10.537 persoane, legat de infecția cu Helicobacter Pylori. Rezultatele au indicat că un consum moderat de bere poate proteja împotriva infecției cu această bacterie al cărei grad de incidență la populația din România este de peste 60%. Studiul a apărut în The American Journal of Gastroenterology.

Un pahar sau două de bere consumate săptămânal scad incidența infecției cu Helicobacter Pylori cu 11%, iar 3-6 pahare de bere pe săptămână reduc factorul de risc cu 17%, datorită conținutului bogat de substanțe antibacteriene.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună