Home Actualitate Cea mai mare amenințare pentru posesorii...
Actualitate

Cea mai mare amenințare pentru posesorii de smartphone: mesaje trimise de viruși către numere cu suprataxă

Aplicațiile periculoase care trimit mesaje scurte către numere cu suprataxă sunt principalele amenințări ce au vizat smartphone-urile și tabletele utilizatorilor Orange.

Cea mai mare amenințare pentru posesorii de smartphone: mesaje trimise de viruși către numere cu suprataxă
Cea mai mare amenințare pentru posesorii de smartphone: mesaje trimise de viruși către numere cu suprataxă · Foto: Business Magazin

Soluția Orange Antivirus, ce se regăsește în abonamentele Orange activate începând cu 16 septembrie, protejează telefoanele cu Android împotriva virușilor și a aplicațiilor rău intenționate, păstrându-le în deplină siguranță la navigarea pe internet.

Soft-ul scanează automat aplicațiile în momentul instalării și funcționează în cloud, astfel că este mereu actualizat cu cele mai noi semnături de viruși, pentru a face față tuturor tipurilor de amenințări informatice.

Astfel, raportul furnizat de soluția de securitate în primele două luni de la lansare, arată că 86,2% din amenințările informatice fac parte din familia Android.Trojan.SMSSend. Acesta este un virus inclus în diverse aplicații care, după instalare, încearcă să trimită mesaje la numere cu suprataxă și interceptează eventualele confirmări prin SMS pe care victima le primește.

„Procentul ridicat reprezentat de acest tip de virus în totalul amenințărilor Android blocate indică pragmatismul escrocilor. Aceștia urmăresc câștiguri financiare imediate, iar cea mai simplă metodă este injectarea unui astfel de virus în aplicații aparent legitime. Virușii pe terminale mobile precum smartphone sau tabletă vor continua să se înmulțească mai ales din cauza gradului mare de utilizare a acestui tip de dispozitive pentru activități din ce în ce mai diverse’’, a declarat Cătălin Coșoi, Chief Security Strategist, Bitdefender.

Un alt virus, Android.Trojan.GingerMaster.DK cumulează 1,17% din totalul amenințărilor blocate de Orange Antivirus. Acesta se folosește de o vulnerabilitate din Android 2.3.3 Gingerbread pentru a obține privilegii de root.

O pondere mai mică, de 0,58%, o are Android.Trojan.NioServ.A. Virusul se răspândește prin intermediul unor site-uri compromise care încearcă să descarce o aplicație infectată pe telefon atunci când victima vizitează respectivul site

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună